Baltagul - Mihail Sadoveanu

Capitolul 16

La poarta tintirimului au stat ajutor langa Vitoria domnu Toma si cucoana Maria. S-a dat fiecaruia dintre cei care ieseau, intru pomenirea mortuli, un sfert de paine s-un paharel de rachiu. Barbatii si femeile sopteau inchinarea rituala: Dumnezeu sa-l ierte!

, desertau dintr-o data bautura, apoi frangeau din pane o bucata cu care isi astupau arsura placuta a gurii. Copiii radeau si se harjoneau printre morminte. Dupa ce facura imparteala pomenilor si a colivei, preotii isi scoasera de pe ei odajdiile. Mai aveau un crampei de slujba, care nu era dintre cele mai usoare. Vitoria grabi spre ei, ca sa-i pofteasca la praznic, acasa la domnu Toma. Acolo aveau sa se adune si oamenii stapanirii, cu domnu subprefect, si gospodarii straini veniti de peste munte. Gospodina lui domnu Toma facuse toate cum putuse mai bine. Fiind vremea postului celui mare, in privinta mancarii era mai greu. Dar era bautura destula si buna, care implinea lipsurile. Mai ales era un vin din jos, de la Odobesti, in care domnu Toma isi punea toata credinta. Cand s-au asezat la masa, soarele era in asfintit. Raposatul isi gasise in sfarsit hodina. Cei vii incepura sa manance galuste de post si curechi prajit cu oloi de canepa. Preotii si cu domnul subprefect stateau la locul de cinste, in fundul odaii. Gospodarii de la Doi Meri mai catra margine. Vitoria se aseza in apropierea lor. Dupa ce cinstira cateva pahare, incepura a vorbi despre treburile de pe lumea asta.

- Dumneata, domnule Calistrat, zise munteanca, mi se pare ca nu prea mananci.

- Ba mananc, slava Domnului si bogdaproste.

- Atunci nu bei. Se cuvine sa bei pentru un prietin.

- Ba mai ales am baut. Ma gandesc ca suntem departe si avem a porni la drum asupra noptii.

- Ce are a face asta? Parca dumnitale ti-i frica noaptea? Vad ca ai baltag.

- Am.

- Frumos baltag. Ia mai bea un pahar, ca sa vad si eu. Si pe urma vei mai bea si altele, dupa pofta inimii dumnitale. Arata-mi si mie acel baltag. Poftesc sa-l vad. Are si Gheorghita, flacaul meu, unul, alcatuit intocmai la fel. Bogza ranji nu cu voie buna si trecu femeii baltagul, prin latura mesei. Femeia isi chema flacaul. Era la spatele ei.

- Gheorghita, ia vezi si tu, Pare-mi-se ca tot asa-i s-al tau. Numai ca al tau abia a iesit din foc si de sub ciocan. Acestalalt e mai vechi si stie mai multe. Razand, nevasta trecu feciorului baltagul. Calistrat intinse mana spre arma; apoi si-o retrase. Flacaul ii cerceta cu luare-aminte ascutisul curb si partile late.

- Lasa-l sa se uite si sa vada, domnu Calistrat, zise munteanca. Dumneata poftim si mai cinsteste un pahar de vin de la Odobesti. Dumneata cunosti si stii tare bine ca asemenea vin mai ales ii placea si lui Nechifor Lipan. Eu cred asa, vorbi ea deodata cu alt glas, intorcandu-se catra meseni. Eu cred asa, domnu Calistrat, ca sotul meu umbla singur la deal pe drumul Stanisoarei si se gandea la oile lui. Poate se gandea si la mine. Eu n-am fost fata, dar stiu. Mi-a spus Lipan cat am stat cu dansul, atatea nopti, in rapa.

- Ce ti-a spus? rase Bogza.

- Mi-a spus cum a fost, raspunse munteanca privindu-l atintit si zambind.

- Asta n-oi mai crede-o.

- Ba s-o crezi. Iti aduci aminte domnu Calistrat, ca Lipan avea cu el s-un cane?

- Mi-aduc aminte. Ii zicea Lupu. Era harnic cane, si viteaz.

- Ei, vezi, domnu Calistrat? Eu stiu si asta, ca acel cane s-a pus pentru stapanul lui, cand i-a vazut in primejdie viata.

- Se poate sa se fi pus.

- Crezi ca a pierit si canele?

- Nu cred. Mai degraba s-a prapadit.