Bună!Sper să vă placă!Este cam puțin dar...vreau să vă țin în suspans total!Aștept sfaturi,păreri pentru a mă perfecționa.
______________________________________________________________________
Și așteptam orice...o vorbă bună,poate niște scuze aruncate,poate doar o privire.Dar el a plecat...după fratele meu.Poate Ron a murit...dar era o persoană atât de bună...deși îl știu doar de 2 zile...Ron e misterios...poate e special.Dar dacă el moare toată magia dispare...Am planuri,idei,răspunsuri inutile...Poate Austin nu este nepotul lui...Poate Ron are averi nenumărate și Austin le vrea...Dar poate că toate aceste lucruri imposibile!Suntem în pădure.Aici sunt lupi,urși...nu tot felul de afaceri murdare,magii și restul!Dar din toate aceste răspunsuri și idei inutile nu am descoperit nimic.Austin era personajul principal acum...în gândul meu...doar acest străin mă face să vărs un ocean de lacrimi.
Seară.Un văl negru acaparează cerul,luna coase pe acest văl lumini mici,pete de lumină,stele.
-Adela!Trebuie să îți spun ceva!vocea lui Austin spărgea tăcerea deplină a nopții.
Era și timpul...M-am uitat nepăsătoare către el.
-Nu știu cum să îți spun...Te cunosc de prea puțin timp.
-Asta știu și eu!Dar mie îmi pasă!Mie îmi pasă de noi și de...Mie îmi pasă de tot!
Și am făcut asta din nou!Am spus lucrurile direct deși nu doream.Inima mea a vorbit...din nou!
-De noi?Adela!Suntem niște străini!Chiar îți pasă de aceste nimicuri?Fratele tău moare în fiecare minut care trece și tu ești atât de...egoisă?Cui îi pasă de noi?
Și poate aș dori să spun mai multe dar...Dar cuvintele mele se prefăceau în lacrimi.
-Vreau să plec!Cum poți fi atât de inidiferent?Pe tine cine te-a educat?Ți-a spus cineva ceva în legătură cu asta?Eu chiar credeam că putem fi ... „noi”...
Andrei ma privit cu dispreț.A plecat.
Și ce e atât de rău?Am spus ce am simțit!Eu chiar îl iubesc!Mai bine spus...Eu îl IUBEAM...Acum e doar un sentiment rănit,trecut.Ce am putut vedea în această ființă?Mă rănește mereu,oricând...Oare el chiar nu știe ce e iubirea?Dar eu știu?Iubirea își face apariția prin niște fluturași în burtă și dispare în cuvinte nepotrivite?
Lacrimile mele sunt inutile.Ceea ce a fost...a fost!Regream mai mult dacă nu spuneam ceea ce simt...acum regret mai puțin.Acum simt că acel sentiment nu mă mai strivește.Mă simt liberă dar capturată în eterna întrebare „Ce e iubirea?”...Doar timpul îmi poate răspunde.
Dimineața rece mă îmbracă în tristețe...Austin nu e...Nu e nici în sufletul meu și nici în camera lui.Aștept măcar o șoaptă de la Andrei.Austin avea dreptate...Cum am putut fi atât de egoistă?În timp ce eu mă gândeam la Austin...Andrei probabil se lupta cu moartea.
Timpul decide.
Stau în acea colibă ... Tristă,singură.Trebuie să fac ceva.Mă plimb și zăresc camera 5.Sunt certată cu Austin...Ce poate fi mai rău?Ating ușa...
Laboratorul era prăfuit,mic,înghesuit.Doar o carte mare,veche.Cartea lui Austin!Adică cartea pe care el mi-a cerut-o când era rănit.Trebuie să fie o legătură.
Deschid cartea cu grijă.Mii de cuvinte încâlcite:
„Trecutul nu poate fi schimbat.Totul se întâmplă cu un scop.Scopul nu e mereu bun.Magia există doar dacă crezi în ea.”
Trecut,scop,magie.Nu văd legătura.Dar...
-Adela!
