Ce se întâmplă atunci când viața îți este luată?
Când rămâi fără motivația de a trăi?
Când știi că nimeni nu îți poate face dreptate?
Simplu. Iei legea în propriile tale mâini.
***
Nimeni nu știuse care fusese motivul pentru care un colonel respectat de armata ucisese cu atât de multă cruzime trei oameni. Toți au crezut ca era vorba de un simplu caz de nebunie post-traumatică, în urma pierderii soției și fiicei sale.
- Fac parte din sistem și stiu poate mai bine decât oricine din această sală, cât de bolnav este acesta. Știu că nu am făcut bine luând justiția în propriile mâini, însă oricine ar fi fost în locul meu ar fi făcut la fel. Sau poate că nu. Cine știe?
O nouă pauză, dar de această dată pentru el. Avea nevoie să se asigure încă o dată că ceea ce va spune în continuare este adevărul pur.
- Dacă aș putea întoarce timpul, aș proceda la fel. Nu-mi pare rău pentru ce am făcut. Si nu mi-ar părea rău să o fac încă o dată, înainte ca ei să pătrundă în casa mea, dacă astfel mi-aș salva soția și fetița, mai spuse el înainte de a se retrage în banca acuzatului.
Imediat, procurorul se ridică asemeni unei furtuni.
- Vă vine să credeti ce ați auzit? făcu el furios. Vă vine să credeți ce a spus acest psihopat? Că nu ar ezita dacă ar trebui să ucidă din nou? Când am început acest proces, voiam să-l arunc pe Samuel Montcrist pentru totdeauna după gratii. Acum, după ce l-am auzit cum vorbește despre cei trei oameni pe care i-a masacrat, îl vreau mort. Nimeni nu are dreptul să ia viata altcuiva, iar justiția ar fi avut grijă de ei. Însă el a decis să-și facă singur dreptate. Trăim într-o societate umană, nu în junglă, domnule Montcrist, spuse el cu emfază, chiar în fata militarului care-și ridică privirea către procuror și zâmbi superior, de parcă ar fi știut ceva în plus, însă nu dădu glas gândurilor sale.
Judecătorul privi cu indignare în direcția procurorului, parcă vrând să-l ia la bătaie.
- Vă rog să nu agitați acuzatul, domnule procuror, spuse el.
- Încercam doar să-i reamintesc unde se află, răspunse acesta.
- Deși nu ar recunoaste niciodată, omul trăiește într-o junglă, spuse Montcrist simplu, cu un zâmbet discret în colțul gurii. Nu au fost doar ei trei, spuse el, iar procurorul făcu ochii mari din cauza groazei, oroarei și furiei, în timp ce juriul începu să șușotească. Și sunt convins că pe lumea cealaltă mă așteaptă cineva cu o listă în mână, nesigur unde să mă treacă, pentru că în timp ce sufletele celor uciși de mine mă vor lângă ei, în Iad, rugăciunile celor salvați de mine mă trimit spre Rai. Asta dacă cele două locuri există.
- fragment -
******************************
După cum vedeți, am venit cu o nouă idee. Una mai nonconformistă. Păreri? Idei? De scris promit că o să mă ocup eu.
