Pare ciudat, bine e ciudat că am pus o piesă de la Soy luna, dar pur și simplu iubesc piesa asta, nu m-a lăsat să o pun pe toată doar asta, totuși o iubesc (în niciun caz pe matteo) vă las să urmăriți noul episod din această carte, mulțumesc pentru susținere și am făcut atâția ochișori, vă iubesc norișori 💗💋
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Yzabell Povestește
A trecut o lună de când am coșmaruri și plâng în somn,de Jungkook m-am distanțat treptat, nu i-am zis adevărul, nici nu am de gând să o fac.
Sunt prea tulburată, nu mai gândesc clar, parcă aș fi un cadavru mort, care umblă prin casă. Mă simt drogată, torturată, o nebună.
M-am schimbat mult și Jungkook la fel, nu mai suntem aceiași ca înainte, doar trecem unul pe lângă celălalt ca și cum nu am exista deloc.
M-am gândit să mă mut, să îmi încep o viață nouă, nu are rost să stau aici și să aștept să se întâmple ceva. Vreau o familie, o familie a mea, fără copii deocamdată.
Vreau pe cineva care să iubească tot ce urăsc la mine, lumea mă crede perfectă, când eram cu părinții mei tot timpul eram perfectă.
Nu aveam voie să vorbesc fără acordul lor, iar când vorbeam trebuia să zic ce îmi spuneau ei. Nu mai înțeleg nimic.
Stau în pat toată ziua, abea că ies din cameră, nici pe afară nu am prea fost, nu mai știu cum se simte pământul sub picioare, nici soarele. Sunt într-o vacanță continuă.
Nu am mai vorbit cu Ella de mult, nici ea nu ma sunat, cred doar că nu îi mai pasă de mine.
Este ora 11 seara, nu pot să dorm, stau și mă gândesc la lucruri stupide cum ar fi Jungkook, vreau să ies să iau puțin aer.
Știu că e noapte, nu prea ies eu așa afară noaptea dar asta este o excepție, e timpul meu pe care o să îl petrec pe o bancă, bine până aici.
Mă dau jos din pat și merg să mă îmbrac, mă încalț și cobor în liniște la parter, jungkook doarme așa că nu se supără ;)
Mă plimbam pe străzile pustii din Seol uitându-mă în diferite direcți, de plictiseală normal. Mă așez pe o bancă și stau acolo o perioada bună de timp.
Mă gândesc să plec e destul de târziu. Cum mergeam ca moarta pe stradă aud în spatele meu pași, și nu orice pași, erau pași de om și cred că de bărbat, nu aud tocuri.
Arunc o privire în spatele meu și nu văd pe nimeni, acum teama mea e să mă întorc cu fața, am văzut în multe filme cazuri de genul, și ori persoana este răpită ori omorâtă, sau în cel mai stupid caz speriat de un prieten "fantomă".
Mă întorc ușor și cu ochii închiși în fața, îi deschid ușor și nu văd pe nimeni, mă mai întorc o dată în spate și nu e nimic, așa că îmi continui drumul spre casă.
Merg ce merg și aud din nou aceiași pași în spatele meu, mă întorc din nou și iarăși nu văd pe nimeni, poate e doar o farsă.
Ajung acasă după un timp, în siguranță și sper neblestemata de nimeni, îmi las pantofii și urc ușor scările până când aud din spate o voce.
- de unde vi la ora asta?
-ah, Jungkook ce mai speriat!
- deci.... unde ai fost?
- am fost să iau puțin aer
- așa târziu... ști cât e ceasul?
- da știu și îmi pare rău că am plecat așa dar chiar aveam nevoie de un timp de reculegere cu mine
- bine te iert de data asta, dar să nu se mai întâmple
- am înțeles, noapte bună!
- stai! Vino puțin
- ce?
- ce ai pe geacă?
Îl văd cum ia de pe spatele meu o foaie pe care scria... "mi-a plăcut să te cunosc, sper să o mai facem Kai"
Cine e și Kai ăsta?
- de unde ai foaia asta?
- nu știu, nu m-am întâlnit cu nimeni
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
