Saccsiv - Evadarea din inchisoarea ingerilor cazuti

Veniseră la faţa locului nişte – pe vremea aia se făcea armată şi în cadrul miliţiei – veniseră nişte tineri care tremurau cu toţii, când m-au văzut pe mine mare şi plin de sânge, nu ştiau ce să mai facă.

Cine a chemat miliţia?

Martorii care au fost în jur.

În casă sau pe stradă, unde a fost asta?

A fost la el la serviciu. Sanda a sugerat că de fapt eu sunt nebun. Şi atunci nu m-au luat cei de la miliţie, ci a venit o salvare. Cei de la miliţie s-au urcat în salvare şi am ajuns la spitalul de nebuni, unde, într-adevăr, figuram că aş mai fi trecut pe acolo. Oricum, Dumnezeu a făcut de aşa natură încât nu numai că nu am intrat la puşcărie, dar nici nu s-a făcut un dosar penal. Iar acolo am stat doar câteva ore, internat la spital, apoi m-au externat. Ei… şi atunci mi-au mai dat o doză de medicamente, că iarăşi în scurt timp o luasem razna cu Romparkin, dar pentru scurt timp.

Stăteam cu mama mea. Tata se despărţise de ea. După aia n-am mai stat nici cu mama mea, căci ei au divorţat, iar pe hotărârea de divorţ – chiar dacă aveam doar 17 ani! – nu apărea că ar avea copii minori. Au pus sigiliul pe apartament până urmau să facă partajarea şi astfel am rămas în stradă peste noapte.

Nu apăreai în acte ca fiind copilul lor?

Nu! O nebunie! Viaţa mea e o nebunie!

Nu te-au declarat la Oficiul de stare civilă încă de mic? Dar la şcoală cum te‑ai înscris?

Nu! Nu m-au declarat la proces! „Aveţi copii minori?” – au fost întrebaţi. „N-avem copii minori!” Dar aveam 17 ani.

Erai minor!

Eram minor! Ei au zis că nu au copii minori. Că nu mă voia nimeni! Nici el, nici ea… Atunci femeia asta, semi-ţigancă, mi-a devenit soţie, mamă, soră, de toate.

A divorţat între timp de soţ?

A, altă nebunie! L-a dat afară! Era casa ei. L-a dat afară, ca să mă bage pe mine-n casă. Şi ăla venea, că el e soţul ei, că de ce m-a băgat pe mine în casă… Ea îşi chema fraţii şi-l luau la bătaie! O nebunie de viaţă am avut, fratele meu! Sper că nu te smintesc, sper că nu…

Nu, deloc!

Până la urmă, am stat cu ea în casă, nelegitim. Târziu de tot, s-a şi despărţit de el.

Şi acuma încep să intru într-un alt capitol: aveam o responsabilitate… Aşa, clasa a zecea am sărit-o. Am reintrat pe urmă în clasa a zecea. A zecea am terminat-o, a unşpea m-am dus la seral, că deja eram însurat. Am fost un fenomen, că am făcut liceul, în loc de patru ani, în şase ani: un an l-am sărit, plus că la seral faci până-n clasa a treişpea. Şi, de ce? Pentru că îmi luasem şi serviciu şi chestii de genul ăsta.

Ce munceai?

Munceam… hamal. Dar câştigam enorm. Hamal, tot în cooperaţie. Eu întreţineam patru guri – pe ea, două fete şi pe mine – doar din şpaga pe care-o luam. Era separat salariul: de la trei mii de lei în sus. Trei mii de lei pe vremea aia era enorm. Din primul salariu am luat un televizor. Câştigam foarte bine. Şi, fiind puternic, puteam să lucrez şi la descărcat saci de ciment şi să mă duc la şcoală. Dar bine…, rezultatele şcolare se prăbuşiseră, dar asta deja nu mai conta pentru mine, nu mai aveam eu vise de olimpiadă. Şi a trecut timpul… Acuma, şi cu fetele alea e o problemă, că ele, când am cunoscut-o pe acea femeie, una era într-a şaptea spre a opta şi una într-a cincea spre a şasea. Ei, nu după mult timp erau domnişoare, au apărut nişte ispite, nişte chestii peste care trec. Urât!… Multe păcate am făcut eu la viaţa mea ticăloasă!…