Possessive Love - Harry Styles A.U. FanFiction - I. Syndrome

Capitolul 22

Va rog sa ascultati piesa pe care am pus-o pentru o atmosfera mai buna si pentru a intelege mai bine urmatoarele intamplari. Multumesc!

M-am trezit cand un am auzit un bubuit puternic. Afara ploua torrential cu multe tunete si fulgere. Ma simteam mult mai bine. Capul nu ma mai durea, puteam respire normal si doar gatul ma mai ustura. Probabil a fost ceva virus de 48 de ore.

Dar acum nu asta ma ingrijora. Era o furtuna in toata regula afara, iar amintirile imi navaleau in minte. Nu am mai prins o asa furtuna de la accidental acela. Inima imi batea cu putere. Am vazut o lumina orbitoare pe cer, iar imediat apoi o bubuitura asa de puternica incat am crezut ca o sa sparga geamurile. In stanga mea era Harry care dormea linistit. Mi-am pus o mana pe umarul lui, l-am scuturat usor si i-am spus numele incet. El s-a trezit si s-a ridicat in fund ca sa ma poata privi in ochi. In lumina slaba a lunii nu il prea puteam vedea bine, dar i-am observant linia maxilarului bine conturat si carliontii ciufuliti.

-          Ce s-a intamplat? Esti ok? Te simti rau? Sa ma duc sa iti ud batista din nou?

Vocea lui era usor ragusita de la somn si puteam auzi ingrijorare in ea.

-          Nu, sunt bine, doar ca… furtuna, am spus usor rusinata.

-          Iti e frica de furtuna?

Chiar atunci s-a auzit un tunet puternic si am tresarit. El m-a luat de maini si mi le-a pus pe fata lui.

-          Sunt aici, iubito! Sunt aici!

Mainile mele presate pe pielea lui moale era asa placut. Ii simteam trasaturile fumoase si ma calmam. Ii puteam vedea ochii verzi, dar nu stiam daca el ii vedea pe ai mei. El avea pe el doar niste pantaloni scurti largi, dar eu aveam pantalonii lungi si bluza pe mine. Ploaia se auzea batand ritmic in geam. Harry m-a ridicat si m-a dus catre geamul mare, dar nu l-a deschis. M-a trecut in fata lui, iar mainile i s-au incolacit in jurul abdomenului meu. Pieptul lui era lipit de spatele meu. Respiram deodata, inimile ne bateau in acelasi timp si degetele noastre impletite parca ne legau pe veci. Si in toata furtuna asta care semana cu viata mea, momentul asta intre noi doi, a devenit raza mea de soare. In momentul asta nu imi era teama si m-am oprit din a gandi rational. Barbia lui era asezata pe umarul meu drept si priveam ploaia. O strafulgerare albastra a brazdat cerul, iar imediat un tunet a insotit-o, facandu-ma sa ii strang mana involuntar.

-          Shh, gata iubito! Esti a mea si nimeni nu mi te poate lua.

Cred ca a simtit cum inima mi-a luat-o la goana pentru ca i-am auzit rasul infundat. Mi-am inchis ochii. Trebuia sa ii explic de ce. Nu puteam s ail lass a ma creada o fricoasa si o fetita capricioasa. Asa ca am vorbit prin liniste, cu glasul micut:

-          Acum vreo cativa ani, cand eram mai mica, mergeam cu masina. Eu, parintii mei, bunica si fratele meu mai mare, Semi. Era o furtuna cam ca si asta de puternica. Un vant turbat care apleca varfurile copacilor. Mergeam incet, iar tata conducea cu grija. Abia daca se mai vedea ceva din cauza ploii, am spus facand o mica pauza ca sa imi trag suflarea, dupa care am continuat, eram singuri pe drum. Tata si bunica stateau in fata, iar eu cu mama si cu Semi in spate. Imi amintesc un fulger pe cer si un tunet puternic, iar apoi, un copac a cazut chiar dupa noi. Tata a privit in urma noastra si cand s-a uitat inapoi la drum, era o masina aparuta de nicaieri. Nu a fost vina lui, masina nu avea avariile puse sip e ceata aia nu am vazut nimic, am spus stergand o singura lacrima care mi-a cazut pe obraz. Tata a fost in coma, eu, mama si Semi ne-am ranit, dar nu foarte grav, iar bunica a murit.

Mi-am lasat capul in pamant. Harry m-a intors cu fata la el si cu spatele lipt de geamul rece. Mi-a dat parul de pe fata dupa ureche si s-a apropiat de mine asa de mult incat piepturile noastre se atingeau. Mi-a pus mainile pe obrajii reci si o alta lacrima a cazut din ochiul meu.  Dar Harry s-a aplecat si a sarutat-o inainte sa cada. Am zambit usor, iar el m-a luat in brate. Avea mainile in partea de jos a spatelui meu si fata ingropata in clavicula mea, iar eu mi-am infasurat bratele in jurul gatului sau. Pentru momente ca astea merita sa traiesc. Chiar si aici in captivitate si departe de familie, momentele astea imi dau putere sa ma cert de inca 100 de ori pana voi ajunge la inca un moment din acesta. Vina, ura, lacrimile si regretele pot sa mai astepte. Acum ma simt complete. Stiti cum e sa nu te simti niciodata odihnita pe deplin sau complete mereu? Nefericita si nemultumita? El ma completeaza. Cum yin si yang sunt mereu in contradictie, dar legate impreuna. Exact asa ma simteam acum. Ca si yin si yang. In momente ca astea, cantecele de dragoste faceau sens si le pricepeam. Furtuna nu ma mai speria. Eram complete, in sfarsit.