Stay Peculiar... Stay Mine...

3 septembrie 1940

Millard m-a așteptat la intrarea în buclă știind că sunt plecată. M-a tras într-o parte și ne-am ascuns între tufișurile de lângă stâncă așteptând ca  băiatul sa iasă dintre stânci. Își face apariția puțin confuz în legătură cu vremea schimbată brusc. A privit în jur speriat și a fugit spre Priest Hole. L-am urmărit asigurându-ne ca nu face vreo prostie. Ajuns în fața clădirii a intrat alergând înăuntru unde proprietarul localului își servea clienţii. Millard se infiltră în local și așteptă momentul potrivit pentru a reuși să-l scoată pe băiat afară. Proprietarul l-a luat la întrebări crezând că e un spion. Toţi localnicii din bar au sărit asupra băiatului încercând să îl facă să recunoască faptul că ar fi spion. Millard a început să arunce cu pahare și farfurii în jur, creând un haos prin care l-aș fi putut scoate afară pe american. Intru în grabă și îl trag de o mânecă scoțându-l speriat. Am provocat un foc micuţ în cadrul ușii și l-am interogat. Știam că nu e un strigoi, dar trebuia sa îl sperii pentru a nu ne face probleme.
- Cine te-a trimis? Cum ai aflat de bucla din Cairnholm? De ce ești aici? L-am întrebat cu o privire serioasa și amenințătoare uitându-mă fix în ochii săi căprui.
- Su..sunt Jacob.. M-a.. M-a trimis bunicul... Portman.. răspunse el cu o voce speriată bâlbâindu-se.
- Dacă te-a trimis Abe, atunci de ce nu știi unde suntem?
- Ajunge, Emma, dă-i pace. E inofensiv, spuse Millard șocându-l pe Jacob.
- E..invizibil? Spuse cu o voce tremurândă .
- Da. Permite-mi să mă prezint, eu sunt Millard și sunt un băiat invizibil ce te poate scoate din încurcătură. Încântat să te cunosc.
- Voi... Chiar existaţi? Sunteți deosebiţii din poveștile bunicului?
- Da. Chiar noi. În carne și oase. Când va veni și Abe să ne viziteze?
- Termina, Millard! Știi bine că nu va veni, i-am spus cu o urmă de regret în glas. Acum ajunge cu prezentările. Trebuie sa îl ducem la Miss P. , ea va ști ce trebuie să facem.
După un drum în care Jacob ne-a interogat într-un mod în care nici Miss Peregrine nu o face, am ajuns într-un sfârșit în locul pe care îmi permiteam să-l numesc "acasă".

***

În grădina casei Hugh și Horace se jucau cu o minge, propulsând-o pana pe tufișul cel mai înalt, în formă de dinozaur. Băieții au rugat-o pe Olive să le dea mingea înapoi . Ea și-a scos pantofii de plumb și a început să plutească. Millard i se adresă lui Jacob când îi văzu expresia mirată a feţei.
- Vor să te impresioneze cu talentele lor. Să nu te sperii.
Jacob amuţi in sfârșit după nenumăratele întrebări.
Am intrat în casă unde Fiona se juca cu buclele aurii ale lui Claire. Miss Peregrine se afla în biroul său așteptând să ne facem apariția. Jacob privea peste tot în jur. Părea uimit de frumusețea casei , care pentru noi, deosebiţii, părea învechită și obișnuită. Am intrat singură în biroul lui Miss P. și m-am întors să-l conduc pe Jacob în camera pentru oaspeţi , așteptând ca Miss Peregrine sa ne cheme înăuntru. Într-un final m-am adresat lui Jacob.
- De ce ești aici?
- Bunicul a vrut să vin aici, spuse cu o fărâmă de ezitare.
- Abe ?
- Îl cunoști pe bunicul? mă întrebă uimit.
- Cu toții îl cunoaștem.
Întrebările din mintea mea fugeau în o mie de direcţii , neștiind ce să mai spun. Millard se îndreptă spre noi și rupse tăcerea.
- Miss Peregrine vă cheamă în birou. Pe amândoi, spuse cu un ton ca de profesor , lăsându-mă fără cuvinte. Ce am făcut oare?