Mediumul [in curs de editare]

Partea 6

-Singurul mod prin care-mi voi găsi liniştea este să te omor! Spuse ea, vocea ei transformându-se treptat într-una tot mai groasă şi mai malefică.

După, am realizat că eram în partea opusă a camerei încercând să deschid uşa. Cine pana mea blocase uşa?! Ah, am uitat că o fantomă, care poate trece prin pereţi şi lucruri,poate bloca uşile şi ...

Am ajuns la ferestre şi când să o deschid, am simţit un junghi în inima. Nu prea mai puteam respira, iar într-un final, inima mea s-a oprit.Nu mai bătea! Nu mai bătea! Totuşi puteam vorbi în sinea mea. Îmi auzeam propriile gânduri, dar nu mă puteam mişca. Mă simţeam ca o stafie. Am încercat să ridic un deget, m-am chinuit şi până la urmă m-am oprit dezamăgită. Totul era de prisos.

Oare Alice chiar mă omorâse? Nu ştiam ce să fac. Vroiam să urlu, dar nu mă putea auzi nimeni. Apoi, fără să-mi dau seama, am simţit-o pe Alice. Oare aşa se depistau mediumi între ei?

-Când eşti medium durerea ta e amplificată.

Vorbea cu mine? Nu vedea că am murit? Ce puşca mea vroia de la mine? De ce nu înţelegea că nu eu am omorat-o?!

-Am înţeles că nu tu m-ai omorat. Nu-ţi pot explica acum... nu e timpul pentru asta. O să înţelegi mai tarziu. O să-ţi explic mai târziu. Până atunci, eu trebuie să mă duc spre Lumină. Trebuie să reuşeşti singură să scapi. Nimeni nu te va putea ajuta. Eşti puternică! Vei reuşi! Te iubesc, surioara mea!

Alice păşea pe nişte scări invizibile, spre Lumină, bănuiesc. Acolo îi era locul. Sufletul ei era prea curat pentru o lume crudă ca asta. Nu a meritat o viaţă ca asta şi nişte rude nebune, dar nu noi alegem. Ci destinul...

Mă rog, Alice o fi ajuns unde şi-a dorit, dar eu cum pasca mamii lăptarului ies de aici? Adică... cum revin la normal?!