Şaptesprezece

441 28 3
                                    

  Privirea mi se înceţoşă, dar înainte să cad în întuneric, l-am văzut pe Jake aplecându-se asupra mea. Zâmbea.

Drumul deveni din ce în ce mai abrupt. Voiam să strig la Dimitri să ocolească gropile că nu aveam nevoie de masaj gratuit, dar ceva îmi bloca cuvintele pe buze. Alene mi-am deschis ochii să văd care era problema şi…

  … aş fi preferat să nu o fac.

  Dimitri zăcea inconştient pe un scaun chiar în faţa mea, legat de mâini şi de picioare. Un fir subțire, roşu se prelingea pe obrazul său, semn că fusese rănit, iar capul i se legăna dintr-o parte în alta în timp ce maşina în care eram noi înainta.

  Nu, nu era o maşină, ci o dubă. Mare şi foarte întunecoasă. Abia de distingeam silueta lui Dimitri în faţa mea, dar totuşi ştiam sigur că el este, aşa cum ştiam şi că era rănit. Trebuia să ajung la el. Probabil că avea vreo comoţie sau ceva asemănător. Nu-l puteam lăsa aşa. Dacă avea şi alte răni, cum ar fi coaste rupte? Şi astea erau doar cele mai… mici răni la care mă puteam gândi. Răpitori noştri nu fuseseră prea amabili cu noi atunci când ne luaseră prin surprindere. Şi nici nu ne lăsaseră timp să putem reacţiona.

  Dar cine erau răpitori noştri?

  Confuzia puse stăpânire pe mine şi, în timp ce mă străduiam să ajung lângă Dimitri pentru ai inspecta rănile, încercam să îmi amintesc cine şi cum ne atacase. Dar se pare că era mai uşor să ajung la Dimitri decât să îmi amintesc. Şi eu, asemenea lui, eram legată de un scaun, dar nu am realizat asta decât atunci când am încercat să mă mişc. Ceea ce îmi fixa încheieturile se strânse şi mai tare când am încercat să mă ridic, iar durerea de cap era insuportabilă. Probabil şi eu aveam vreo comoţie, dar în continuare mă gândeam la Dimitri. Imediat ce îl voi vindeca pe el, mă voi simţi si eu mai bine. Măcar unul să fie cu mintea întreagă.

  ―În locul tău, nu aş mai încerca, spuse o voce din întuneric. O voce al naibii de cunoscută.

  Jake, pășii în raza mea vizuală.

  ―Cu cât te zbaţi mai mult, cu atât cătuşele se vor strânge mai tare. Ba îţi vor intra în piele şi o vor sfâşia ca pe hârtie. În ritmul în care te agiţi, vei rămâne fără mâini înainte să ajungem la destinaţie.

  Detaliile răpirii noastre în reveni în minte, mai clare decât au fost când s-a întâmplat.

  Ca prin magie, în plafonul dubei se aprinse un mic bec. Prea mic pentru a arunca suficientă lumină pentru ca un om să vadă mai mult de ce e în faţa lui, dar suficient pentru mine. Nu aveam nevoie de prea multă lumină pentru a vedea, şi acum că aceasta era m-am întors rapid să îl studiez pe Dimitri.

  Exact cum bănuisem, era rănit. Destul de grav. În partea de sus a frunţii avea o mică înfloritură de sânge, ce sclipi când maşina lovi ceva, iar capul lui Dimitri îşi schimbă poziţia.

  ―Nu mai arată tocmai bine acum, nu-i aşa?

  Mi-am luat privirea de la Dimitri şi rănile lui şi am mutat-o asupra lui Jake. Arăta la fel. La fel ca atunci când am plecat din New Orleands. Înalt şi bine făcut. Frumos ca întotdeauna. Singura mare diferenţă o făcea tonul pielii de regulă măslinie, care acum era albă precum praful de cretă şi ochii. Ochii săi întunecaţi, acum având fiecare câte un cerc roşu aprins în jurul negrului specific.

  O, ca să nu mai spun de colţi, pe care făcea tot posibilul să mi-i arate. Când s-a convins că i-am văzut destul de bine, şi i-a retras.

  ―Nu-mi spui nimic, draga mea surioară?

Legături de spirit (spin-off "Academia Vampirilor")Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum