Era o noapte umeda, genul acela de noapte care te sufoca la propriu, in care caldura se contopeste cu umezeala lasand in urma un aer imbacsit irespirabil. Erau multe seri de felul acesta in Rosebay iar oamenii incepusera deja sa deschida geamurile. Pe marginile lor asezau apoi cu grija o candela plina cu tamaie. Era un fel de a se apara de spiritele albe care ieseau noaptea din pamant dar si un fel de a se apara de tantarii care nu le dadeau pace… Desigur, nu existau plase contra tantarilor in Rosebay si nimeni din pacate nu se gandise inca sa porneasca o asemenea afacere, din care garantat ar fi iesit miliardar. Era, de altfel, greu sa pornesti orice fel de afacere in Rosebay, din varii motive. Pozitia geografica nu era una de vis. Rosebay era o fasie de pamant intre nesfarsitele mlastini si mare. In est, Marea Abisala, asa cum o numeau cu totii, in Vest si Sud Skrutell, numele mlastinilor care se deschideau direct in mare. In nord, un drum intre ape, singurul care facea legatura cu Valona, capitala acestui teritoriu. Cu totii il numeau Drumul Mortii, caci foarte multi dintre tinerii care se luptasera sa paraseasca Rosebay nu ajunsesera niciodata la destinatie.
In acele nopti de vara umede, locuitorii se gandeau cu inima stransa la toti cei care incercasera sa paraseasca orasul. Cu putine exceptii, aproape nimeni nu reusise. Legatura lor cu fasia aceea de pamant pe care se cultivau cei mai frumosi trandafiri din lume era un blestem. Nu de putine ori oamenii care intelesesera intr-adevar consecintele acestei legaturi luasera singuri hotarararea de a o termina cu viata. Candelele cu tamaie de la ferestre erau si pentru ei. Pentru ei, dar si pentru un viitor mai bun, caci toata lumea din Rosebay avea cate un vis. Intr-o ora, orasul se umpluse de fum alb, iar aerul inecacios isi dublase doza de insuportablitate. Oamenii nu prea ieseau pe strazi in nopti ca acelea. Se refugiau mai mult in case, in beciuri la racoare, sau direct pe malul marii unde briza mai domolea caldura si mai usca hainele imbacsite.
In acea noapte, pe o ulita secundara, capacul unei canalizari se dadu la o parte brusc, impins cu forta de doua brate zdravene. Din gaura iesi o silueta feminina intr- o roba lunga inchisa. Atingand cu nasul duhoarea si umezeala, femeia isi azvarli dintr-un gest roba lunga langa gura canalului si ofta. Nu era extrem de inalta dar nici foarte scunda. Sa tot fi avut vre-un metru si saizeci si opt, un metru saptezeci. Pe sub roba purta o pereche de pantaloni mulati negri si un tricou larg, fara maneci. O curea ii incingea mijlocul iar pe ea erau plasate cu grija tot felul de obiecte contondente : grenade, un pumn de cutite subtiri, doua pistoale micute si cateva sticle care straluceau in lumina palida a lunii. Sleita, isi trecu mainile prin parul lung si blod si si-l prinse la spate intr-un coc improvizat. Mainile ii erau nefiresc de albe, la fel ca si tenul. Ochii gri, stersi, nu straluceau deloc in intuneric, asa cum ar fi trebuit. De sub asfalt incepusera sa se auda voci. Plictisita isi scoase dintr-o traista pe care o purta pe umeri o franghie, o lega de un suport din jurul capacului si ii dadu drumul in gaura, asezandu-se pe vine si dand cateva indicatii. La cateva minute dupa, un barbat iesi din gaura, carand in spate un rucsac burdusit cu unelte si arme. Era inalt, bine facut si era, si el, imbracat in negru. Cand dadu cu capul de caldura insuportabila si umeda, instinctul invinsese si isi scoase rapid bluzonul lung pe care il purta, aruncandu-l la repezeala peste roba femeii. Tranti si ghiozdanul peste cele doua si se aseza rezemat peste haine, incercand sa-si capete suflul. Era greu sa duci o viata sub pamant, dar era la fel de greu sa si iesi din tuneluri. In Rosebay, datorita inundatiilor frecvente, adancimea tunelurilor era undeva pe la zece- cincisprezece metri sub pamant. Nu exista nicio scara, iar singurul mod de a iesi din canalizare era echilibristica cu ajutorul funiilor si a carligelor. Dupa ce isi trase suflul se ridica rapid. Avea acelasi ten uimitor de alb, insa parul ii era inchis la culoare, lung, prins si el intr-un coc improvizat iar ochii erau si ei inchisi. Femeia se chinuia sa traga inapoi capacul peste gaura. Dintr-o singura miscare, barbatul ridica capacul si il tranti peste gaura, dupa care se prabusi din nou peste haine, cu muschii zvacnindu-i de efort.
