Memoria unei inimi

I - Un ajutor bine-venit

-Haideţi, doamnă, daţi-vă din drum! Nu vedeţi că încurcaţi traficul? Doamne, ce lume, se opreşte aşa în mijlocul drumului! adăugă domnişoara, adresându-se da data aceasta prietenelor ei.

Doamna însărcinată îşi ceru scuze cu un glas chinuit şi încercă să se dea din drum, pierzând oricum autobuzul, se retrase în acelaşi loc în care stătuse şi mai înainte, se sprijini de o maşină sport de lux, ce era parcată chiar lângă staţie, în momentul în care o altă senzaţie de durere o chinui. Grupul de domni şi doamne, care privi cu dezgust liceencele, o observă pe biata doamnă însărcinată că nu-i este bine, dar se limitaseră doar la a se uita cu compătimire la ea până ce autobuzul pe care ei îl aşteptau sosi imediat şi plecară cu toţii.

În stație mai rămaseră câteva persoane, care majoritatea o observară pe femeia însărcinată și durerea subită ce-i străbătea pântecul, dar nimeni nu binevoi să-i ofere vreun ajutor. Doar o altă doamnă, ceva mai în vârstă, intenționă să se apropie de ea, realizând vreo doi pași, dar în momentul în care un alt autobuz sosi în stație și fiind cel așteptat chiar de dânsa, privi cu regret spre viitoarea mămică și fără nicio cântărire a deciziei, se urcă în autobuz și se îndreptă liniștită spre casă.

Din sediul unei bănci, aflată în faţa locului cu pricina, un domn îmbrăcat într-un costum negru şi elegant, tocmai ieşea cu câteva hârtii în mână, privind la ele în timp ce înainta chiar spre doamna însărcinată. Îşi ridică ochii pentru o clipă din acele hârtii, pentru a vedea pe unde merge, şi atunci o văzu pe aceasta sprijinită de maşină, încovoiată şi chinuită de durerile pe care continua să le aibă. Se apropie de ea, întrebând-o cu blândețe:

- Doamnă, vă simţiţi bine? Vă este rău?

Aceasta continua să se ţină de burtă, îşi ridică ochii spre el şi încercând să schițeze un mic surâs, răspunse:

-Mă simt bine! Doar că micuţul este destul de activ şi îmi dă unele dureri care mă iau prin surprindere. Dar acum a trecut. Oricum, vă mulţumesc sincer pentru grija dumneavoastră!

Bărbatul, deşi fusese asigurat că nu este nimic grav, continua să stea lângă ea şi să o privească. Aceasta, văzând că el nu pleacă, adăugă:

- Sincer, chiar nu este nimic grav, vă puteţi continua drumul liniştit. Vă mulţumesc pentru grija şi amabilitatea de care daţi dovadă!

- Păi, îmi este cam imposibil să-mi continui drumul, din moment ce dumneavoastră vă sprijiniţi de maşina mea.

- Aaaa, îmi cer scuze, n-am ştiut! exclamă doamna surprinsă şi puţin ruşinată de situaţie. Vă rog, să mă iertaţi!

- Nu face nimic, doamnă! îi zise bărbatul cu un zâmbet extrem de amabil, pe buze.

Doamna se depărtă de maşină, mergând spre o bancă liberă din staţia de autobuz şi se aşeză pe ea. Domnul respectiv, după ce ocoli maşina pentru a ajunge la portiera şoferului, înainte să se urce în automobil, mai privi o dată spre femeia însărcinată şi o văzu cum duce ambele mâini la burtă şi se ghemuieşte de durerea care nu o părăsea. Cu o mare hotărâre, renunţă să se mai urce în maşină şi se apropie din nou de ea, întrebând-o:

- Doamnă, sigur vă simţiţi bine?

- De fapt nu, nu prea mă simt bine. Cred că nu mai are rost să mă mint, durerile acestea nu sunt de la mişcările copilului, sunt mult prea intense și cred că este vorba de ceva mai serios, răspunse doamna cu un glas forţat din pricina durerii.

- Vă pot ajuta cu ceva?

- V-aş fi recunoscătoare dacă aţi putea suna la salvare, îl rugă ea.