Totul pentru tine / Jjk ( volumul 2)

Capitol 19

JUNGKOOK POV

Dupa ce a plecat Sun inapoi sus eu si jin am ramas singuri in sufrageria goala.

Ma asez pe canapea inca confuz de ce tocmai s-a intamplat, urma sa iesim la o intalnire ...

Dupa cateva minute de liniste intre mine si jin, ma ridic de pe canapea si ies pe usa fara sa ma uit in spate, privesc cerul si vad ca furtuna se indeparteaza de oras. Ma urc in masina ,apas pedala de acceleratie si merg inainte cu viteza, nu ma pot gandi la nimic in acest moment , toate gandurile mele sun dezordonate. Privesc in fata si apas repede pe frana.

Ma uit in jur si nu vad nimic,  dar puteam sa jur ca tocmai il văzusem le Jimin trecând strada  . Oare chiar înnebunesc?

Cobor din masina si ma uit prin preajma , nici urmă de vro persoana..incepe sa imi fie teama si nu stiu de ce.  Urc in masina , si ma gandesc la toata viata mea dinainte sa fi devenit un vampir , eram doar un copil ce abia terminase liceul , toti prieteni mei s-au dus . Doar Tae mai este in viata , dar nu se știe până când,  e destul de bătrân și abia isi mai aminteste ce a mâncat in urma cu cateva ore .

Cate odata mai am momente cand ma gandesc la viata mea când eram o persoană normală,  si cum eram acum dacă eram o persoană normală.  Toti oameni la care am tinut au murit și acum sunt singur .

Mâine trebuie neaparat sa ma duc la Tae in vizita , imi este asa dor de el .

Ma plimb deja de 2 ore , luminile orașului sunt aprinse , luminează tot cu excepția une străduțe mici care se afla intre doua blocuri mai vechi . Nu stiu de ce dar ceva e acolo,  si acel ceva ma atrage  , vreau sa na duc acolo . Mintea mea vrea dar picioarele nu vor să o asculte .

Imi iau inima in dinti si imi fac curaj sa intru . După 5 minute de mers în întuneric se aude un marait din fata mea , pentru câteva secunde inima mea a luat-o la goană,  chiar dacă nu mai bate , tot poate simti frica .

Merg cu pași mărunți si încet inainte , vreau ca acel sunet sa fi fost doar in capul meu .
După inca câțiva pași vad niste ochi care strălucesc în întuneric,  atunci imi dau seama ca acel marait nu a fost doar in capul meu .

Privesc cum acei ochii se îndepărtează de mine,  imi iau doar câteva secunde sa ma gandesc si sa incep sa alerg dupa acei ochii misteriosi .

Imi par asa cunoscuți acei ochii mari și lunguieti . Nu pot sa imi dau seama unde i-am mai văzut.

Noroc ca sunt bun la alergat , dacă nu nu il puteam prinde . Am sărit pe el imediat ce m-am apropiat de el .

-- D-ami drumul desteptule .

-- Stai , de ce imi pari asa cunoscut ? In intreb eu pe băiatul de sub mine.

-- Sunt Jimin dibitocule , prietenul tău din copilărie.

-- Jimin ? Nu pot sa cred.