Capitolul II

23 3 1
                                    

-         Adam!... Adam trezeşte-te!

Deschide ochii pe jumatate şi o raza de la lumina felinarului ii patrunde printre gene apoi închise ochii iar

-         Trebuia să îi dai şi lui neaparat?! aude Adam o voce slabă

-         De unde voiai să ştiu eu că nu a mai tras niciodată?

-         Fa ceva, trezeşte-l sau sun la ambulanţă

-         Şi ce o să le spui că i-ai dat sa traga şi a lesinat, desteptule?

Adam simte stropi reci pe faţă atingandu-i obrajii si fruntea si deschide ochii. Era întins pe o bancă şi ceilalţi stateau în jurul lui şi il stropeau cu ce mai rămăsese din bere să îl trezească. Cu o voce scazuta, intreabă confuz:

-         Ce faceţi aici?

-         Ăsta ţi-a dat droguri şi ai leşinat, îi raspunde unul dintre ei. Puteai să-l omori, idiotule!

Acum se trezise dar încă era palid la faţă şi evea dureri de cap, stătea cu capul în mâini şi încerca să-şi revină dar vedea totul în ceaţă şi auzea parcă în reluare. Luminile felinarelor îi iritau ochii şi îl ameţeau, se simţea extrem de obosit şi voia doar să se odihnească. Ceilalţi l-au condus la bloc într-o tăcere tensionantă. Cand a ajuns acasă tot ceea ce mai voia să facă era să doarmă, de cum s-a întins în pat a adormit instantaneu şi nu s-a mai trezit pană ziua târziu. Se ridică cu greu din pat, simţea ca îl dor toţi muşchii chiar şi cei care nu ştia că îi are pâna acum, Îşi spală ochii roşii si încercănaţi şi începu să-şi caute telefonul prin camera, îl gâsi într-un final picat dupa pat, avea cel puţin 20 de apeluri şi mesaje, majoritatea de la colegi de servici şi în special de la cei cu care fusese noaptea trecută, probabil încă erau tensonaţi după acel episod. Dar nu a raspuns la niciunul, trebuia să fie la muncă demult dar parcă uitase complet, s-a întins iar în pat şi a adormit. Îl trezeşte telefonul care sună neîncetat, raspune pipaindu-l greu şi o voce îl înştiinţează că s-au facut restructurări pentru creşterea bugetului local iar el a fost demis. Adam rămăsese blocat cu telefonul la ureche, nu mai spunea nimic. Plin de nervi sare din pat ca ars şi aruncă telefnul în perete care se dezmembrează în bucaţi. Ce o să facă acum...

        Se duce repede după telefon, îl asamblează la loc în grabă şi î-şi sună prietenii, află nu este singurul în sitaţi aceasta ci 2 din cei mai apropiaţi prieteni ai lui treceau prin acelaşi lucru

                -     Vino la mine pe la ora 16 Adam, trebuie să vorbim

Adam nu raspunde în nici un fel, închide telefonul şi pică cu capul pe spate. Adam nu raspunde în nici un fel, închide telefonul şi pica cu capul pe spate. Încercă să găsească soluţii, se gândea la oportunităţi, îşi făcea planuri, calcula, împarţea totul şi îi dadea cu virgulă. Nu avea nici o ideea despre cum se va descurca de acum, mai avea doar o speranţă, îşi pusese baza în prietenul său, că la ora 16 când o să mearga la el îi va da o veste bună. Se hotarâse să îşi vândă puţinele lucruri pe care le avea prin casă iar banii să îi investească în ceva ce i-ar putea aduce profit.... dar în ce, banii pe care i-ar fi obţinut erau prea puţini pentru aşa ceva, cu siguranţa i-ar fi terminat în câteva saptamani pe mancare, căci de ţigări nici nu mai putea fi vorba, iar apoi ar rămane şi mai in minus decât este acum. Nu era o idee bună. Ore în şir căută soluţii până camplele începură să îl sfacnească de suparare. Îşi cumpără un ziar de anunţi publicitare cu nişte bani marunţi pe care îi găsese pe fundul buzunarului în drum spre prietenul său. Ajunge in faţa uşii şi bate. I se deschide uşa, înauntru erau 2 din prietenii lui

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Mar 19, 2016 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

Dincolo de limita oraşuluiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum