Mă aflam pe bancă alături de un bătrân trist.Eu nu i-am spus nimic,nici nu aveam curajul să mă uit la el,când el m-a prins de mână și a început să vorbească:
”N-am mai fost de mult timp aici,îmi era dor.Îmi era dor să stau pe una din băncile astea vechi,aproape putrezite.Îmi e dor sã simt iar obrazul ei pe obrazul meu,dar au trecut atâția ani și tot eu singur am rãmas”
Vocea caldã și blândã a lui Leonard m-a fãcut sã lãcrimez.Se vedea în ochii lui cã tânjea dupã o persoanã dragã care nu mai este.L-am citit pe buze cã era vorba despre soția lui,care a murit acum câțiva ani,iar de atunci bãtrânul nu a mai ieșit din casã.Dar astãzi,ceva l-a fãcut sã se dezmorțeascã,sã iasã din nou pe strãzile acestea pline de amintiri,pe care altãdatã se plimba alãturi de Christina.
”Vreau sã o țin strâns în brațe ca în prima zi când am cunoscut-o.Vreau sã mai pot sã-i simt dulceața din buzele ei fragede ce m-a înnebunit.Vreau s-o țin de mânã și s-o mângâi tandru.O voi iubi veșnic,e singura femeie care m-a fãcut sã dau un sens acestei vieți.”
Era o zi friguroasã de iarnã,iar eu cum nu pot sta locului nici în vacanțã am hotãrât sã colind strãzile orașului.Eram singurã,dar în sufletul meu îl purtam mereu pe el.La fel cum Leonard a rãmas fãrã Christina,așa și eu am rãmas fãrã singura mea iubire de atunci,Alexander.M-am obișnuit cu gândul cã el a plecat,dar nu în același loc cu Christina,ci pur și simplu a plecat din viața mea definitiv fãrã nici un motiv concret.Mã aflam pe strada unde locuiește el,am încetinit pasul și m-am uitat la fereastra lui,era deschisã.Nu era nimeni,dar parcã așteptam sã iasã pe geam,simțeam cã știe cã privesc la geamul lui.Nu am mai stat pe gânduri și am decis sã îmi continui plimbarea,fãrã nici o speranțã.Nu îmi plãcea sã privesc lumea,mã uitam în jos în timp ce mergeam.Când sã mai fac un pas m-am oprit și am dat peste...
