o uşă scârţie timpul, spre vale încet suspină-n apă o bufnitură vântul aduce frânturi în ecouri, zarea tace se întunecă-ncet, uşor ne-mbracă noaptea speriat, un greiere a uitat să se stingă aburul pământului se ridică, construieşte un nor prind în mine încă clipe târzii toamna suspină, încă îmi întide o mână e rece, e albă, e senină frigul bate la uşă, mai întâi cu răcoare o dungă de penumbră, tuşează ochii tăi strâng brusc mâna, cumpăna se sprijină-n fântână paşi repezi duc uliţa în urechile noastre încă nu-i noapte ceva se rostogoleşte-n ţărâna casei lipit de pământ, trenul mă duce un şuierat prelung prin vale oboseşte troseneşte un vreasc, de sus cad stele se aude depărtarea cum coboară, dinspre cer în noapte toamna poezie de Viorel Muha (noiembrie 2012)