Suflete moarte ( îngeri ) .

Capitolul 2 - O nouă pistă

Eram într-o altfel de cameră , nu cea în care eram ţinută . Membrele mă dureau absolut îngrăzitor , iar puterile îmi erau anulate , mda , efectul Îngerilor Distrugerii . Prin amorţeala ce o avem în mâini simţeam că sunt legată , iar la picioare , la fel . Şi nu cu funii , ca şi cum ar lega pe cineva răpit , ci cu spini de trandafiri , care ne fac rău , nouă Îngerilor . Totul a pornit de când a început Căderea , iar un Înger a luat cu el un trandafir din Rai , iar când a ajuns pe pământ , s-a înţepat în spin . De asta şi la şcoală , mai ales de Sfântul Valentin , refuzam fiecare trandafir sau buchet de trandafiri în parte . Nu că nu mi-ar fi plăcut , oricărei fată normală  i-ar plăcea să primească trandafiri de la un băiat drăguţ , doar că .. eu nu sunt o fată normală . 

Revenind la prezent , vederea mea bună mă ajuta să disting câteva siluete prin întuneric , care după construcţie păreau a fi bărbaţi , iar lângă ei , o masă plină de tranadafiri . 

La naiba . 

Uşa se deschide , iar din ea pătrunde o siluetă şi o lumină puternică , albă , care mă face să îmi închid ochii . Încerc să îi deschid , astfel obişnuindu-mă cu lumina . Silueta înaintează ca o pisică care se prăgăteşte să îşi mănânce prada  . Se opreşte cam la 2 paşi , studiindu-mă . Se apleacă spre mine , ca să văd faţa coşmarului meu . 

Brian Vierwarger .  aka JAVRĂ 

- Hm , se pare că prinţesa noastră s-a trezit .  îmi pune un deget sub bărbie , încercând să mi-o ridice . Doar încercând . Hm , eşti rea . Ia să vedem noi dacă o să fi tot aşa de rea . 

Cu privirea în pământ , am observat că se duce spre masa de trandafiri .  Asta ţi-a trebuit , Chyn .  

Se apropie de mine rânjind diabolic . Sau poate ăla e zâmbetul lui , n-am de unde să ştiu . Simt mireasma care m-a îngrozit secole la rând . Încep să respir sacadat , din cauză că ştiu că durerea ce urma să o sufăr , o să fie una teribilă . Am simţit petalele cum încep să îmi ardă pielea , iar spinii începeau să sape adânc în pielea mea . Pielea îmi ardea , spinii se afundau mai adânc , ca şi cum un pumnal ţi-ar fi fost aruncat direct în inimă , doar că erau de 2 cm , şi era cu zecile pe pielea mea . Am început să ţip de durere , ne mai bîgând în seamă orgoliul care îmi spunea că îi dau satisfacţie javrei . DUrerea a început să îmi ajungă şi în oase , care mai aveau puţin şi cedeau sub presiunea spinilor . Ştiam ce avea să se întâmple . În câteva minute , o să îmi străpungă inima şi or să mă bage în acea "Comă" a îngerilor . Nu o să mă mai trezesc , poate niciodată după asta , dar NU , nu vreau asta . Sunt atât de aproape de a scăpa de Stăpân , şi să îmi reiau căutările în care am avansat , nu o să las javra asta să mă doboare . 

Cu raţiunea şi puterea pe care am mai avut-o în mine , am împins javra cu obictul nenorocit de pe mine , aruncându-l departe de mine . Cu puterile oprite nu puteam să îi omor pe ăştia de aici , aşa că mi-am luat săgeţile ascunse sub jartieră şi le-am runcat în ei . 

Am început să îmi rup rochia Valentino - o să am timp să plâng mai încolo după rochia asta minunată - şi să fug cât de repede puteam . Am luat-o pe un coridor lung , ca de spital , fugind în timp de şchiopătam . Am ajuns la capătul coridorului care se bifurca în două . Acum , pe unde o iau ? Auzeam în spatele meu paşi grăbiţi aşa că am luat-o pe coridorul din stânga . Fugeam cât mă ţinea piciorul bun , obosind ca naiba . Dar nu conta , trebuia să scap de aici . Coridorul parcă nu se mai termina , şi deja îmi pierdeam din energie . Nu mai auzeam paşi în spatele meu , aşa că m-am lăsat pradă durerii şi am căzut în genunchi . CU ochii închişi , am văzut o lumină . Am deschis ochii  , şi m-am îndreptat spre capătul coridorului , de unde venea sursa de lumină .