Scrisori pătate de sânge: Casa lui Hades

Capitolul 2

Capitolul 2

Celia POV.

Deschid ochii încetişor şi privesc soarele care răsare din spre geam, făcându-mă să strâng cu putere ochii încă adormiți. Mă ridic în capul oaselor şi frec ochii încețoșați în timp ce Perrie se ridică de pe cealaltă parte a patului mai leneşă ca niciodată.

Trag perdelele până în colțul stâng al camerei și las razele soarelui strălucitor să învăluie încăperea calduroasă.

- Unde o fi plecat viermele? întreabă aceasta, ascuzându-şi ambele mâini sub perna caldă. Mă refer la virmele mic de aseară care ţi-a sărutat buzele, Celia, începe Perrie să mă enerveze dis de dimineaţă, însă ignor ultimele cuvinte ce i-au scăpat de pe buzele subițiri.

- Nu ştiu, răspund confuză şi privesc camera care pare după război. Probabil e la baie, în orice caz el s-a trezit înaintea noastră. Poate fi oriunde. Cred că se ascunde de tine şi provocările tale deplasate, spun amuzată de propriul gând.

- Vă referiţi cumva la Alexander? întreabă mama lui Perrie auzindu-ne de pe hol şi intră în cameră alături de un coş plin ochi cu rufe. A plecat acum câteva ore, spunea că are ceva de făcut şi nu mai putea sta la masă. Cel puţin, aşa am auzit de la el în timp ce se încălţa pe grabă.

- Tipic lui, spune Perrie ridicându-se alene din pat.

- Că tot veni vorba, spun în timp ce mă uit spre Perrie şi apoi spre mama ei. Noi nu ne-am făcut temele pentru azi. Ce ne facem?

- Mai e timp, draga mea, spune mama lui Perrie în timp ce coboară treptele scării înalte. Perrie, să nu uiţi să faci paturile înainte să plecaţi la şcoală, te rog frumos! spune aceasta în timp ce Perrie aprobă din urmă.

- Mama are dreptate, spune Perrie deschizând caietul de matematică şi răsfoindu-l total plictisită. Mai aveam cel puţin două ore până să plecăm la şcoală. De ce îţi faci atâtea griji? Te porţi de parcă am avea azi şase ore de matematică şi în toate şase vei primi câte o notă de 2.

- Da, mă rog, îngân ameţită şi mă aşez la birou. Atunci să facem temele!

Pun pixul pe foaie şi încerc să rezolv ultima problemă la matematică din clasă.

Brusc îmi vin în cap fazele jenante de aseară. Testul la matematică, sărutul lui Alexander din care a rezultat buza mea spartă. Îmi pipăi buzele şi oftez adânc la gândul că acesta se simţea mai mult decât vinovat de provocarea indecentă a lui Perrie. Şi totuşi, parcă nu îmi vine să dau vina pe ea... ci pe pofta mea nebună de-al săruta din nou pe Alexander.

Cu mâna pe inima pot spune că Perrie este cea mai leneşă persoană pe care o cunosc.

În momentul în care trântesc manualul de matematică pe birou şi spun că într-un final am terminat, aceasta oftează adânc. Chiar dacă n-am avut curajul să recunosc până acum, simt nevoia să spun că urăsc matematica încă de la prima noastră întâlnire, de la primele noastre adunări și scăderi.

Mă îmbrac, îmi spăl dinții și îmi amintesc de fiecare picătură de sânge ce se prelingea aseară pe bărbia mea înainte să mă şterg. Iau o gură de apă şi ridic repede privirea spre oglindă, realizând că a fost doar un moment de slăbiciune.

Cobor în bucătărie unde mama lui Perrie îmi oferă o cană de cafea şi mă aşez politicos pe unul din scaunele existente în încăpere. Sorbind încet lichidul fierbinte ce îmi străbate buza spartă, cuprinsă de o durere cumplită, o aud pe Perrie bombănind lângă mine.

Încalț teneșii, leg şireturile bine și mă ridic pe pe scaun.

- Şi o să ne mai întâlnim cu mămăliga aia de Alexander? întreabă aceasta în timp ce îsi pune gluga în cap şi în momentul în care ajung în dreptul ei i-o întind până în dreptul bărbiei. Hei! Acum chiar nu mai văd nimic în faţa ochilor!