YASSMIN
Stau rezemat de dulapul meu metalic, în timp ce mă uit la un videoclip cu mine și mama pe telefon. Am căștile în urechi și volumul dat la maxim. Ora a început de ceva timp, dar cui îi pasă? Am să rămân și de această dată corigent. Printre importanța lucrurilor din viața mea, să trec la o stupidă de materie nu se află pe listă. Mama, în schimb, ea este importantă.
O privesc pe ființa care mi-a dat viață. Obișnuia să fie atât de vie. Fericită. Zâmbitoare. Caldă. Atât de mama. Este atât de departe și eu am nevoie doar de o îmbrățișare. Am nevoie de ea. Am nevoie să mă strângă în brațe. Am nevoie să mă învelească. Să-mi cânte cântece de leagăne. Să-mi spună o poveste. Să-mi alunge monștrii de sub pat.
Să schimb ceva acum ar fi în zadar. Nu o mai am prin preajmă. Sunt silit să fiu lipit de răcoarea acestui spațiu, acestui univers întunecat, în care zâmbetul ei nu se regăsește pe nicăieri. Am și uitat cum este să o aud pronunțându-mi numele. Am și uitat cum se simte să-mi fie spus un „Te iubesc."
Îmi șterg ochii înlăcrimați și opresc videoclipul, înainte ca cineva să mă surprindă în starea precară de acum. Yassmin este insensibil și dur. Nu este acest băiețel speriat și îmbibat în tristețe. Reprezint ceea ce vor ei să reprezint. Nu mai am putere să fiu eu.
Las vorbele să circule și buzele să se miște. Yassmin este un băiat rău. Cad de acord cu ei. În fond, nu stau să le explic că în acele dăți în care chiulesc de la școală, dăți în care ei își imaginează cum petrec alături de alți boschetari și fac ceva ilegal, eu o vizitez la ospiciu pe mama. Ce zor are să le spun adevărul?
Îmi las capul să cadă pe spate, până când dau de metalul dulapului. Stau proptit acolo, cu privirea ațintită pe tavan și mă întreb dacă vor exista vreodată vremuri mai bune, căci acum totul mi se pare obscur și nedrept.
Când eram un simplu puști, nu fusesem cel mai vocal, însă avusesem un râs feminizat, subțire și asurzitor, ca și când aș fi simțit fericirea la un alt nivel. Acum acele momente îmi erau străine. Foarte îndepărtate și foarte slab conturate, încât nici dacă mă străduiesc să le ating cu mâna, nu ajung la ele.
— Îi putem spune că ți-a venit rău și eu te-am ajutat să-ți revii, o voce de fată se aude de la capătul holului.
Elle vorbește un pic prea tare, neștiind că atunci când faci un plan pentru a ieși basma curată, trebuie să fii cât mai puțin auzită. Însă, spre surprinderea mea, este acompaniată de Pandora Leithold, care pare pierdută în gânduri și o urmează dezinteresată, târâind prin aer niște căști încurcate și lăsate să atârne către podea.
Două dintre cele mai sârguincioase fete din clasă trăgeau chiulul. Asta da zi!
— Da, putem face asta, Pandora bâiguie pierdută, parcă nepăsându-i de o stupidă scuză spusă profesoarei. Oh.
Se oprește, văzându-mă și articulează prost. Elle își întoarce și ea privirea inocentă către mine, analizând minuțios motivul pentru care stau întins pe podea, cu capul rezemat de dulapul meu metalic, când ar fi trebuit să fiu la ore.
— Yassmin, Elle îmi pronunță numele. Nici tu nu te-ai dus la oră?
Pare stingheră când mi se adresează, știind că-i trebuie o doză zdravănă de curaj pentru asta. Nu-mi poposesc prea mult atenția asupra ei, căci o privesc pe blondă mai presus de toate.
În cele mai multe dăți, Pandora încearcă să se afișeze cumpătată. Însă există ceva anume la ea de această dată, care mă face să cred că este la fel de pierdută ca mine.
Privirea ei albăstruie exprimă multe. Ascunde tunete și fulgere, și-n suflet poartă o furtună. Nu mă înșel. Știu prea bine cum este să fii atât de măcinat de propria viață, încât să nu mai poți ascunde acest lucru.
Zile întregi nu am făcut altceva decât să mă privesc în oglindă și să observ cum ochii mei devin din ce în ce mai inumani și goi.
— Noi ne gândeam să ne ducem în cele din urmă. Am cam întârziat fără folos. Nu asta a fost intenția noastră, nu-i așa, Pandora?
Elle nu încetează din a fi cea mai vorbăreață dintre noi doi, ceea ce altor oameni li s-ar fi părut amuzant. Tocilara timidă știe să poarte o conversație mai bine decât fata populară și băiatul rău.
— Așa e, blonda o afirmă apatică.
Dau să mă ridic, îngrămădindu-mi telefonul în buzunarul pantalonilor, timp în care nu-mi dezlipesc privirea de asupra Pandorei. Și ea mă privește intens. Parcă ar vrea să-mi spună ceva și nu ar îndrăzni.
Cu toate că-i cunosc intențiile, nu dau să o ajut. Nu vreau să par mai abordabil și sincer să fiu, nu vreau să port vreo discuție cu ea. Nu-i văd rostul. Suntem doi oameni diferiți, cu vieți și mai diferite. Nu cred că am avea despre ce să vorbim.
— Mă alătur vouă, îi spun lui Elle, când văd că nu știe dacă s-o ia înainte sau să aștepte un răspuns din partea mea.
Nu îmi fac vreun plan, pe care să-l servesc la clasă, drept scuză. Merg pur și simplu pe lângă cele două fete. Elle este scundă, un pic mai rotunjoară. Are un păr lung, dar și-l ține mereu prins în coadă, ca să pară cât de cât conservatoare. Pandora are postura unui model. Este înaltă și slăbuță. Ar reprezenta cu brio marile case de modă.
Un gând misogin mi se formează în minte.
Pe Elle aș alege-o ca iubită. Este drăguță, timidă și inocentă. Ea merită o noapte de dragoste. Simt că merită osteneala.
Pe Pandora aș alege-o pentru o noapte de sex sălbatic. Este răvășitoare și ar arăta incredibil sub mine, cu picioarele sale lungi înconjurându-mi talia. Nu merită osteneala pentru ceva mai mult. E prea superficială. E prea păpușică pasageră.
Da, sunt un idiot că gândesc asta despre o fată. Mama m-ar fi tras la răspundere. Dar cui îi pasă? Și sexul trebuie întreținut de către cineva. Și în cazul ăsta, trebuie întreținut de o persoană falsă în raport cu societatea.
Dacă i-aș propune să facă sex, probabil n-ar ezita să accepte. Oricum iubitul ei o tratează ca pe un obiect sexual, iar fetele ca ea caută numai plăcere. Nu vor să se complice cu sentimente. Nu vor conexiuni sentimentale.
Vor să le fie venerate corpurile, să li se spună cât de frumoase sunt și să fie tratate precum niște prințese.
Ca prin minune, Pandora se întoarce să mă privească. Nu-mi vorbește și mă întreb ce ar crede dacă ar ști ce fel de gânduri misogine am la adresa ei. Probabil mi-ar trage o palmă zdravănă și ar nega că ar fi așa.
Probabil ar face pe demna, deși în adâncul ei ar ști că în fond toată prezența ei se rezumă la asta: la superficialitatea crasă pe care s-a chinuit să și-o construiască în toți acești ani.
— Cine intră primul? Elle se oprește în fața ușii și ne întreabă.
Dintre toți, cred că eu sunt cel mai curajos. Îmi dau ochii peste cap și bat o dată, de două ori, apoi deschid ușa și o privesc pe doamna Carsson, care scrie apăsat pe tabla neagră cu cretă colorată, făcând una dintre faimoasele sale scheme explicite ale materiei.
Își înclină ușor capul și ne privește în peș, așteptând o explicație pentru întârzierea noastră. Elle e prima care vorbește și încearcă să se justifice, pe când eu și Pandora stăm în tăcere. Colega noastră micuță și tocilară minte că blondinei i s-a făcut rău, iar ei nu-i rămâne nimic decât să dea din cap absentă. Eu, pe de altă parte, trebuie să vin cu explicația mea.
— Ei bine, Yass? De ce ai întârziat? doamna Carsson se întoarce cu fața spre mine și mă privește îngrijorată.
Știe că situația mea de acasă nu e tocmai cea mai minunată din lume, pentru că s-a preocupat atât de mult de mine, încât l-a sunat pe tata. Firește, bărbatul, atât de orgolios din fire și marcat de necesitatea de a pretinde că duce o viață perfectă, nu a vrut să spună nimic de mama. Însă doamna Carsson a insistat cu motive și a amenințat că voi fi exmatriculat, dacă nu am unul întemeiat. Așadar, n-a rămas nimic altceva de făcut, decât să spună adevărul. Iar acum femeia mă compătimește, lucru pe care îl detest.
Nu puține au fost dățile în care m-a tras deoparte să-mi spună că nu sunt singur și că dacă simt necesitatea să vorbesc cu cineva, să apelez la ea. Este o femeie bună și poate, într-o altă viață, aș fi apreciat eforturile sale. Însă nu vreau ca nimeni altcineva să se bage în rahaturile mele.
— N-am avut chef, răspund și înaintez către bancă.
Colegii mei mă privesc uimiți, poate indignați, pentru că nu știu de ce doamna Carsson îmi permite asemenea ieșiri. Trebuia să fiu de mult dojenit sau amenințat cu scăderea notei la purtare. Nu mă îndoiam că mulți consideră că am parte de tratament preferențial și aud tot felul de teorii: că tata finanțează liceul, că sunt dintr-o familie influentă, că am intrat pe pile. Toate sunt desăvârșit de neadevărate.
Da, familia mea are bani. Însă eu prefer să nu mă ating de ei, căci știu prin ce modalități murdare au fost procurați. Nu vreau să mă duelez cu vărul meu pentru supremație și pentru o tâmpită de moștenire, așa cum și-ar fi dorit bunicul.
Nu o să-i fac jocul smintitului răposat. Nu sunt lipsit de inimă când spun că am simțit o ușurare în momentul în care a murit, pentru că din cauza lui toate relele se revarsă asupra noastră, ca într-o cascadă energetică. Toate spiritele oamenilor care au fost călcate în picioare de către el contribuie la asta, pun pariu.
Ca persoană, ca entitate, nu cunoscusem pe nimeni atât de rece și meschin. Obișnuia să aibă un plan pentru toate. Se considera strateg și vedea viața ca pe un joc de șah, în permanență în desfășurare. Pentru el era important să fie cu câteva mutări înaintea adversarului. Iar noi, membrii familiei sale, nu eram decât simpli pioni. Avea așteptări mari de la mine și de la vărul meu Asaf. Așteptări pe care eu nu i le-am împlinit niciodată.
Elle și Pandora se așază și ele la locurile lor, iar doamna Carsson continuă să deseneze schema. Nu trece mult timp, nici nu apuc să-mi iau notițe, căci se anunță sfârșitul orei.
Profesoara face un anunț important, care pe mine mă lasă rece. Eu sunt prea preocupat să scrijelesc cu vârful pixului o înjurătură. Nu apuc decât să scriu să-mi bag, când aceasta îmi rostește numele.
— Fii puțin atent, Yass! îmi cere și eu, fără a vrea să par nerespectuos, îi dau o șansă.
Devin atent, dar încă învârt vârful pixului pe bancă.
— Vreau ca pentru ziua de luni să scrieți câteva cuvinte despre voi. Ceea ce vi se pare cu adevărat relevant. Să vă exprimați cumva sentimentele, părerile, impresiile despre viață, despre oameni, despre întâmplări. Vreau să fie cât mai onest și personal, propune. Și nu, înainte să vă strâmbați să știți că tema aceasta este foarte importantă. Veți lua notă pe ea. Așa că, dacă aveți parte de note deja proaste, nu e o idee bună să nu o faceți. Iar pentru cei care au note bune, vă va strica media, deci nici măcar nu încercați să o eschivați. Asta e tot!
Termină într-o notă de optimism, cu zâmbetul pe buze. Pentru restul să vorbești despre sine nu este mare lucru. Dar pentru cineva ca mine? Ceva onest și personal? Vezi să nu. Mă ridic și încep să merg către ieșire, când mă izbesc ușor de o Pandora care se întrevede de nicăieri. Își ridică ochii către mine, arătându-mi spaimă, iar eu o prind de umeri ca s-o echilibrez.
— Scuze, murmură.
Îi simt pielea rece, dar fină la atingere. E atât de feminină și delicată. Atât de perfectă, încât mă face să vreau să strig din rărunchi că sunt sătul de persoanele ca ea, care trăiesc vieți perfecte, lipsite de griji. Îmi provoacă repulsie.
O eliberez și o ocolesc cu o încruntătură pe chip. Pandora Leithold întrunește toate stereotipurile pe care le urăsc în lumea asta. Și așa o să fie mereu.
A/N
Nu uitați să lăsați o steluță acestui capitol dacă v-a plăcut.
Capitolul următor ne vom întâlni cu Sin. Pregătiți?