Getting Caught (Prima Carte)- Editata

Getting Caught (Prima Carte)- Editata

487K Reads 20.4K Votes 24 Part Story
Stefy By FefeLove Completed

Tocmai când am vrut să mă ridic, gura lui s-a năpustit peste a mea. În secunda în care buzele ni s-au atins, am gemut amândoi. Mi-am simțit tot corpul explodând cu o dorință fierbinte. 

Buzele lui erau atât de disperate încât le savurau pe ale mele, cu mișcări rapide. Una din mâinile lui s-a făcut pumn în părul meu, trăgând, făcându-mă să îmi deschid gura. Nu a irosit nicio secundă pentru că limba lui a intrat acolo unde aveam nevoie să fie, explorând fiecare colțișor al gurii mele. 

Mi-am trecut limba peste buza lui inferioară, făcându-l să își retragă limba pentru că era rândul meu. În timp ce limba mea umbla nestingherită, gustând, mi-am trecut dinții ușor peste buza lui.

 Într-o fracțiune de secundă, eram sub el. Sânii mei, acoperiți doar cu o bucată subțire de material erau presați cu pieptul lui. Greutatea lui mă strivea, dar senzația era plăcută, deoarece membrul lui, acum mai vizibil ca niciodată, îmi atingea stomacul făcându-mi spatele să se arcuiască.

*** 
Raisa Wilson, a avut o viață grea de la vârsta de 18 ani și este obligată să trăiască cu un mafiot care se întâmplă să fie și prietenul ei. Dar ce se întâmplă când o trimite să fure din casa unui bărbat și ea rămâne prinsă acolo?


Facebook-https://www.facebook.com/fefelove.pewattpad


Fictiune adulti #1
Povestiri de dragoste #1

    MadayGiovy MadayGiovy Jul 20, 2016
    Carte e super tare oi fi eu la început dar dess îmi place foarte mult
    irtrin irtrin Aug 29, 2014
    prietena mea cea mai buna e innebunita dupa cartea asta
                                  a stat pana la 5 dimineata din cauza ei
                                  ma apuc si eu
    A_xAvier A_xAvier Jun 18, 2014
    Interesant ;) poate in anumite fraze repeti mai mult numele de Ethan in rest imi place ^_^
    SergiuCojanu SergiuCojanu May 15, 2014
    E interesant, încearcă sa introduci mai mult suspans, succes
    SnookyChocolate SnookyChocolate Apr 22, 2014
    e genial,dar te rog poti posta mai des,
                                  e prea buna povestea si nu mai suport suspansul !
    DanielaLiubima DanielaLiubima Apr 10, 2014
    este foartetare povestea ta...cind pui nextul ca il astept cu nerabdare:D