Prinţul

2. "Da' ce-ţi pasă ţie? E treaba mea."

-Ce ţi se pare aşa amuzant? m-am răstit la el, trăgându-mi tricoul în jos.

El nu se oprea din râs şi râdea chiar cu poftă. M-am simţit jenată că după ceea ce mi-a făcut acum începe să râdă şi nu găsesc motivul. A zis "mărimea B". Se referă la cupa sutienului? Este cam cea mai logică opţiune, dar cum naiba şi-a dat seama de mărimea lui doar din pipăit?

-Nu ştiu ce i-ai făcut lu' mama, dar cu mine nu îţi merge, ok?

El încearcă să se oprească din râs şi să zică:

-Calmează-te, nu i-am făcut nimic. Doar este ea mult mai drăguţă ca tine, atâta tot. Sincer, nici nu înţeleg cum puteţi fi voi rude.

Ce!? Idiotul ăsta e prima persoană care îmni zice chestiile astea şi mă simt foarte jignită. Nu-l înţeleg. Depă ce că el e cel nesimţit şi nepoliticos aici, crede că are dreptul să vorbească de mine?

-Ştii ce nu înţeleg eu? Cum poate o persoană să fie atât de idioată? Lasă-mă dracu în pace!!!

A părut chiar afectat de ultima mea propoziţie şi de felul în care am urlat la el. Dar nu mi-a păsat deoarece l-am făcut să plece, asta după ce a zis:

-Ok, dacă asta vrei.

S-a ridicat, a ieşit din cameră şi a trântit uşa după el. Nici nu mi-a păsat unde se duce şi ce face, putea să fure toţi banii din casă, momentan îmi păsa doar să stau în linişte câteva ore. Ceea ce am şi făcut. Am terminat volumul doi din "Fetele Gallagher" şi apoi m-am culcat. Era deja destul de târziu şi eram foarte obosită.

*

Este ora şapte şi jumătate. Este timpul să vă treziţi.

Alarma tâmpită a mamei se auzea chiar din cealaltă cameră. Nu m-am putut abţine să nu urlu atunci când mi-am dat seama că nu avea să se oprească prea curând:

-Mama, închide alarma aia că nu pot dormi!

Stai puţin! Era cumva 7 jumate? Dimineaţa? Dăă, normal că era dimineaţa! M-am ridicat în capul oaselor şi m-am uitat la ceas. Da, atât era! Am început imediat să-mi fac rutina de dimineaţă. Proful de mate m-a ameninţat că dacă mai întârzii la ora lui are de gând să mă asculte din toată materia şi eu nu mă împac deloc bine cu matematica. Şi nici cu proful, dar asta e partea a doua.

În vreo 10 minute am fost gata să ies pe uşă, după ce m-am asigurat că nu-mi lipseşte nimic. Am deschis uşa şi am tulito pe scări. Adică asta am vrut să fac, deoarece m-am izbit de ceva  masiv şi mare. Mi-am ridicat privirea şi l-am văzut pe Andrew privindu-mă dezaprobator. Eu am ridicat dintr-o srânceană, întrebându-mă ce făcea el atunci acolo.

-Ai întârziat! mi-a zis el dându-mi cu ceva în cap.

-Ce?

Oare sunt singura care nu înţelege ce se întâmplă?

-Din vina ta vom întârzia la şcoală, m-a semilămurit el.

-Şi tu de ce mă aştepţi?

-Ca să mergem la şcoală.

Bine, tot nu îl înţeleg (nu că aş fi făcut-o vreodată) dar nu am de gând să stau degeaba şi să întârzii iar. L-am tras de mână şi am zis repede:

-Ok, hai să mergem!

Dar el m-a tras înapoi și a arătat cu degetul în jos. M-am uitat şi am văzut că încă aveam şlapii în picioare. Am scos un "fir-ar" şi m-am întors în casă după  converşi. Am coborât repede scările, târându-l pe Andrew după mine. Am fugit împreună spre şcoală, care din fericire nu era chiar aşa departe, dar atunci când am ajuns în curtea şcolii era deja fix.