FIVE

Capitolul 16

Anna

- Nu, veni răspunsul ce m-a luat prin surprindere.

   M-am întors cu faţa către Lola, încercând să o disting prin întunericul din cort.

- Nu pot să dorm.

   Lola s-a întors şi ea cu faţa spre mine, trăgându-şi nasul.

- Nici eu.

- Ţi-e frică? Am întrebat în şoaptă.

- Puţin, mi-a răspuns cu vocea stinsă.

- Nathan? Am întrebat şi mai încet, dar destul de tare ca să audă.

- Da, s-a auzit o voce smiorcăită, apoi Lola şi-a băgat faţa în sacul de dormit.

   Am rămas blocată pentru câteva secunde, fiind prea surprinsă să mai fac ceva. Revenindu-mi puţin, mi-am dat seama că Lola se abţine cu greu din plâns, dar nu prea îi reuşea. Am ieşit puţin din sacul meu şi am luat-o în braţe, iar Lola a început şi mai tare să plângă şi să mă strângă în braţe. După ce s-a mai calmat, şi-a şters lacrimile de pe obraji şi mă privea prin întuneric.

- Nu l-am mai văzut deloc din ziua aceea şi deja am ajuns să cred că l-a trimis Fergus în junglă să caute floarea aceea şi l-a mâncat vreun leu dacă nu canibalii. M-a strâns iar în braţe lăsându-şi lacrimile să curgă pe umărul meu.

- Calmează-te! O mângâiam pe spate, uitând imediat de grijile mele de mai devreme. Nu cred că Fergus e aşa nebun să-l trimită tocmai acolo, şi nici Nathan atât de fraier să se lase mâncat de un leu.

- Deci crezi că s-a dus!

- N-am spus asta!

- Dar o gândeşti...

- Ba nu, m-am panicat eu. Doar nu poţi citi gândurile, nu?

- Nu, dar ştiu că asta gândeşti!

   A început să plângă şi mai tare, iar eu nu mai ştiam ce să fac să o calmez ca să nu le trezească şi pe celelalte fete. Am mângâiat-o pe spate, dar nimic. I-am spus să termine, dar mai tare a început să plângă.

- Lola, vrei să te calmezi te rog? Chiar dacă Nathan are mai multă experienţă decât noi cu puterile, nu cred că Fergus ar face greşeala să-l trimită în junglă după floarea aia şi mai ales singur. Poate de asta ne omora cu antrenamentele, ca să ne trimită şi pe noi în junglă, să căutăm floarea, dar noi am fost mai deştepte decât el şi am găsit cea mai bună cale. Ne-am desprins din îmbrăţişare, Lola fiind mai calmă, mă privea printre lacrimi în timp ce eu am devenit serioasă şi foarte sigură de ceea ce ziceam. Mai mult ca sigur pe Nathan l-a trimis în satul ăla de nebuni să-i ajute cu mai ştiu eu ce fleacuri. Îl cunosc pe Nathan de prea mult timp ca să cred că ar vrea să te rănească şi în niciun caz nu e prost să se ducă de unul singur într-o junglă cu tot felul de animale, să nu mai spun de canibali!

   Am fixat-o cu privirea pe Lola pe toată durata discursului meu, iar ea mă privea cu ochii mari şi chiar am reuşit să o mai calmez.

- Dacă tu crezi asta, atunci cred şi eu şi acum am încă un motiv în plus să mă întorc sănătoasă acasă şi cu tot cu medalion.

   Şi-a şters lacrimile de pe faţă şi m-a îmbrăţişat mulţumindu-mi pentru tot.

- Şi îţi promit că voi fi alături de tine în căutarea lanţului, fără să-mi pese de vreme, de animale sau de alte obstacole, pentru că ştiu ce înseamnă Matt pentru tine.

   Mi-a zâmbit făcându-mă şi pe mine să zâmbesc, abia apoi dându-mi seama de sensul cuvintelor ei.

- Ce spui acolo? Matt e un prieten bun şi nu-l pot lăsa să aib[ o moarte aşa chinuită. De fapt nu vreau să moară, pentru că nu i-a sunat încă ceasul. E ...