Changbin s-a trezit încălzit, cu par lipindu-i-se de frunte, îmbibat de transpirație. A visat despre noaptea trecută. Un scenariu în care ar fi sărit de pe pod și nimeni nu ar fi venit să-l salveze. O imagine a mamei sale i-a apărut în minte în timp ce cădea și privirea pe care o avea spunea tot ce el nu ar fi vrut niciodată să audă. Tot la ce el nu ar fi vrut niciodată să asiste în reitate.
Continuă să cadă dar niciodată nu a crezut că în câteva secunde, va dispărea. Nu s-a gândit niciodată la cum să înoate ca să scape din curent, într-o parte, asta dacă ar fi reușit. De asemena, nu s-ar fi gândit niciodată la cum apa rece ca gheața l-ar plesni peste față la viteză maximă. Se gândea doar la mama lui și la cum el o lăsa singură în lumea asta de rahat cu tatăl lui încă acolo. Vroia să se întoarcă dar era prea târziu. Apa rece a miezului nopții l-a înghițit, mintea lui pierzându-și încet abilitatea de a funcționa cum trebuie până când nu a fost mai mult decât un creier.
Ochii lui s-au deschis brusc dar nu a îndrăznit să se miște vreun centimetru. Changbin s-a întors pe o parte a patului lui Felix unde nu s-a uitat jos ca să-l vadă pe celălalt. Fața lui s-a strâmbat, ochii lui țipând să le lase lacrimile să curgă libere, în timp ce se gândea la cât de mult a durut acel vis. Și-a șters lacrimile cu spatele mâinii sale și s-a ridicat, la sfârșit ducandu-se către ușa unde Felix a spus că era baia.
Nu vroia să-și părăsească mama aici și a fost prea prost să creadă că nimănui nu-i pasă noaptea trecută, când în realitate, avea două persoane. Și oh cât de bune sunt două persoane decât niciuna. Dar încă se simțea egoist.
Changbin și-a dat cu niște apă rece pe față, ascunzând urmele obrajilor săi odată pătați de lacrimi. Dar nu s-a uitat deloc la ochii lui și la roșul trist pe care îl aveau, arătând lumii că și el avea emoții
A venit înapoi în camera lui Felix și s-a uitat la băiatul de pe podea. Stătea pe burtă, cât de calm posibil. Singurul lucru care l-a făcut pe Changbin să creadă că era încă viu era respirația regulată pe care k avea.
S-A îndreptat către băiat și l-a împuns în picior cu piciorul său. "Felix ridică-te. O să plec în curând."
Felix s-a ridicat imediat și confuzia era scrisă pe toată fața sa. "M-am trezit. Ce ai zis?" a întrebat în timp ce și-a mijit ochii ca să alunge oboseala din ei.
"Am spus că o să plec în curând așa ridică-te."
Felix doar a aprobat din cap cu un mic căscat în timp ce s-a ridicat în picioare, îndreptându-se spre baie murmurând prostii și cuvinte incoerente. Felix somnoros era drăguț.
Changbin doar s-a așezat înapoi pe pat și și-a frecat ochii. Pleca la 8:04 dimineața pentru că vroia să-și vadă mama. Să știe că era în regulă în confortul brațelor sale.
Changbin s-a schimbat repede înapoi în blugii lui din noaptea precedentă și a împachetat perechea de pantaloni de training frumos, punându-i pe pat odată ce a terminat.
Felix s-a întors în câteva minute mai târziu ch un telefon în mână. "Cred că ăsta îți aparține ție. Știam că aveai să-l uiți pe pod noaptea trecută așa că l-am luat eu înainte să ne ridicăm."
Changbin s-a întins fericit după posesia lui dar a fost oprit de privirea lui Felix. La fel ca atunci când s-a trezit, fața celui mai înalt era acoperită în confuzie dar era mai subtilă decât înainte. Changbin a încercat să-și smulgă telefonul din mâna lui Felix dar nu s-a mișcat deloc.
"Ce?" a întrebat el, puțină iritare curgându-i prin vene.
"Ochii tăi sunt roșii."
Changbin a înghețat și s-a uitat la picioarele sale, rușinat. "Doar dă-mi nenorocitul de telefon, Felix."
Cel mai înalt nu s-a întins mai departe așa că i-a pus telefonul în mâini celuilalt și s-a întors către ușă. Atmosfera era din nou stânjenitoare așa că Changbin nu a zis nimic în timp ce s-a încălțat și l-a urmat pe Felix spre bucătărie.
"Vrei mâncare?" a întrebat încet, vocea lui a devenit brusc mai joasă, iar Changbin a știut automat că era nervos. Și-a scuturat capul și a refuzat mâncarea, spunând că nu îi este foame dimineața. Felix doar a aprobat din cap înainte de a lua o sticlă de apă din frigider și s-a îndreptat spre ușa din față, încălțându-se și el.
Schimbarea de stare bruscă a lui Felix l-a cam surprins pe Changbin pentru că nu știa ce să facă cu un adolescent prost-dispus. Probabil că Felix se gândea la același lucru.
"Am visat că am sărit," a început în timp ce blondul s-a așezat pe canapea ca să își lege șireturile mai bine. "Am văzut-o pe mama și avea inima frântă. M-am trezit și am încercat să nu plâng pentru că la naiba, Felix, vreau să-mi păstrez o urmă de demnitate."
Felix și-a terminat de legat șireturile și s-a ridicat, stând în fața lui Changbin. "Plânsul nu te face slab și nici nu îți răpește demnitatea. Doar arată că ești om."
Changbin s-a întors către ușă, luând în totalitate cuvintele lui Felix cu el. "Mulțumesc, Felix. O să plec acum."
Blondul a venit și el la plimbare dar nu a mers tot drumul, spunând că trebuie să se oprească la magazin să ia niște paste și sos pentru cină. Changbin a ajuns acasă și a intrat în casa care nu era încuiată înainte să-și găsească mama în bucătărie, făcând curat și trăgându-o într-o îmbrățișare strânsă.
"Te iubesc al naibii de mult, mamă. Să nu uiți asta."
"Ai grijă la limbaj, tinere," a fost tot ce răspuns cu un chicot ușor, îmbrățișându-și fiul înapoi, la fel de strâns.