Cer senin, împletituri de stele și foșnet de pericol verde--tot ce își amintea Azurita în pragul confesiunii.
Rănile pansate îi pulsau în spate, iar cu fiecare bătaie în piept, din ce în ce mai alertă, ochii îi înfloreau în lacrimi. În centrul tuturor, buclele roșcate i se alungeau și destrămau pe gresia palatului. Poza în neintenție imaginea vinovatului.
Ce sã spun? Sã tac? Sã îmi implor iertarea?
--Ar fi bine sã vorbești, Azurita, o încurajã un glas domol.
Adan.
Dar ce sã spunã? Ce sã vorbeascã, când nici ea nu știa ce s-a întâmplat în noaptea profeției? Ușa încãperii se deschise larg. Mulțimea de sfetnici se despãrțise în calea lui.
Sephiri îngenunche în fața reginei.
--Sã nu fie cu neînțelegere și cu distragere întocmai ție, regina noastrã.
Toți ochii ținteau acum spre tânãrul profet. Azurita își ridicã privirea, profitând de clipã. Îl studie pe individ cu atenție și privi în jur. Nu e bine de data asta, își murmurã ea, privind întreaga mulțime pe sub gene. Toți erau aici pentru ea, dar nu cu ea. Pentru o profeție neîmpãrtãșitã. Oftã.
--Reginã, întrerupse Sephiri. Doresc sã-mi cer iertare pentru comportamentul obraznic al ucenicei Azurita Nawala Aleasifa. Nu este destul de maturã sã serveascã drept profeticã, prin urmare, nu se meritã sã atrageți atenția asupra unei greșeli de inițiat. Am trimis o scrisoare la casa Aleasife, iar tatãl ei va gestiona situația in nume de maestru.
Regina își schimbã domol și adânc apele ochilor.
--Greșeala Azuritei nu este una de ignorat, este o rãdãcinã care trebuie smulsã din conștiința ei încã în studiu.
--Ce propuneți, Înãlțime?
Liniștea țipa în salã.
--Azurita, recunoaște-ți greșeala și ești liberã sã pleci sub jurãmântul cã nu se va repeta.
Mustãci. Se ridicã în vârful puterilor simțindu-se salvatã.
--Eu, ucenica lui Antilius Nawala Aleasife, în numele meu de profeticã în cunoaștere, îmi asum cu rușine greșeala de a nu împãrtãși profeția stelelor în curtea Regalã. Profețiile nu-mi aparțin, iar eu grãiesc poporului voința cerului.
--Adan, spuse regina. Condu-o pe Azurita spre casa pãrinților ei, pe care nu o va pãrãsi pânã la urmãtoarea lunã albastrã.
Azurita scoase un sunet de disperare.
Ajutând-o sã se ridice, pãrãsirã amândoi sala de judecatã în liniște.
***
--Ești norocoasã, îi zâmbi Adan Aleasifei. Lapis a fost blândã cu interdicția la adresa ta.
Soarele bãtea blând în obrajii tinerilor. Ochii le sclipeau precum cristalele de lac, iar timpul pãrea sã stea în loc în Asul.
--Norocoasã? Sunt închisã pânã la urmãtoarea lunã albastrã.
--Tu ai idee când e asta, Azurita?
--Știu cã nu are loc mereu...
Aleasifa roși, ascunzându-și rușinea în pãmânt.
--Trei zile, îi rãspunse Adan, privind înainte.
--Ce torturã psihicã din partea reginei. ȘTIA!
--Probabil Lapis ar fi lungit pedeapsa, dar era conștientã în ajuns de lipsa ta de culturã.
--Sã vezi ce mã așteaptã acasã.
Familia Aleasife nu era diferitã de una comunã, deși profeții primeau mereu un tratament diferit.
Aura și Antilius nu proveneau din familie de ucenici și nici de prezicãtori. Antilius obișnuia sã fie un bun arcaș recunoscut în rãzboaiele dintre Fokuso și Asul, iar Aura a asistat în taberele infirmiere. Azurita a fost o cometã printre cristalele familiei, poate la propriu. Pãrul ei roșcat o diferențiase încã din primul an de toți Asulienii. Nu stã în gene, iar singura ei salvare de la moarte au fost ochii ei albaștri si profețiile ei. Un comun va sluji în rușine pentru cã a furat cometa de profetic. Azurita era conștientã de asta.
Își fãcurã cale prin perdelele de lianã de la intrarea în cort, unde Aura și Antilius îi așteptau deja. Amândoi îi semãnau la ochi Azuritei, dar niciunul la chip și pãr. Poate Aura i se apropia, dar pãrul ei blond nu se identifica cu accentele roșcate ale Azuritei.
