Umbrele noptii

noaptea agoniei

            Străzile liniștite erau acoperite de un strat gros de zăpadă, care scârțâia sub pașii rari ai trecătorilor. Lumina palidă a lămpilor de pe marginea drumului se reflecta în fulgi, creând o aură magică și misterioasă în jurul lor. În aer se simțea o liniște adâncă, întreruptă doar de zumzetul slab al vântului, care dansa printre ramurile goale ale copacilor adormiți de iarnă.

             În mijlocul acestui peisaj fermecător se înălța o casă mică, cu o fațadă veche și pereți acoperiți de un strat subțire de zăpadă. Fereastra de la etajul doi era luminoasă, iar din interior se putea vedea lumina caldă a unei lămpi, care se reflecta în geamurile înghețate. În contrast, restul casei părea întunecat și rece, ca și cum ar fi fost abandonat de viață.

             În acel moment, din adâncul întunericului casei, se auzea un zgomot abia perceptibil de uși trântite și voci ridicate. În camera mică și umedă din spatele casei, un băiat tânăr stătea în picioare, privind în gol, cu ochii plini de durere și frică. Era Alex, un adolescent de 16 ani, cu umerii încleștați și cu o expresie de tristețe adâncă pe chipul său obosit.

             Dincolo de ușa închisă se auzeau vocile încrâncenate ale părinților săi, care se certau în mod violent. Alex știa că acele certuri erau din cauza lui, din cauza faptului că nu reușise să pregătească cina așa cum și-ar fi dorit tatăl său. Era o povară pe care o purta de ani de zile, un ciclu nesfârșit de abuz și violență care îi macina sufletul.

              Cu fiecare sunet al certei, inima lui Alex bătea din ce în ce mai tare în pieptul său, iar frica și disperarea îl cuprindeau într-un strânghier rece. Își dorea doar să poată fugi, să scape de infernul în care trăia, dar știa că nu avea unde să meargă. Era prizonier în propria sa casă, închis într-un  cerc vicios de durere și suferință.

            Tăcerea grea din sufragerie a fost spartă brusc de sunetul pașilor hotărâți ai tatălui său care se apropiau cu rapiditate. Privirea lui Alex s-a înghețat de teamă în timp ce tatăl său, un bărbat masiv cu privire aspră, s-a apropiat amenințător.  

"Tată, îmi pare rău..." a încercat Alex să spună, dar vocea i-a murmurat în timp ce își fixa privirea în podea, incapabil să se uite la ochii duri ai tatălui său.           

 Tatăl lui Alex l-a privit cu un amestec de furie și dezamăgire, apoi, fără niciun cuvânt, l-a apucat brutal de braț și l-a tras în altă cameră.          

   Alex a simțit o adâncă durere cum îi cuprindea brațul și s-a luptat să-și stăpânească lacrimile în timp ce își anticipa pedeapsa. Nu a îndrăznit să opună rezistență. Era conștient de faptul că orice încercare de a se apăra ar fi dus doar la o pedeapsă și mai severă. Își dorea doar să treacă prin acest coșmar cât mai repede posibil.       

      În timp ce tata lui Alex își pregătea palma pentru a-i da o corecție, în inima lui Alex se năștea o furtună de emoții: frica, durerea, dar și un sentiment de nedreptate. Simțea că este lipsit de putere și de apărare în fața abuzului tatălui său, iar fiecare lovitură era o rană adâncă în sufletul său.

             Nu se aștepta însă ,ca tatăl său , să treacă de la bătaile obișnuite ,la ceva la care nu s-ar fi gândit niciodată.Groaza de pe chipul său când și-a văzut tatăl desfăcându-și cureaua de la pantaloni ,se putea observa cu ușurința .

             Pentru Alex, acea noapte era încă o dovadă că nu exista nicio scăpare în lumea lui, nicio speranță de lumină în întunericul în care trăia. Era un prizonier al propriei sale case, supus unui ciclu nesfârșit de abuz și suferință, fără nicio cale de scăpare.