"10 zile către rai" [in pauza]

Ziua 4

Adevarul e ca am tot incercat sa scriu, zile in sir...dar nu am reusit. Nu pot sa scriu decat noaptea, asta e raspunsul. S-ar putea sa vi se para diferita maniera in care este scris acest capitol, mult mai pozitiv, insa are si el accente dramatice.

Va multumesc celor ce cititi!

*******************************************************************************************************

Și marea-mi va fi cer,

Și cale către rai.

Ziua 4

O nebună poftă de cafea o făcu să se trezească într-o dimineață de martie mult mai devreme ca de obicei și după câteva secunde în care privi tavanul pentru a se dezmetici, se ridică cu mișcări reluate, ușoare, de parcă ar fi putut să zboare din clipă în clipă. Mergând spre bucătărie, cu ochii aproape închiși, îi veniră în minte imagini cu primele tocuri pe care le purtase. Zâmbind, se așeză pe scaunul înalt de la barul bucătăriei și își turnă într-un pahar apă. Bând încet, își continuă visul cu ochii deschiși; rochia de la balul ei de absolvire fusese una roșie, un roșu aprins, cu o textură strâmtă și fină, ușor strălucitoare. Fusese atât de decoltată că avusese ideea de a-și pune un șal peste ea, însă celelalte fete o convinseseră să rămână așa – sexy și seducătoare în rochia ei roșie. Pantofii, primii și ultimii pantofi cu toc pe care-i purtase în toți anii ei de viață.

Se încruntă și fu cuprinsă de un fior rece gândindu-se că fiecare zi putea fi ultima. Oftă și privi în jos, spre pahar. Apa era atât de calmă. De rece. Dar cum să fie? Apa nu e vie. Apa nu moare niciodată...

Clipi de câteva ori și încercă să se simtă din nou atât de înălțătoare cum se simțise cu ani în urmă, la absolvire.

Era o noapte specială. Noaptea balului de absolvire, în care fiecare voia să-și etaleze frumusețea, inteligența sau puterea de a rezista diversității băuturilor. Liceul închiriase special un restaurant pe plajă, și o terasă imensă era amenajată numai pentru ei. Mese rotunde, frumos ornamentate cu flori exotice, barmani cu zâmbete strălucitoare, cu ochi de smarald și păr blond ca paiul de grâu copt, băuturi care mai de care mai puternice, toate erau aduse și bine îngrijite pentru absolvirea prestigiosului liceu în care ea își petrecuse anii de liceu. Și cum ai fi putut numai să te gândești să nu ajungi la acel bal? Căci toate acele bunătăți aranjate cu gust pe riviera franceză te ademeneau de îndată ce auzeai de ele...

Aimée fusese și ea prinsă în mrejele acestei exuberante petreceri, și îmbăcată cu o rochie roșie, lungămersese înoțită de brunetul de la clasa de matematică, frumosul Andréeas, ai cărui păriți americani veniseră pe Coasta de Azur cu numai un an înainte...Rochia ei fină se mula perfect pe corpul său suplu, iar picioarele-i lungi, încălțate cu tocurile de un negru strălucitor îi dădeau un aer elegant. Părul era prins într-un coc atât de lejer încât ai fi zis că urma din secundă în secundă să se desfacă și să se reverse în bucle minunate pe spatele ei gol. Frumosul brunet american fusese fascinat din prima zi de ea, dar, cu toate astea, relația lor atinsese apogeul în acea noapte a balului, pentru ca mai apoi să decadă iar în final să dispară de tot.

Dansând în lumina lunii, Aimée, tânăra cu ochi de amethist, nu știa că destinul i se decidea chiar în acea seară. Cumva, destinul făcuse ca la acea petrecere să fie prezentă și o ghicitoare. Nu era cu siguranță una dintre ghicitoarele asemănate cu vrăjitoare, era o femeie simplă, îmbrăcată intr-o rochie neagră, la al cărei gât atârna o piatră neagră de onix pe un lanț subțire, de argint. În jurul ei se strânseseră o mulțime dintre petreăreți, care mai de care mai amețiți sau mai curioși, iar Aimée, convinsă de Andreas, s0a oferit să i se spună viitorul.