Cinci milioane de motive

Epilog

Sunt aproape să reușesc. Degetele mi se apropie unele de altele și sunt gata să strecor firul în mărgeluța buclucașă, la care mă chinui de aproximativ zece minute. Sunt atât de concentrată, încât simt cum îmi curge transpirația pe frunte.

― Iubito!

Tresar speriată, scăpând atât mărgeluța, cât și firul. Bombănind câteva cuvinte nu prea măgulitoare, mă întorc spre Seth și nu ezit să-i trântesc o privire răutăcioasă.

― Nicole, te strig de o jumătate de oră, mă dojenește. Ce s-a întâmplat cu urechile tale?

― Eram concentrată aici și aproape că mi-a reușit, până ai venit tu și ai stricat tot.

Privirea lui coboară pe bancul meu de lucru și, pufăind nemulțumit, se apropie și mi le azvârle pe toate pe pe jos, făcând numai mărgeluțe pe podea.

― De câte ori ți-am spus să lași prostiile astea deoparte? mă întreabă cu un aer certăreț. Uite, ai transpirat!

― Am primit multe comenzi, Seth! mă rățoiesc și eu. Trebuie să le termin până la sfârșitul lunii.

― Comenzi? întreabă mirat. De unde?

E atât de tolomac! Lucrez la bijuterii de aproximativ două luni și abia acum aude despre asta, deși țin minte că i-am spus de multe ori despre comenzi. Asta clar e o dovadă că nu mai ascultă nimic din ce se spune în jurul lui.

― Seth, am impresia că, de când am rămas însărcinată, ai început să surzești. Ești bine?

― Da, doar că... nu-mi mai văd capul de treabă. Și muncă, și cursuri....

Face o figură înspăimântată.

― O să-mi explodeze capul, adaugă. Să nu mai spun de meditații. Am o profesoară a dracului de severă.

Își înclină capul și mă privește din nou dojenitor, în timp ce eu rânjesc inocent. Poate că uneori sunt mai aspră cu el, dar altfel nu ar da niciun randament. De la un timp e cam aerian.

― Nu e vina mea că ești greu de cap când vine vorba de matematică, mormăi.

― Urăsc matematica! exclamă categoric.

― Da, dar fără meditațiile mele, nu ai fi aflat că suntem furați de propria contabilă!

Acesta își înclină din nou capul. Știu și eu, știe și el că eu sunt cea care și-a dat seama de ceea ce face contabila pe la spatele nostru.

― Oricât te-ai strădui, iubito, n-o să fiu niciodată bun la matematică. În plus, mă gândeam să te ocupi tu de partea de contabilitate a service-ului.

― Ca să ai liber să-ți bagi nasul sub capote? chicotesc.

Deși ne-am deschis propriul service auto de un an, Seth tot nu pare să fi renunțat de tot la vechea lui meserie. Spiritul de mecanic nu-l lasă în pace și nu de puține ori l-am găsit sub vreo mașină, meșterind de zor, cot la cot cu angajații lui.

― Vrei să fii angajatul săptămânii?

― N-ar fi rău, rânjește. Poate primesc și o medalie pentru asta.

― Ia-ți gândul, i-o retez. Nu am timp să-ți desenez una. Vecinele noastre își așteaptă comenzile.

Mă întorc spre bancul de lucru și oftez. Toate mărgeluțele mele sunt împrăștiate pe podea și mai mult ca sigur o să-mi ia o veșnicie să le strâng pe toate.

― Nici să nu-ți treacă prin cap! mi-o retează și el. O să te ridici și o să mergi în pat. Acum!

Nu pot să nu-mi dau ochii peste cap. Face asta încă de când sarcina a început să devină vizibilă, ceea ce e absurd. El e absurd.

Fără să am drept la apel, mă prinde de cot și mă ajută să mă ridic de pe scaunul pe care am stat atât de mult, încât mi-a amorțit fundul. Aranjez stângace puloverul peste abdomenul care pare să fi explodat în ultimele zile, atrăgând privirea curioasă a lui Seth. Își trece mâna peste el, având un zâmbet mic pe buze.

De parcă ar ști că tatăl ei e atent la ea, Marie face o răsucire, cauzându-mi o stare ciudată, cu care încă nu m-am obișnuit.

― Ha! exclamă Seth mândru. A bătut palma cu mine.

― Nu te supăra, iubitule, dar cred că ăla era fundul. Doar se dă în spectacol.

Seth mă scoate cu o grijă ridicolă din cameră, ținându-mă de braț și de brâu de parcă aș suferi de vreun handicap locomotor.

În living e spirit de sărbătoare. Mătușa lui Seth, Kim, aranjează masa pentru Ziua Recunoștinței, mișcându-și șoldurile pe ritmul muzicii de la radio. Deși are aproape cincizeci de ani, apucăturile ei copilărești mereu mă fac să râd. E ca o adolescentă.

― Apropo, mormăie Seth lângă urechea mea. Noah și Dean vin la cină. Noah își aduce și soția.

Brusc, simt cum mă umflă râsul. Pur și simplu nu mă pot abține când mă gândesc la Noah și la soția lui. Când prietenul lui Seth a dat lovitura și a devenit milionar peste noapte, acesta și-a trântit o nevastă cu un trecut puțin cam dubios. E fostă actriță porno, un fel de Miss America de plastic.

― Spune-mi, o să te holbezi din nou la ea? îl întreb pe soțul meu, sceptic.

― Hei! Nu m-am holbat la ea!

― Ba da, ai făcut-o! strigă Kim pe un ton melodios, de parcă ar cânta-o.

Îi trag lui Seth o privire de „ți-am spus eu", iar el pufnește.

― Ok, poate m-am holbat puțin, dar nu e ceea ce crezi. M-am holbat pentru că n-am văzut niciodată atâta plastic într-un om. Sânii ei stăteau, la propriu, pe masă. Aproape că îi punea în farfurie.

― Idiot, bombăn nemulțumită. Și mincinos.

― Bine, bine! Recunosc! se declară învins. Am văzut-o într-un film porno și brusc a apărut la masa mea. Era de așteptat să fiu șocat de asta.

― Deci, te uiți la filme porno, constat cu voce tare, umflată de râs.

― Nu! urlă înspăimântat. S-a întâmplat acum o mie de ani. Tipa nu era atât de siliconată pe-atunci, dar e imposibil să nu o recunoști.

Încep brusc să urlu, un urlet care îl face pe Seth să se albească la față în fracțiune de secundă.

― Ce? Ce s-a întâmplat? Naști?! Să aduc mașina? Kim, adu mașina! Ba nu, că n-ai permis. Kim, naște!

La fel de brusc, mă opresc din urlat și mă uit la el, ironic.

― Cum spuneam. Idiot! Sunt în șase luni, normal că nu nasc! Așa o să faci și când o să vină momentul?

Seth răsuflă ușurat, trecându-și o mână peste frunte. Nu e prima oară când îl testez și a reacționat exact la fel. Concluzie: nu e deloc pregătit.

― M-am speriat, mărturisește spășit. Nu e amuzant, Nikki! Puteam să fac infarct!

― Tocmai asta e ideea, Seth! mârâi la el. Dacă faci infarct, cine mă mai duce la spital?! Eu nu o să pot conduce cu contracții, iar Kim nu știe să conducă. O să nasc acasă?

― E primul copil, iubito. La al patrulea o să fie cu siguranță mai ușor.

Speriată încotro o ia discuția, pornesc singură spre scări, gata să o rup la fugă în cazul în care e nevoie. Subiectul ăsta mă sperie de fiecare dată, indiferent în ce mod l-ar deschide. Lui Seth i s-a pus pata, e clar! Nu mai vrea doi copii, ci patru.

― Naiba face patru copii, nu eu! urlu. Naiba!

― Patru, Nicole! Patru!

Mă opresc la jumătatea scărilor și îi arunc o privire peste umăr, înainte să spun prompt:

― Internează-te la nebuni, iubitule. Te-ai țicnit de tot.

Mai fac un pas și mă opresc din nou, uitându-mă lung la peretele din fața mea, înainte să zâmbesc. Dacă stau să mă gândesc mai bine, patru nu e un număr atât de rău.