Cer gri, nori gri, clădiri gri, străzi gri, oameni gri, o lume gri, tristă, fără culoare, unde singura valoare prețioasă e imaginația ta. Plouă, iar picaturile de ploaie se scurg uşor pe geam. Încet,încet te pierzi printre ele, numărându-le. Dincolo de picături, dincolo de geam vezi o siluetă, parțial ascunsă sub o umbrelă. Continui să te uiti la ea, deşi s-ar putea să iți descopere secretul. Îi cade umbrela şi îşi îndreaptă privirea spre tine. Te sperii şi te ascunzi. Ți-ai ascuns fața în palme, îți e frică. Ai vrea să uiți complet de tot, de toți, de tine…
O melodie la pian se aude încet în spatele tău. Te întorci şi vezi că o femeie cu cicatrici şi urme pe fața. Bătută, învinețită, tristă… Dar melodia pe care o cântă, e atât de pură, de frumoasă. Începe să fredoneze un cântec. Vocea ei e mai degrabă ca al unui înger, iar aura ei e atat de puternică. Ai fost prea atras de muzica ei divină, încât nu ai observat locul în care esti. Seamana cu o padure, dar nu una obişnuită. Frunzele copacilor sunt argintii, iar undeva î dpărtare se vede apusul. Un apus extraordinar. Femeia care cântă la pian tocmai a disparut, iar în locul ei, acum este un izvor. Ai alergat spre el. Apa lui era atât de limpede încat îți vedeai chipul. Ai vrut să îți retragi privirea de acolo îndată, dar nu ai facut-o. Nu ai facut-o pentru că urmele lăsate de loviturile adanci ale întunericului dispăruse. Fața ta era perfectă acum.
O altă melodie lină,cu note înalte se auzea în spatele tău. Te-ai intors din nou şi pădurea argintie nu mai era. În schimb un peisaj divin cu copaci de cireş înfloriți, cu stânci îmbrăcate de muşchi umed şi flori gingase, cu un râu mic scurgându-se dintr-o parte a unor stânci, a aparut. Melodia venea de la o domnişoară frumoasă, culcată pe un nor. S-a apropriat de tine şi din nou o aură puternică ți-a înconjurat sufletul. A coborat de pe nor şi atunci ai văzut că nu are maini. Fără să îți spună ceva a plecat printre copacii de cireş. Ai vrut să o urmezi dar ai alunecat şi ai căzut în râu. În timp ce te scufundai mai adânc în râu, o altă melodie se auzea. Era o melodie la vioară cântată de un copil. Melodia lui era la fel de pură ca şi chipul acestuia. După ce şi-a terminat cântecul, cele două domnişoare de dinainte au venit la el. Copilul a întrebat-o pe una din ele: Vrei să îmi mai povesteşti de priveliştea aceea minunată pe care ai văzut-o? Iar femeia răspunse: Bineînțeles, dar într-o zi o să îți recapeți şi tu vederea. Ai incredere în mine. Te-ai mirat şi brusc pe obrazul tău roşu a alunecat o lacrimă. O lacrimă de suferință, de singurătate, de tristețe. Ai fi vrut să ai şi tu pe cineva care să îți spună că poți să ai încredere în el.
Apoi, brusc, te-ai trezit într-un alt loc. Eşti pe un munte foarte înalt, iar în jurul tău este numai ceață. Îți e frig, tremuri. În spatele tău se aude încă o melodie. E diferită de până acum. Te întorci şi vezi înca o siluetă. Te uiți în ochii ei, ai mei şi uiți complet de frig. Aura melodiei cred că te încălzeşte. Aştepți cuminte exact ca un copil care aşteaptă să se dea într-un leagăn. Melodia este numită ,,Paradis’’. Ți-a placut? Eziți. Nu ştii ce să spui, nu? Apoi te-ai ridicat şi, înainte să faci un pas spre mine, totul a dispărut.
Te trezeşti într-un alt loc. E locul de unde ai plecat: pădurea argintie. Eşti lângă izvor. Te apleci spre el. Ai ochii încă închisi. Îți este frică să vezi adevăratul ,,tu’’, adevărata ta față, cu rănile întunericului imprimate adânc atât pe fața ta, cât şi în sufletul tău. Nu îți fie frică, ți-am spus. Ai deschis ochii dar totul dispăruse din nou.
Eşti din nou în camera ta. În lumea gri… Te-ai ridicat şi ai privit pe geam. Femeia cu umbrelă încă stă acolo. Se uita la tine. Apoi, pe buzele tale s-au strecurat sunetele unui cuvant: Paradis.
