"Si nu ma puteam regasi" asta imi spuneam , in timp ce trageam dintr-o tigara pricajita ce implora parca mila in vantul neprasnic ce imi biciuia obrajii acum rosiatici.
,,Daca am fost vreodata cineva".
•
Ma aflam in piscul unui munte aproape uitat de lume, departe, in gerul nemilos si amenintator. Perfect. In piscul unui munte, la dracu in nezarire. Candva ma bucuram de tot ceea ce manunchiul de puritate a naturii imi oferea aici sus. Candva. Acum nimic nu ma mai incanta. Ma aflam aici de 6 ani, locuind cu o iubita demna de a fii pretuita, insa dragostea mea pentru ea nu mai domnea. Parul ei matasos, de un castaniu pur si lung pe care o data il adoram, ochii ei blanzi si verzi ce imi acordau toata atentia, nu mai imi calmau simturile. Zambetul ei nu mai imi facea inima sa bata pentru pace. Nu intelegeam ce se intampla. Nu intelegeam de ce nu o mai simteam, nu intelegeam cum de am putut sa ii abandonez sentimentele firave atat de usor. Era ca si cum dragostea mea pentru ea nu ar fi existat vreodata.
Ferestrele scartaiau in zguduirea lor moale, rafalele gerului netinand cont de ceea ce loveau in calea lor. Niciodata nu ma deranjeaze asta pana acum, insa acum, mai mult ca niciodata, imi facura fiecare nerv din trup sa se incordeze si mintea sa tipe. Linistea care niciodata nu disparea indeajuns de mult, era insuportabila. Totul se topi usor in jurul meu, culori ce pareau vesele imbinandu-se si formand cromee care mai de care triste, desi aveau mantia perfecta a puritatii. Podeaua se afunda, vascoasa in pigmente fiind. Capul ma durea. Nimic nu ma mai satisfacea. Monotonia imi zgaria launtrul. Si deodata, stand in fotoliul crem, pe insesisabil, furia ma cuprinsese. Tonurile orbitoare se retrasesera, reformand aceeasi plictisitoare incapere, cu aceleasi obiecte infime.
,,Grow up to fast". E incredibil cum noi credem ca avem timp, cand de fapt nu e asa. E incredibil cum fiecare ii rade in fata timpului care se infatiseaza in dreptul nostru, dezbracat, incercand sa ne faca sa-l intelegem pe de-antregul. Ca mai apoi, intr-un final, el sa rada in fata noastra, imbracat.
,,Cine rade la urma, rade mai bine" karma sopteste.
,,Cel din urma ajunge cel dintai" timpul urla.
La 19 ani m-am mutat aici impreuna cu Ranja, cand credeam ca sunt destul de matur incat sa pot sa fiu perfect stapan pe propria-mi viata, ignorand ceea ce spuneau ceilalti.
Iar acum, la 25 de ani, realizez ce idee proasta a fost sa ma mut la dracu in nestire. Uitandu-ma cu dezinteres pe geamul brazdat de vremea aspra, am realizat ca dansul fulgilor de zapada era infricosator. Pentru prima data in cei 6 ani de cand ma aflam aici, ma pusesem in situatia de a ma intreba daca zapada a mai fost vreodata atat de revoltata si de temut. Probabil ca nu. Probabil ca si ea se desteptase. Mintea imi juca feste. Montonia ma impingea spre iluzii. Iluziile ma facura paranoic. Ma gandeam cat de bine ar fi fost sa ma intorc in trecut, cum ar fi fost sa mai pot alege inca o data. Trebuia sa scap de aici, insa nici-o portita nu infatisa o cheie. Nici-o broasca nu se potrivea in nici-una. Fiecare fereastra era zidita. Ma simteam mort pe interior, insa inima inca imi batea in piept.
Berea din mana mea se incalzi. Am plescait din gura, neplacandu-mi gustul sau. As fi putut sa o las afara pentru 2 minute si sa ma amuz sau sa ma plictisesc si mai tare urmarind-o. Insa doar gandul asta ma facu sa ma afund intr-o apatie si mai rea, simtind cum sunt tras in jos, sufocandu-ma cu oxigenul ce nu il mai primeam. Am rasuflat greoi, pleoapele inchizandu-mi-se aspru, de parca nu mai dormisem de zile intregi, desi in dimineata aceasta dormisem pana in mijlocul dupa-amiezei. ,,Mon dieu" soptisem doar pentru mine.
- E foarte bine sa-ti folosesti franceza doar in momentele agasante din punct de vedere sentimental, mon cher. vocea blanda a Ranjei sparse tacerea. M-am intors usor spre ea, surprizand-o stand in tocul usii a dormitorului, doar intr-un singur capod alb spre un crem palid. Ma intrebam cum de nu ma mai atragea asa cum o facea inainte.
-Ma gandeam, atata tot. am spus intr-un final, rasucindu-ma inapoi spre berea din mainile mele, sorbind o gura. Lichidul galbui isi pierdu savoarea si nu eram sigur daca era din cauza lancezelii sau din cauza faptului ca se incalzise si mai rau. Presupun ca mainile imi ardeau.
-Karl, suntem impreuna de 7 ani. Se aproprie pe varfurile degetelor de la picioare, saltand intr-un dans neglijent. Crezi ca nu-mi cunosc propriul iubit? •se propti in bratele lui, fortandu-l sa-si aseze bautura pe masa din lemn de artar ce zacea langa fotoliu de 4 ani.
Il imbratisa, inhalandu-i mirosul. Sa nu ma lasi, Karl. glasul sau nu isi pierdu din sovairea mieroasa a cuvintelor.
Karl nu avusese nici-o reactie pe moment, nestiind ce sa spuna. Mai apoi tot ce putu sa afirme fu cateva fraze fortate.
-Normal ca nu, Ranja, cand te-am neglijat eu pe tine? Asa ma stii tu? isi trecu grijuliu si suav mana prin parul sau lung, impleticindu-i-se firav si timid pe degetele sale palide, ca mai apoi sa curga lin.
-Am impresia ca ceva te nemultumeste, Karl.
Ranja se incrunta intr-o expresie de regret si neputinta.
-Paranoica ca de obicei. replica Karl. Intotdeauna ai fost paranoica, Ranja. Parca am discutat despre asta de atatea ori.
-Stiu.
-Si atunci? Vrei sa ma superi?
-Nu. Ranja il stranse si mai tare in brate. Karl ramasese sufleteste impasibil, imbratisand-o.
