Duc o viaţă normală. Sunt o persoană normală. Îmi salut colegii de muncă atunci când intru în birou. Îmi văd familia în weekend. Ies cu prietenii în fiecare seară.
Oh, dar dacă pereţii ar putea vorbi, dincolo de uşile închise, ar spune povestea unui om teribil. Un om pe care nimeni nu îl cunoaşte. Un străin.
Dar pereţii nu pot vorbi, nu-i aşa? Ei bine, ai mei pot.
Mereu zâmbesc când ei strigă "Ajutor!" sau "Ce ai de gând să îmi faci?".
Şi ce bine râd în timp ce ascund o altă victimă în pereţi...