Frumosul și bestia

3

Lysander

— Este îndrăgostită de mine până peste cap, îl aud pe Damon continuându-și povestea despre ultima lui cucerire și decid să dau pe gât în jos alcoolul rămas pe fundul paharului.

— Poate ar fi momentul să te așezi la casa ta, să începi o re...

Înainte să pot spune cuvântul care provoacă un soi de panică în mintea prietenului meu, degetul lui lung și subțire se ridică în aer.

— Am stabilit deja că nu folosim astfel de cuvinte, Lyss.

Îmi dau ochii peste cap, făcându-i semn barmanului să ne umple din nou paharele. Sunt deja la al treilea și încă nu am idee cum ar trebui să-i comunic lui Damon decizia pe care am luat-o. Este prietenul meu cel mai bun, dar sunt destul de sigur că are o alergie severă la tot ceea ce ține de iubire. Îl cunosc de când eram amândoi în scutece și nici până-n ziua de astăzi nu l-am văzut cu adevărat interesat de o femeie.

— O să te intereseze vreodată și altceva în afară de ce au ele pe sub haine?

— Nu mă interesează doar ce au pe sub haine, Lysander, îmi pronunță numele destul de apăsat, iar eu îmi arcuiesc o sprânceană spre el. Mă interesează și alte lucruri?

— De exemplu?

— Mă interesează ce sunete pot scoate sub mine, face o pauză scurtă. Sau deasupra mea. Sau în genunchi când...

— Bine, gata.

Iau o înghițitură pentru curaj, dar în loc să-i spun odată ce am pe suflet, rămân cu privirea pierdută, amintindu-mi de clipa în care am decis că ar fi o idee bună să i-l prezint pe Damon iubitei mele. Mi-a ținut un întreg discurs despre cum suntem prea tineri ca să ne legăm la cap și despre avantajele burlăciei. Evident că au trecut pe lângă urechile mele toate cuvintele sale, dar am fost impresionat de dedicarea lui. S-a resemnat în cele din urmă, dar tot nu o poate suferi pe Amelia. Din punctul lui de vedere ea mi-a sucit mințile și mă face să ratez cei mai buni ani din viață. Eu în schimb cred că viața mea a început cu adevărat doar după ce am întâlnit-o pe ea.

— Blonda aia se uită la tine de când am ajuns aici.

Vocea lui Damon mă readuce la realitate și-mi rotesc ușor capul spre el.

— Ce? mă întreabă, văzându-mi expresia serioasă.

— Damon, trebuie să-ți spun ceva.

Mi se pare incredibil faptul că îmi provoacă panică gândul de a-i spune prietenului meu cel mai bun că am luat o decizie care-mi va schimba viața. În bine, dar sigur el nu va vedea astfel lucrurile.

Mă întorc încet cu fața spre el în încercarea stupidă de a trage încă puțin de timp, dar atunci când dau cu ochii de el îmi dau seama că a sosit momentul și nu mai pot amâna.

— Vreau să o cer pe Amelia în căsătorie.

Aștept o reacție din partea lui, orice fel de reacție, dar Damon rămâne perplex la auzul cuvintelor mele. După câteva secunde de liniște între noi, zâmbetul larg îi apare pe chip, lăsându-i la iveală gropițele alea care cuceresc zeci de femei.

— Îmi ceri părerea dacă ar trebui să o faci? Pentru că răspunsul de simplu: nu.

— Nu-ți cer părerea, Damon, îți spun doar ce am decis.

Buzele i se transformă într-o linie dreaptă și își rotește trunchiul lucra înapoi spre bar. Fără să stea pe gânduri, golește conținutul paharului dintr-o singură înghițitură.