Micul Paris

Micul Paris

933 Reads 180 Votes 15 Part Story
epigonul By epigonul Updated Oct 12

Două mii șase ani scurși de la începuturile erei noastre. 

     Recapitulând în pripă firul sinuos al preschimbărilor care au modelat chipul schimonosit al omenirii, ne-am poticni privirea asupra Bucureștiului. În treacăt fie spus, asupra Micului Paris. 
     În adevăr, am băga de seamă că ceva e putred în capitală. Iar adâncindu-ne în mocirla postcomunistă a începuturilor veacului XXI, ne-am împotmoli în nenorocire. 
     Lugubră existență! 
     Cu îngăduința cititorului, să o iscodim: rețele mafiote răsărind ca neghina printre spicele de grâu, dictate de interlopi și lideri de partid proaspăt deprinși cu păcatele apusene, anturaje cufundate în desfrâu, familii dezbinate, suflete pieritoare ce-și contemplă neputincioase sorocul, foamete, decăderea a tot ceea ce răsuflă și bolește, moarte, trafic de narcotice, țigări, tutun, cocaină, descărcări de arme acoperind în permanență surdină tristă și înfiorătoare a nopții, îndelunga durere, nesfârșitul calvar.
     Iată, deci, suferința.
     Prin ochii cui se arată ea? Mulți ar fi cei în fața cărora ne-am închina și le-am cere iertare. Ei sunt zei nenumărați. Să vârâm mâna în această mare haotică și să scoatem la iveală două destine.
     Au două nume: Mario și Teodor.
     Aceste suflete se aseamănă cu toate celelalte de soiul lor prin tristețe, dar se deosebesc prin întâmplare. Altfel, ar cădea la rându-le pradă zgâlțâirii furibunde a apelor. 
     Să-i privim.