O linişte deplină domnea. Luna plină lumina totul în jur şi ajuta fiecare vieţuitoare să vadă ce se afla în faţa nasului. Norii lăsaseră cerul liber pentru o seară frumoasă, una care nu a mai fost prezentă de multă vreme. În această parte a regiunii lumea se obişnuise cu cerul plin de norii negri plumburii, cu temperaturile reci şi iernile lungi, cu lipsa luminii solare şi viaţa fără aceasta.
De pe drumul ce venea dinspre oraşul îndepărtat provenea un sunet mult prea puternic, o hărmălaie infernală. Prima dată zgomotul te ducea cu gândul la o petrecere în mişcare dar cu cât acesta se apropia mai mult şirul gândurilor ţi se schimba. Şirul de petrecăreţi se dovedea a fi de fapt o singură maşină care ducea o bandă de petrecăreţi.
După un drum lung paralel cu pădurea, maşina se opri. Din interiorul monstrului de metal coborâ pe rând patru bărbaţi unul mai diferit ca altul. În întunecimea nopţii nimeni nu putea distinge trăsăturile specifice fiecăria dintre cei patru. Pentru un om obişnuit toţi păreau la fel, frumoşi şi înrudiţi, dar pentru cineva care le cunoştea adevărata natură bărbaţii erau la fel de opuşi ca cele patru puncte cardinale.
În braţele unuia dintre ei stătea un morman de haine încâlcite şi mult prea mici pentru trupul său mare. La o privire mai atentă asupra mormanului de haine puteai observa că acestea nu erau puse la întâmplare. În interiorul mormanului o fiinţă vie se odihnea după o perioadă mult prea grea şi îndelungată de plâns. Copilaşul oftă continuând să îşi liniştească trupul istovit în ansenţa părinţilor săi.
Un mic geamăt veni dinspre mormanul de haine anunţând trezirea fătului.
- Dacă începe să plângă am să te omor! mormăi furios unul dintre ceilalţi trei bărbaţi, un asiatic.
- Ţi se pare că mă potrivesc pentru rolul de tată?! mormăi bărbatul cu piele ciocolatie în care se afla fătul. Sunt un vampir!
- Cu toţi suntem vampiri dar în momentul acesta este foarte important ca micuţa să nu se trezească, vorbi un alt bărbat, un irlandez după accent.
Bărbatul cu piele ciocolatie îl privise cu ură pe cel care vorbise. În ciuda priviri sale, irlandezul zâmbi.
- Cum se face că nu o ţi tu în braţe? Tu eşti cel care a scos-o din casă!
- Norocul irlandezului!
În ciuda micului ghem de viaţa din braţele sale bărbatul cu piele ciocolatie se apropie ameninţător de irlandez mârâind. În ciuda celor doi care mai aveau puţin şi începeau o luptă asiaticul rămase privind. Ultimul bărbat care ieşise din maşină se grăbi şi îi despărţi pe cei doi.
- Nu este momentul potrivit să vă certaţi şi în nici un caz să începeţi o luptă! se răsti acesta.
Braţele celui de al parulea bărbat, un rus, îi despărţi cu uşurinţă pe cei doi. Impactul pe care îl resimţi bărbatul cu piele ciocolatie făcuse copilul să scâncească. Privirile celor trei bărbaţi se întoarseră automat spre el. Sub privirile acestora bărbatul începuse să îşi legene braţele într-o încercare patetică de a adormi micuţa fiinţă vie din braţele sale.
- Ne punem pe treabă sau aşteptăm până se trezeşte jigodia? vorbi asiaticul.
Rusul se întoarse spre el şi îl privi cu dezgust. Asiaticul, un bărbat ce arăta de doar douăzeci de ani cu părul şaten lins într-o parte şi statură mică răspunse privirii cu un deget al mâini.
- Să mergem până când matahala nu trezeşte potaia! vorbi irlandezul.
Rusul indică direcţia iar irlandezul trecu în faţă aproape izbindu-l de trunchiul unui copac pe bărbatul palid cu par uşor deschis la culoare. În urma irlandezului merse bărbatul cu copilul în braţe urmat de asiatic iar la final porni rusul.
- Îmi poate explica şi mie cum dintr-o armată atât de numeroasă de vampiri am rămas numai noi patru? întrebă barbatul de culoare.
- Voi americani chiar sunteţi înguşti la minte! vorbi asiaticul suficient de tare încât să fie auzit foarte clar de cel vizat.
Bărbatul de culoare se oprise imediat în loc şi se întoarse furtunos spre asiatic. Zbuciumul provocat făcuse copilaşul din braţele sale să tresară.
- Ascultă aici chinezule! Singurul motiv pentru care am întrebat este că am fost pe teren şi nu ştiu ce s-a întâmplat cu restul! Nu ştiu cum m-am pricopsit cu un bob de orez în spatele meu.
Asiaticul îşi arătă colţii crescuţi până la limită. Un mârâit îi părăsi buzele iar la doar o secundă distanţă acelaşi lucru se auzi şi din partea bărbatului de culoare. Rusul şi irlandezul săriră de îndată să îi despartă pe cei doi. Cu greu cei doi bătăuşi se depăratseră dar încă fiind pregătiţi de un atac furtunos.
- Concentraţi-vă pe afurisitul de plan! Dacă vă doriţi atât de mult o luptă o să vă luptaţi după ce totul este pregătit.
Bărbatul de culoare se împinse în irlandezul mult mai mic şi mai slab decât el chiar dacă asiaticul se liniştii. Rusul, văzându-i tentativa de eliberare se posta în faţa acestuia. Cu o privire plină de putere şi duritate privi ţintă în ochii negrii ai bărbatului mult prea mare.
- După ce finalizăm planul am să te bat eu însumi numai ca să te potoleşti!
Bărbatul imens de culoare recunoscu puterea şi pericolul pe care îl reprezenta cel din faţa sa. Plecă capul în pământ şi începu să legene copilul din braţle sale care dădea semne de trezire.
Cei patru reluară drumul prin pădure dar de această dată sub o altă formă. Rusul conducea, americanul era imediat după el, irlandezul şi asiaticul.
- Am rămas doar noi pentru că restul au fost ucişi fie în timpul eclipsei de lună fie după. Comandantul vârcolacilor a ordonat să fim exterminaţi până la ultimul. Tu pe unde ai fost de nu ştii mare lucru?
- Tamir mi-a oferit o parte din armata sa ca să atac Africa. Pe acel continent nu sunt atât de mulţi vârcolaci iar din cauza soarelui am fost reduşi aproape la nimic. Doar eu am reuşit să scap.
- De ce nu ai atacat în timpul nopţii? întrebă irlandezul.
- Noaptea fiecare dintre puţinii vârcolaci, care apropo sunt foarte puternici, avea de partea sa câteva vrăjitoare. Când am făcut un atac de probă au fost ucişi toţi cei trimişi. Ziua se odihneau iar noaptea păzeau. Voi?
Primul care vorbi fu rusul.
- Eu am făcut parte dintr-o armată care ar fi trebuit să atace Moscova. Este oraşul meu natal deci am fost pe post de călăuză. Cumva vârcolacii au ştiu că vom fi acolo şi ne-au oprit. Am fugit în munţi unde m-a prins o avalanşă. Am rămas prins sub zăpadă câteva săptămâni.
- Eu am făcut parte din armata care apăra sediul central, vorbi irlandezul.
- Şi ai scăpat?! se miră asiaticul.
- Ce pot spune? Norocul irlandezului! Tu?
- Armata din care am făcut parte ar fi trebuit să cucerească Tokio. Ca să ajungem acolo a trebuit să ne urcăm în avioane iar eu am întârzâiat la îmbarcare. Avionul a decolat iar când era deasupra Pacificului s-a produs o defecţiune la unul dintre motoare. Înainte de a se putea face ceva întregul avion luase foc.
- Cu alte cuvinte noi suntem cei patru supravieţuitori, mormăi din faţă rusul.
- Cei patru care trebuie să echilibreze balanţa! completă din spate asiaticul.
- Dar oare vom putea echilibra balanţa de care vorbeşti? Pe talărul celălalt sunt mii de vârcolaci iar noi suntem doar patru.
Rusul pufni uşor.
- De aceea avem nevoie de copil. Acum când Caden este răpus îl putem readuce la viaţă pe Tamir prin intermediul copilului!
- Nu vreau să vă zdrobesc speranţele dar copilul este o ea.
- Nu contează, tot îl va readuce pe Tamir la viaţă.
- Cum? întrebă din spate asiaticul.
- Copilul este ultima verigă dintr-un lanţ de moştenitori în care ambii părinţi erau vârcolaci puri. Ca să înţelegeţi mai bine stră-stră-stră bunicii ei au fost vârcolaci cu ambii părinţi vârcolaci.
- Nu sunt prost! Ştiam ce vrei sa spui, vorbi din spatele rusului americanul.
- Şi va funcţiona? De unde nu ştim că îl vom readuce pe Caden, doar el era un vârcolac! întrebă irlandezul.
- Da, ea este un vârcolac la fel ca şi Caden. Dar Caden era fratele lui Tamir iar noi ne vom folosi de asta.
- Eşti sigur că va merge?
- Da, vrăjitoarea care ne ajută este foarte puternică şi cunoaşte o mulţime de vrăji. Dacă există cineva care il poate readuce printre noi atunci ea este.
- Poate fi readus unul dintre ai noştrii după ce a murit? întrebă bărbatul de culoare, americanul.
- Înainte de începerea eclipselor am fost trimis să caut un răspuns la întrebarea ta. Am descoperit că se poate şi că avem nevoie de ceea ce se află în braţele tale.
- Va dori să facă vraja vrăjitoarea dacă ştie ca din momentul în care Tamir e printre noi va veni apocalipsa pentru oameni?
Rusul zâmbi.
- Va face vraja fie că vrea sau nu.
În timp ce mergea prin pădure se auzi un trosnet puternic. Cei patru vampiri se oprise iar când priviră în acea direcţie nu văzuseră nimic, nici un trunchi de copac rupt, nici o creangă căzută, nici un animal răpus. În faţa rusului se repetase aceiaşi întâmplare. Nici de această dată cei patru nu găsiseră vinovatul.
Un ţipăt puternic răzbātu în noapte. Când se întorseseră spre sursă descoperiseră cu stupoare că unul dintre ei lipseşte. Asiaticul dispăru ca prin minune.
- Chinezule? întrebă irlandezul speriat.
Irlandezul nu primi nici un răspuns. În cele din urmă un alt ţipăt răzbătu prin noapte.
Cei trei rămaşi recunoscuseră strigătul asiaticului şi fugiră spre acesta. După o scurtă alergătură prin pădure cei trei vampiri ajunseră în mijlocul unei poeniţe. În faţa lor o baltă de sânge şi un morman de haine sângerii poposeau pe pământul încă umed.
Irlandezul, plin de încredere şi curaj se apropie de mormanul de haine. Îngenunchie lângă acestea şi le studie.
- Ce nai...
Vorbele irlandezului fuseseră întrerupte de un ţipăt puternic. Când irlandezul privi spre sursa zgomotului descoperii cu stupoare că rămase singur cu americanul.
- Unde a plecat rusul? întrebă acesta.
Americanul care nu observase încă absenţa rusului ci auzi doar ţipătul se întoarse temător spre locul unde cu doar câteva secunde în urmă fusese rusul.
- D-doar nu c-crezi că...
Vorbele bâlbâite ale americanului fuseseră întrerupte de un alt ţipăt. De această dată glasul rusului dăduse de înţeles chinurile prin care trecea precum şi teama ce îl înconjura. Aproape instantaneu americanul începuse să tremure. În braţele sale micuţul copilaş încă dormea dus dând uşoare semne de trezire.
- Eu m-am cărat de aici. Mă doar fix în cot de Tamir şi de ceea ce face el pe lumea cealaltă!
Americanul se îndreptă spre ieşirea din pădure. Păşi grăbit, aproape alergând, printre trunchiurile copacilor. În spatele său irlandezul îl urmări îndeaproape până când se auzi în apropierea lor un alt trosnet puternic. Cei doi vampiri rămaşi măriră viteza. În ciuda fricii ce îl înconjura americanul continuă să păşească peste trunchiuri şi printre acestea.
Când mai avea puţin şi ieşea afară din pădure auzi venind din spatele său un alt ţipăt. În ciuda fricii care îi spunea să continue el se opri locului şi privi spre locul unde ar fi trebuit să fie irlandezul. La câţiva metri în spatele său trupul sângeriu al irlandezului era aşezat pe pământul închis la culoare. Americanul îi văzu buzele tremurând încercând să îi spună ceva. Îngrijorat de ceea ce a păţit coechipierul său se îndreptă spre el în ciuda ochiilor care îl implorau să nu o facă. Bărbatul se aşeză lângă el şi îl ajută să se aşeze într-o poziţie mai confotabilă. Într-o mână ţinea copilul care începuse să scâncească iar cu cealaltă se chinuia să păstreze capul irlandezului drept. Buzele bărbatului începuseră să tremure iar în cele din urmă de pe acestea ieşise o şoaptă chinuită.
- F-fugi, îi spuse.
Bărbatul masiv se cutremură. Copilul din braţele sale începuse să ţipe după părinţii care se aflau la sute de kilometri depărtare în timp ce el încercă să se ridice.
Când în cele din urmă bărbatul reuşi să se ridice în picioare şi să îşi păstreze echilibrul văzu înaintea sa o lamă subţire şi argintie. Sângele îi ţâşni de îndată din gură iar corpul îi tremură. Lama ascuţită a sabiei îi străpunse corpul. În faţa sa apăru o siluetă îmbrăcată într-un palton lung şi negru cu o glugă adâncă pe cap. Moartea îl privea în faţă iar el nu ştia ce chip are aceasta. Încă având teamă în corp atacă silueta din faţa sa. Asemeni lui silueta începuse să sângereze de îndată iar înainte de a-şi pierde conştienţa simţi mirosul sângelui. Simţi puterea magică, iubirea naturii şi dăruirea acesteia curgând prin venele femeii din faţa sa. Clipi des încercând să vadă chipul vrăjitoarei dar se prăbuşi în imensa prăpastie a morţii care îl aştepta de multă vreme