E ciudat să te simţi aşa? Să te simţi fără apărare când un glonţ˛era cât pe ce să îţi străpungă pieptul, lăsându-te lat într-o baltă de sânge? Da, asta am simţit eu acum, văzându-l pe Chris cu pistolul îndreptat spre mine, şi cu o urmă de plăcere în privire. Mâinile îmi tremurau strângând puternic blatul chiuvetei de care eram lipită cu totul.
Pufnise în râs, fixându-şi degetul mai bine pe trăgaci. Acum avea să îmi vină sfârşitul, când tot ce vroiam era lângă mine? Inima îmi ajunsese în gât, bubuind tot mai tare cu fiecare secundă. De ce trebuie să fie aşa?
De ce destinul îmi ia ce e mai frumos dintr-o dată? Aveam nevoie de drogul meu, de cel care mă făcea să zâmbesc cu fiecare clipă. Aveam nevoie de Harry, dar nici nu ştiam unde se afla. Oare îi făcuse Chris ceva în dorinţa lui orbească de a se răzbuna? Braţul îmi tremurase, înghiţind în gol.
Uşa de la intrare se trântise brusc, privirea întorcându-mi-se spre intrarea bucătăriei, unde văsuzem un complet alt Harry, unul cu o faţă dură şi rece, cu mâinile lăsate pe lângă talia uriaşă. Scrâşnea din dinţi, strângându-şi uşor pumnii şi privindu-l pe Chris cu o ură care mă speria şi pe mine.
- De ce dracu mi-ai luat pistolul mucosule !? - tună acesta, făcându-l pe Chris să se înmoaie, dar nu destul. Pistolul lui? De când avea el un pistol?
- Nu e problema ta ! Târfa asta infectă o să zboare şi punct ! Acum pleacă ! - încerca Chris să pară tare, îndreptându-şi iar privirea spre mine, exact ca un mic diavol. Mă înfiora puţin pot să recunosc, respiraţia oprindu-mi-se în loc.
Harry mârâia cu pumnii încleştaţi , ştiind sigur că mai avea puţin şi sărea la atac. Oricât aş fi vrut să mă mişc, să ţip , sau să îl iau la bătaie pe Chris , pur şi simplu am îngheţat , incapabilă să fac nimic.
Chris rânjise , aplicând puţină presiune pe trăgaci în timp ce inima mea îşi făcuse drum până în gât . Tremuram din toate încheieturile probabil , privind pe ţeava întunecată a pistolului . Am închis ochii , fricoasă , şoptind mintal un Te iubesc , adresat lui Harry . Eram al naibii de confuză şi fricoasă.
Am oftat, auzind o mică răcnitură, urmată de un sunet vag de armă prin goliciunea camerei. Asta a fost tot? Aşa se sfârşeşte totul? Corpul meu făcuse un contact dur cu podeaua , corpul devenindu-mi tot mai amorţit . Ochii mi s-au deschis pentru o secundă moleşiţi , zărind doar o mică grămăjoară de cârlionţi . Oare ce se întâmplase ? Nici eu nu eram capabilă să îmi răspund , aşa că doar am închis ochii , durerea dispărând încetul cu încetul , doar un univers negru dominând în capul meu.
