Scriitorii Nu Știu Totul

Capitolul doi - Cum am aflat de Zayn Malik

   ― Nenorocitule, ai mâncat toată mâncarea! am țipat către fratele meu, Evan, cât timp i-am aruncat cutia de pizza în față. Du-te și cumpără ceva să mâncăm!

   ― Bine, a spus simplu, dând din umeri. Dă-mi bani.  

   ― Nu-ți dau nimic, pleacă de aici!  

   ― Să fii sănătoasă, atunci. 

   Am oftat, luând cutia de pizza de pe jos. Cu grijă am îndoit-o, apoi am aruncat-o la gunoi. La naiba, era cu ciuperci. De ce a trebuit fratele meu să mănânce tot? Niciodată nu-l voi înțelege...  

   Fără să vreau, am intrat în camera lui. Ochii au început să-mi lăcrimeze din cauza mirosului îngrozitor, așa că, sunt nevoită să-i aerisesc încăperea. Mă deranjează că scrie pe pereți toate rahaturile... Nu, nu-mi pasă, dar mă simt ciudat. Aici stătea tata, înainte să ne lase pentru o altă femeie. Nu a vrut să ne spună nici în momentul de față cine este ― nici că mă interesează foarte mult să-i aflu identitatea. Am închis ușa după ce am ieșit din cameră, îndreptându-mă acum spre a mea. Mă plictisesc extrem de tare, și, din păcate, nu am nimic bun de făcut, din păcate.  

   Probabil voi căuta ceva bun să citesc, ori voi da reblog la chestii drăguțe pe tumblr. Nimic special.  

   Sâmbăta, este cea mai idioată zi din săptămână. O aștepți, crezând că ceva special se va întâmpla atunci, și, spre surprinderea tuturor, îți petreci ziua mult așteptată moțăind și abținându-te să nu dormi.  

   Cel mai probabil voi intra pe un site, unde pot citi cărți virtuale și voi căuta una pe care de mult voiam s-o citesc. Altă variantă mai bună nu mai am, iar asta, sună mai bine decât să mă holbez la tavanul distrus al camerei mele sau să visez cum că un prinț fermecător va bate la geamul meu și mă va întreba dacă vreau să-I călăresc unicornul său vorbitor. (Whoa, prea multe desene pentru copii mici vizionate noaptea chiar dăunează grav sănătății).  

   În loc să-mi deschid laptopul, am pus mâna pe telefon și mi-am apelat prietena bună, Jessica. O voi mai întreba ce face, poate îmi va spune și ce să citesc. Jur, urăsc când mă plictisesc. E cel mai nașpa sentiment din totdeauna. Cât timp formam numărul mi-am văzut unghile mâncate și urâte, așa că nu m-am mai uitat la ele. Aud beep-ul obișnuit, știind că se face conexiunea.  

   ― Jess! țip fericită.  

   În partea cealaltă nu se aude nimic.  

   ― Uh, ăh... Alo?  

   ― Cred că ați greșit numărul de telefon, aud o voce de bărbat. Îmi cer scuze, dar, înainte să închidă, îi adresez o întrebare: 

   ― Ai idee ce aș putea citi? Mă plictisesc. 

   Știu, e ciudat să întrebi un necunoscut la telefon ce carte îmi recomanzi? Dar sunt disperată. Nici măcar nu știu cum pentru numele Lui Dumnezeu să greșesc numărul de telefon. Uneori sunt așa de grăbită, probabil ăsta este motivul principal. Nu am vrut să-mi văd degetele și am apăsat alte numere decât ar trebui. Urât așa, într-adevăr. 

   ― Citește Găsind fericirea de Zayn Malik. Omul ăla e într-adevăr un geniu. Și nici măcar nu știu de ce s-a lăsat de scris. Mă rog, știu, dar chestia aia nu era adevărată, de ce a crezut-o? 

   Am auzit ușa de la intrare deschizându-se, apoi Evan a țipat că e acasă. Atunci când merge, face foarte multă gălăgie. Serios. Nici nu apucă să facă câțiva pași că trezește tot blocul și pe mine. Apoi oamenii îmi sar mie în cap, iar administratorul vrea să ne dea afară de aici. De-asta mereu îl rog să se culce devreme și să-și ia lângă el tot ce are nevoie.