Câștig dublu

Capitolul 10

— Jucător este puțin spus. Ce zici de jucător și căpitanul acestei echipe?

Indic din cap către colegii mei, care bombănesc ceva și unii dintre ei o privesc de parcă este o bucată de carne.

Nu, băieți. Nu și de data asta.

Așa au făcut cu toate femeile care erau angajate ca jurnaliști, dar ea este o excepție.

— Cine a fost de părere că ești suficient de inteligent să conduci o echipă?

Continuă să pufnească, punându-și mâinile peste piept și adoptând această atitudine de femeie puternică.

— Eu am fost cel care l-a făcut pe Nielsen căpitan!

Am fost pe punctul de a-i da o replică, dar antrenorul intervine și amândoi ne uităm la el. Vine spre noi și atunci ea pune mai multă distanță, urând sentimentul de a o privi cum începe să-mi ignore prezența.

— Mă bucur că ești bine și Zion știe să fie un gentleman, domnișoară Arnold.

Nu știu dacă s-a observat schimbul de priviri dintre mine și ea, dar și felul în care s-a agățat în brațele mele. Poate că vor să ignore, dar nu va dura mult până când se va reaminti despre regula de aur.

Relațiile între jucători și angajați nu sunt permise!

— Acum, dacă toată lumea este bine, Zion mergi în linie cu ceilalți! Vreau să discutăm puțin înainte să începem antrenamentul.

Mă chinui să-mi pun picioarele să se miște până la ceilalți, iar asta se întâmplă doar pentru că ea are un efect prea mare asupra mea. Nu ar trebui să mă simt așa, dar fata asta are ceva care mă împinge spre ea.

Când ajung lângă ceilalți, îmi pun coatele pe umărul lui Kane și al altui coleg, privind către Chelsea și abia atunci observând-o pe secretara președintelui.

Ea se postează cu trupul aproape în fața fetei pe care o priveam adineauri cu interes, de zici că s-a prins că nu mă pot uita la altceva.

Își drege glasul și se uită către antrenor, care aproba scurt din cap spre ea.

— Bună, băieți! începe și unii dintre ei murmură un salut, pe când eu prefer să tac. După cum ați aflat deja, avem un nou reporter. Numele ei este Chelsea Arnold, însă e mai bine să aflați câteva lucruri despre viața sa tocmai de la ea.

Secretara se dă la o parte și avem ocazia să o vedem iarăși pe femeia șatenă, a cărei gând sigur nu era îndreptat spre ce se întâmplă aici. Părea pierdută sau medita.

Tresare ușor și clipește des, asta scoțând din partea colegilor câteva remarci stupide.

În momentul în care face câțiva pași în față, își înclină capul pentru a privi dacă nu iese din zona lipsită de gazon, apoi ridică privirea până ochii săi căprui îi întâlnesc pe ai mei. Se pare că am nimerit foarte bine, căci m-am așezat simetric cu ea, iar asta sigur nu o va ajuta să mă poată ignora.

— Salutare! Îmi pare bine să vă cunosc și să lucrăm împreună!

Parcă abia reușește să scoată cuvintele, ochii ei slăbind contactul vizual cu mine și trecând peste fiecare jucător.

— Sigur îi pare bine? Arată de zici că a văzut o fantomă.

Kane îmi șoptește la ureche, dar nu sunt foarte atent la glumele sale despre ea.

— Poate îi pare bine că va mai avea ocazia să verse și alte pahare pe tine, amice!

Este comentariul făcut de către celălalt coleg pe care îmi sprijin brațul.