mă ascult pe mine când cad frunze să-mi acopere paşii trecuţi când banca sufletului în verdele copacilor ne păstrează şoaptele soarele este pus la umbră lacrima-mi umezeşte secundele tramvaiul mă zgâlţâie iar geamul lui îmi tremură fruntea a rece mi-e frig în suflet, haine de iubire nu mai am nu mai ştiu de-i toamnă sau primăvară un geam de undeva se uită la mine din dosul lui mă priveşte, poate viitorul de unde să mă ia! trecutul suspină cu mine babuţa se uită la mine speriată am şireturile desfăcute a viaţă, nu piedică-mi sunt ele chiar dacă am dat pentru ele doar doi lei mă cos la maşina hazardului, vreau linie dreaptă chiar dacă drumul îmi este strâmb număr găurile cu secunde acoperite să nu rămân dezbrăcat tu ai scris vesuri cu mine pe singurul tău eu de multe ori mă citesc prin tine poezie de Viorel Muha (mai 2011)