Yₒₒ𝚗gᵢ
Nici unul din noi nu se simte bine iar acest lucru se poate vedea cu ochiul liber.
Intrăm amândoi în vila mea. Eu încă te țin de mână, în timp ce tu mă urmezi în liniște.
— De ce suntem aici? rupi tăcerea cu care ne luptăm încă de la plecarea din spital.
— Aici locuiesc, te lămuresc eu, iar tu nu mai zici nimic. Ne urcăm la etaj, acolo unde am camera mea și camera de oaspeți, unde tu vei dormi în această noapte.
Evit prima ușă, intrând în a doua unde este a ta.
— Vei dormi aici în noaptea asta, vorbesc, apoi îți dau drumul la mână. Tu te uiți pierdut la mână, de parcă nu voiai să-ți dau drumul.
— Odihnește în noaptea asta, spun și mă întorc cu spatele la tine. Când vreau să-mi deschid ușa dormitorului unde voi dormi eu, te aud șoptind către mine.
— Va fii bine, nu?
Refuz să te privesc, căci lacrimile tale din ochii îmi amintesc de mine când eram copil. Ne asemănăm atât de mult la capitolul durere, și totuși suntem total diferiți.
— Mama ta a fost deja transferată la un spital privat și bun pentru ea, stai fără griji. Tu doar fă-ți datoria.
Fără să mai vorbesc, întru în dormitor, cu ochii umezi și amintiri neplăcute în suflet.