Printesa mafiei

Răzbunare are gust de sange.

Alana
Iar simt mirosul înțepător oare cum am ajuns aici nu țin minte. Lumina puternică mă împiedică să deschid ochii.
-Alana? Alana Aud vocea mamei.Puiule sunt aici.
-Mama ?
- în sfârșit te-ai trezit! Zice de parcă aș fi dormit luni de zile.
- Cum am ajuns aici?
-Nu îți aduci aminte? Mă uit la mama nu mai e aceeași femeie cu zâmbetul cald pare slăbită. După câteva momente mă lovește realitatea.
-Nu. Tata ,Caleb! Nu-i adevărat am visat nu? Nu zice nimic doar lasă capul în jos.
-Nu nu nu nu e adevărat tata trăiește la fel și Caleb nu sunt morți nu.
-Alana liniștește totul o să fie bine ne ai pe noi suntem aici. Încerc să mă zbat dar mama mă ține într-o îmbrățișare mai mult forțată.
-nu mama nu.
-Știu ce e greu de crezut dar așa e.
Inima mea s-a spart în mii de bucăți.
-Vreau acasă.
-Bine.

Ajunsă acasă totul îmi aduce aminte de tata oriunde mă uit. În bucătărie îmi imaginez cum stăteam toți la masă. Lacrimile încep să apară iar. Dar nu cred ca s-au oprit. Cică am fost inconștientă 3 zile.
Vreau sa urc in camera mea dar trec pe lângă biroul tatei vreau sa intru dar nu pot. Stau cu mâna pe mâner dar nu îndrăznesc nu pot. Așa ca decid să merg în cameră dar aici e mai rău. Amintirile cu Caleb mă învăluie ca o tornadă patul totul în camera asta. Pe noptieră stă așezat trandafirul iar pe perete tabloul cu noi doi. Lacrimi fierbinți își fac prezența inima nu mai bate nu cu putere s-a frânt. Doi dintre cei mai importanți oameni m-au părăsit.
-Nuuuuuu. tip cat pot de tare. Nuuuu. încep să arunc tot de pe pat. Deodată sunt prinsă de niște mâini puternice e Bruno.
-Lasă-mă.
-Nu pot. Iartă-mă știu ca te doare nu pot să te las să pățești ceva. Nu.
-Nu înțelegi viața mea nu mai are nici un rost.
-Ba da. Noi suntem aici.
-Nu. Îl vreau pe el.
Doar pe el îl vreau.
Doar cu el vreau să vorbesc
Doar cu el. Și simt cum vocea mi se frânge.
-Gata sunt aici.
- Nu pot rămâne aici. Vreau să plec din casa asta.
-Unde nu pleca iar!
-Nu. Vreau la apartament acolo nu sunt amintiri.
-Bine dar merg cu tine.
Aprob doar din cap. Bruno îmi aduce valizele și mă ajută să îmi pun câteva haine. În acest moment Luca apare în ușa.
-Nu pleci iar? Nu te las acuma!
-Nu pleacă. Vrea să se mute în apartament.
-Nu.
-Lucas. nu îmi recunosc vocea e slabă plină de durere
-O să stau eu cu ea. Vreau să mulțumesc lui Bruno dar nu pot. Nu mai am glas. Lucas stă în cumpănă câteva clipe.
-Bine dar o să vin și eu din când în când. Trebuie să rămân să am grijă de mama.
Lacrimile iar apar mama e la fel de distrusă ca și mie sau mai rău chiar. Aș vrea să stau aici dar nu pot.
-E gata mergem? Nu iau nimic alt ceva decât trandafirul de la el. Atât mi-a rămas de la el.
-Mai întâi vreau să merg la cimitir.
Amândoi se uită șocați la mine. Îi văd și pe iei slăbiți. Cred ca tot greul a căzut pe iei.
-Bine.
Îmi e greu nu reușesc să mai fac un pas în fața. Nu pot. Bruno mă vede așa ca decide să mă ajute se uită îngrijorat la mine dar nu zice nimic sigur arăt rău dar nu îmi pasă.
-Vreau la tata. doar aprobă din cap. Ajung cu ajutorul fratelui meu. Un moment alb tronează deasupra scrie numele tatălui meu. Fiu , soț și tată iubit. Lacrimile iar îmi curg nu se mai opresc mă las lângă cruce.
-De ce tata? De ce mai părăsit? Nu știu ce să îți zic nu am cuvinte acuma doar lacrimile. Te iubesc.
Încerc să mă ridic dar nu pot Bruno mă ajută și știe ce are de făcut nu vreau să mă duc acolo. Nu pot încă așa ca mă opresc.
-Nu pot. Nu acuma.
-Bine când o să fii pregătită.
Mă înțelege. Suferă și el suferă și pentru mine. Își face griji pentru mine.
Într-un final ajungem la apartament e într-o zonă luxoasă iar apartamentul e la ultimul etaj. Se intră doar pe baza de cartelă. Așa cum credeam e un penthouse.
Totul e alb iar pe jos o gresie neagră. Mobila la fel neagră cu detali aurii.
-Vreau în dormitor.
Fratele meu mă duce. Dormitorul e mare în mijloc tronează patul imens, nu am chef să văd ce mai e prin casă vreau să dorm.
-O să dorm acuma.
-Bine o să fiu în living dacă ai nevoie de ceva.
-Bine. Mă așez în pat. E rece și gol sau eu sunt goală nu știu.