Întors din Iad

Prolog

          13 noiembrie 1914

          Marcus privea apa cu un rânjet prostesc pe fața lui pistruiată. Aruncă piatra pe care o ținea în mână de ceva timp și privi mândru cele trei sărituri pe care aceasta le făcu. Se întoarse spre cei doi băieți care îl așteptau și îi privi aprobator. Era ceva murdar în privirea lui. Ochii aceia căprui fuseseră mereu răutăcioși și nemiloși, însă în acea zi păreau să ascundă un plan măreț și diabolic.

          - Mișcă, mocofane! porunci el.

          Michael îl privi neîncrezător. Nu voia să ia parte la jocul lor nebunesc. Ar fi vrut să fie lăsat în pace pentru a-și continua drumul spre casă, însă știa că nu avea să scape de ei. Reușiseră să-l prindă din nou și să-l târască spre o nouă provocare periculoasă pe care știa că nu avea să o uite, la fel cum se întâmplase și în cazul celorlalte. Îi ura pe cei doi și spera să li se întâmple ceva, orice, și să îl lase în pace. Se săturase să fie gluma lor de rezervă, "Stone pămpălăul" care își ia mereu bătaie.

          - Nu cred că este în regulă..., încercă el, dar fu împins din spate de celălalt tip.

          - Nu-mi spune că ți-e frică, Stone, comentă Marcus plin de dispreț.

          Lucian, amicul devotat al lui Marcus, râse în spatele lui și îl mai împinse o dată pe Michael. Tânărul se apropie de marginea docului și privi apa de dedesubt, verzuie și nemișcată, de parcă făcea parte dintr-o lume complet diferită. Simți cum îl ia amețeala numai gândindu-se la ce lucruri puteau trece prin mintea lui Marcus. Niciodată nu-i plăcuse acel lac. Era de-a dreptul sinistru, situat în desișul pădurii ce înconjura jumătate de oraș, atât de departe că șansele de a fi auzit de cineva erau aproape inexistente. O ușoară ceață se lăsase în jur, iar capătul celălalt al lacului abia putea fi văzut, lucru ce îi trimise un fior de teamă până în măduva oaselor.

          - Nu prea cred că e în regulă, se fâstâci Michael. Apa pare destul de adâncă...

          - Ești mai fricos decât o găină, îi zise Marcus așezându-se lângă el. Sari și gata!

          Îi privi pe cei doi încercând să găsească o cale de scăpare. Întotdeauna reușeau să îl prindă pe drumul spre casă după ore. Îl forțau să facă tot felul de lucruri imature și periculoase numai pentru amuzamentul lor, iar apoi aveau grijă ca el să nu scape o vorbă despre cele întâmplate. Michael își dorea să le arate că nu era un simplu obiect ce le stătea lor la dispoziție, însă de fiecare dată când încerca să protesteze își amintea că ei erau doi, iar el doar unul. L-ar fi făcut praf într-o clipită. Ei erau bătăușii liceului, iar el era doar tipul acela subțirel din banca din spate, tăcut și mult prea blând ca să le provoace probleme.

          - Nu fugi acum, Stone, îl încurajă Marcus cu falsă prietenie. E doar puțină apă. Ai intrat tu și în belele mai mari. Îți amintești când i-ai furat telefonul directoarei?

          - Frate, aproape a fost exmatriculat pentru asta! râse Lucian în spatele lor, știind foarte clar că ei îl obligaseră să se strecoare în biroul directoarei.

          - Acum te sperii ca un laș de un lac.

          - Asta a mers deja prea departe, Marcus..., murmură Michael disperat.

          Însă cuvintele lui nu avură efectul pe care și-l dorise. Primi o privire furioasă și înțelese că era momentul în care trebuia să aleagă. Cei doi nu aveau să mai aștepte foarte mult, iar smiorcăielile lui nu duceau nicăieri. Întoarse capul și îl privi pe Lucian. Nu primi decât o privire zeflemitoare înapoi, așa că se uită din nou spre lac. Sub nicio formă nu avea să sară. Nu știa să înoate, avea să se ducă la fund ca un bolovan.