Capitol necorectat
Cred că era trecut de două dimineața, iar ochii mei refuzau să se închidă. Poate eram prea energică sau poate că eram fericită că Valentino îmi povestise totul și că îl simțeam din nou apropiat de mine. Simțeam că fusese sincer, deși în sinea mea mai existau dubii. Poate exagerasem și eu, mai mult ca sigur făcusem asta, însă lucrurile ascunse și nespuse la timp nu aveau cum să nu nască îndoieli în mine.
Icnisem în momentul în care Valentino îmi înconjurase pieptul cu brațul lui fierbinte, încălzindu-mă cu cel puțin douăzeci de grade. Respirația lui fierbinte se lovea într-una de gâtul meu, chinuindu-mă până în măduva oaselor. Voiam să mă întorc cu disperare pentru că amorțisem din toate încheieturile, însă voiam să-l las să doarmă liniștit. Poate se simțea confortabil, mă rog, probabil era în lumea viselor și nu știa ce se întâmpla cu el.
Mintea îmi fugea la mama și la faptul că nu avusesem timp să îi spun că voi dormi la o ,,prietenă". Probabil avea să-și dea seama că sunt la Valentino, dar nu aveam timp acum să-i comunic toate detaliile. Și mai apoi, pentru că mintea mea era mai trează ca atunci când aș fi băut o cană plină de cafea, începusem să mă gândesc la Carl și la mărturisirea din club. Poate am înțeles eu greșit, dar el îmi spusese că mă place și că nu va face nimic în privința asta. Nu petrecusem prea mult timp împreună încât să aibă timp să mă cunoască. Oricum, știam un singur lucru. Valentino nu avea să afle despre atracția pe care o avea Carl pentru mine. Atâta timp cât nu întindea coarda și își respecta promisiunea, nu aveam de ce să iau măsuri extra pentru a mă depărta de el.
Se părea că gluma din sufrageria lui când îl așteptam pe Valentino să vină, cea în care se referise că se poate oferi să mă facă să uit de Valentino, nu era chiar o glumă, ci mai mult un adevăr.
Tresărisem imediat când telefonul meu care era așezat pe noptiera de lângă pat începuse să sune alert și să mă trezească și pe mine și pe Valentino. L-am apucat grăbită cu mâinile deși eram sugrumată de brațul brunetului și m-am grăbit să răspund. Era mama. Probabil își făcea griji pentru mine.
— Da, am răspuns cu o voce cuprinsă de o răgușeală teribilă. Valentino își luase brațul de pe mine și se întinsese pe spate, probabil fiind trezit dintr-un somn adânc spre deosebire de mine.
— Madena, unde ești? Îmi fac griji pentru tine pentru că nu ai răspuns la niciun mesaj pe care ți l-am trimis. Dacă încă ești la petrecere, spune-mi! vocea ei nu-mi dădea impresia de îngrijorare, ci mai mult de curiozitate.
— Sunt bine, dorm la Jane! am murmurat dezinteresată în timp ce simțisem cum Valentino își trecea buzele fierbinți peste umărul drept și dezgolit.
— Cine e Jane? Și cum a fost petrecerea în club? Sper că nu ai avut probleme, interesul ei creștea vizibil pentru cum a decurs ieșirea mea în oraș. Mama era ouțin băgăcioasă uneori, dar o înțelegeam. Voia să mă vadă socializând din ce în ce mai mult.
— Jane e o prietenă, iar petrecerea a fost ok. Nu am avut niciun fel de discuții și nu m-am certat cu nimeni, dacă asta insinuezi. Ne vedem mâine dimineață, bine? am încercat să închei conversația pentru că brunetul mă copleșea cu afecțiune. Pe lângă faptul că îl simțeam cum mă analiza de aproape, îmi înconjurase grijuliu talia și buzele lui au sfârșind alintându-mi gâtul și mai apoi maxilarul.
— Bine atunci, Madena. Ai grijă și noapte bună! observase și ea că nu aveam chef de lungit discuția și îmi urase noapte bună.
— Noapte bună, mamă! îi urasem înainte ca Valentino să-mi ia telefonul dintre degete și să închidă apelul telefonic după care să așeze telefonul la întâmplare pe noptieră.
— Îmi pare rău că te-am trezit, am murmurat obosită, chinuindu-mă din colțul ochilor să-i zăresc chipul.
— Cineva se asigură că nu ai intrat în scandaluri, vorbise amuzat în timp ce îmi înconjurase din nou talia într-un mod grijuliu. Nu e de joacă cu tine, Madena! mă tachinase, iar eu îi aruncasem o privire nu prea drăguță.
— Nu sunt atât de rea, m-am apărat, primind din partea lui un zâmbet diavolesc. Știam să mă impun și dacă trebuia să mă cert cu cineva, atunci o făceam cu siguranța cu domnișoara Camilla.
— Uneori nu strică să fi rea, mă asigurase el. M-am îndrăgostit de tine când erai în stadiul de tipă ignorantă și nervoasă, asta e cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată, onestitatea din vocea lui mă făcuse să zâmbesc. Într-adevăr, când venise în prima seară să vadă ce se întâmpla cu mașina mea țipasem cam tare la el. Nu eram deloc prietenoasă cu el, aveam impresia că era un alt tip care voia doar să flirteze cu mine.
— Ești sigur? l-am întrebat amuzată. Cred că ți-am făcut destule zile amare până acum, mai trebuie să treacă puțin timp ca să spui asta, m-am adresat lui în timp ce ochii mei stăteau fixați de câteva minute asupra perdelelor fine de la geamurile din fața mea. Îl simțeam expirând aerul zgomotos, fapt ce îmi dădea de înțeles că îl deranjau spusele mele.
— Nu pot să mint în privința asta, Madena. Dacă simt că fără tine nu sunt fericit, atunci așa e, tonul lui căpătase o tentă serioasă. Aveam impresia că îi induceam ideea conform căreia eu nu aveam sentimente pentru el sau cum că eu nu credeam în spusele lui. Treaba nu era deloc așa.
— Nu am spus că e altfel, Valentino, mi-am păstrat vocea calmă, încercând să calmez tensiunea apărută brusc între noi.
— Vreau să știu dacă ai spus adevărul când mi-ai spus că nu simți nimic pentru mine, vocea lui sunase a fi oarecum rănită. I-am mai spus asta o dată, însă contextul nu era același. Poate că îl iubeam sau poate că nu, simțeam și aveam sentimente puternice pentru el, însă nu însemna că nu aveam niciun sentiment pentru el.
— Nu am spus că nu am sentimente pentru tine, l-am contrazis întorcându-mă spre el. Părea destul de încruntat, își așezase perna și se ridicase ușor în așa fel încât să se sprijine de marginea patului. Am făcut la fel, simțind cum între noi se pune o barieră peste care nu eram capabilă să trec.
— Madena... când ți-am mărturisit că te iubesc, ai zis că nu simți nimic pentru mine! încercase să-mi reamintească de cearta dintre noi. Memorasem perfect momentul, însă mă înțelesese greșit.
— Cum poți să crezi așa ceva? l-am întrebat, aruncând o privire spre el. Își trecuse mâinile fugitiv peste față și mai apoi prin păr, probabil era obosit, iar eu îl țineam la discuții aiurea.
— Îmi fac tot felul de idei în cap, Madena. Trebuie să recunosc. Știu că ai o mulțime de pretendenți prin jur, mai bine sau rău intenționați, automat mă întreb dacă relația noastră există cu adevărat sau e ceva care se petrece doar în capul meu din nou.
I-am căutat mâinile prin plapumă și le-am prins între ale mele. Îi înțelegeam perfect temerile, însă nu avea de ce să își facă griji în privința mea. Asta dacă Camilla stătea departe de noi.
— Îți amintești când ai rămas la mine în acea seară și mi-ai spus că mă iubești? l-am întrebat, așteptând o aprobare de la el. Dăduse din cap în semn că da fără ezitare. Ți-am spus atunci că nu știu ce simt.
— Nu știi ce simți sau dacă simți? întrebarea lui devenise foarte tăioasă. Îl simțeam oarecum dezamăgit de răspunsurile mele.
— Sunt îndrăgostită de tine, Valentino! vocea mea se stinsese la propriu când îi mărturisisem. Nu pot să spun că te iubesc, nu știu dacă am ajuns încă în punctul ăla, am vorbit cât de sinceră am putut să fiu.
Tresărisem când îmi simțisem maxilarul cuprins de o fierbințeală pe care nu mi-o puteam explica, fusesem cuprinsă într-un sărut căruia nu îi puteam face față. Buzele lui moi îmi dădeau lumea peste cap când începea să se joace cu mintea mea.
L-am sărutat înapoi fără se ezit, simțindu-mă oarecum rușinată de gestul meu. Îl simțisem cum zâmbise mulțumit, întrerupând sărutul imediat.
— Nu mă pot abține să nu am temeri în privința noastră, Madena. Mă enervează să îl văd pe Carl intrând în discuții atât de ușor cu tine. Nu știu, parcă simt că eu reușesc să deschid o conversație cu tine mult mai greu și în general discuția durează foarte puțin.
— Încetează să îți reproșezi lucruri, l-am certat supărată pentru faptul că se gândea prea mult la ce făcea. Ai un loc foarte special în inima mea și nimeni nu ar putea să îți ia locul. Îmi placi pentru felul tău de a fi, nu pentru cum te îmbraci sau pentru cum arați ori alte prostii, am încercat să-l fac să conștientizeze că aborda problema prost.
— Încerc, dar nu reușesc tot timpul să îmi controlez sentimentele, mă privise în ochi atât de sincer și fără nicio ezitare, ceva nu era în regulă la el. Era dezamăgit de ceva, însă nu-mi spunea nimic.
— Carl e prietenul tău și atât, bine? mi-am așezat mâna dreaptă pe pieptul lui dezgolit, făcându-l să înghită în sec. Îmi îndepărtase mâna gentil de pe pieptul lui, păstrându-mi degetele intercalate cu ale lui. Mâna lui era rece în comparație cu degetele mele care fierbeau de căldură.
— Mhm, dăduse din cap ușor cu gândurile plecate departe. Vreau să am parte de toată atenția ta, atât, îmi mărturisise cu vocea colapsând într-o tonalitate joasă pe care o mai auzisem cândva. Nu eram în stare să îmi dau seama când se întâmplase.
— Sunt aici, ai parte deja de atenția mea, Valentino! l-am asigurat cuprinzându-i fața cu mâinile mele și sărutându-i apăsat obrazul drept. Parfumul lui îmi pătrunsese rapid în nas, amețindu-mă puțin.
— Vreau să fim așa pentru totdeauna, îmi șoptise cu buzele apăsate pe suprafața frunții mele. Chiar dacă fac o mulțime de greșeli, murmurase descurajat.
Am oftat deranjată de ce spusese, i-am aruncat o privire deranjată, provocându-i și mai multă confuzie.
— Știi cactusul pe care mi l-ai adus drept cadou? Ar fi cazul să-l port la mine și să te înțep când spui prostii, l-am amenințat în cel mai inocent mod posibil, obținând din partea lui un zâmbet timid. Era suficient să observ cum buzele lui se curbau cât de puțin posibil.
— Îl mai ai? Credeam că l-ai aruncat când ne-am despărțit, glumise în timp ce brațul lui sfârșise odihnindu-se pe talia mea.
— Ai impresia că sunt tipa aia care se grăbește să spargă tot ce are de la fostul, hm? l-am interogat neprietenoasă, fixându-l cu privirea atentă.
— Nu ești și nici nu aș vrea să fii tipul ăsta de femeie, vocea lui își păstrase tonalitatea joasă. Înghițisem în sec și mă chinuisem destul de tare când își trecuse degetul mare peste buzele mele. Îți mulțumesc pentru că mi-ai dat o șansă, Madena!
— La fel cum mi-ai cerut mai devreme, vreau să am și eu parte de toată atenția ta, dragă latino lover, am murmurat sub degetul lui arătător.
— Te iubesc, îmi răspunsese fără să mai ezite, trăgându-mă peste el în așa fel încât să reducă orice distanță dintre noi. Trebuie, mai întâi, să mă ocup de rezolvat niște probleme cu mama ta, nu aș vrea să fiu nevoit să arunc cu lucruri în geamul tău de fiecare dată când vreau să te văd, glumise în timp ce degetele lui se adânceau plăcut în părul meu.
— Bănuiesc că și-a dat seama la care prietenă sunt, am vorbit amuzată, provocându-i un nou zâmbet atât de frumos pe chipul lui obosit.
— Presimt un val de întrebări la care nu o să-mi facă plăcere să răspund, adăugase el amuzat, gândindu-mă la ce interogatorii l-ar fi pus mama până acum
— Cred că nu poate dormi bine în seara asta. Trebuie să știe întodeauna tot ce fac și unde merg, anii pe care i-am petrecut în Europa au fost ca o gură de aer proaspăt, i-am mărturisit brunetului în timp ce îmi treceam degetele peste barba lui nerasă.
— Îți e dor de locul acela? curiozitatea din vocea lui mă făcuse să îi răspuns, deși nu voiam să îmi aduc aminte prea bine de perioada aceea.
Știu ca nu e cel mai interesant capitol, dar am avut o săptămâna grea și nu am putut mai mult. Mi-am zis sa postez măcar atât, deși am ajuns sa urasc sa tastez. (Din cauza cursurilor on-line. 😐)
In alta ordine de idei, va doresc sarbatori linistite, alături de familie, sa va mențineți sănătoși și sa aveți grija de voi. Voi reveni cu niște capitole mai bune, promit. 😘