Mă pregăteam pentru școală în grabă. Eram îmbrăcată și tocmai îmi pregăteam repede ghiozdanul. Ținând cont că era ultima săptămână, nu mai aveam nevoie de atât de multe lucruri.
Am coborât grăbită scările și mi-am îndesat picioarele în teniși, apoi am ieșit închizând ușa în urma mea. Maria mă aștepta deja în mașina ei mică și mă făcea să mă întreb a nu știu câta oară dacă ar trebui să îmi iau și eu permisul.
- Unde ați fost ieri? Vreau toate detaliile, altfel te dau jos! mă amenință ea.
Am zambit roșind.
- Elena Maier, roșești cumva? mă cicăli ea și am râs amandouă. Ați luat o cină romantică și apoi ați făcut dragoste până dimineață?
- Nu cred că mai este necesar să iți răspund, am spus încet. Oricum, ai nimerit doar una dintre ele.
- Reao, rânji ea. Este mai intereseant să îmi povestești tu!
- Acum, tu ești indecentă, am râs.
Eram vesele și chiar aveam de ce. Examenele finale se apropiau, asta însemna că urma o vacanță lungă si binemeritată, înainte de a începe facultatea. Lucrurile s-au simplificat extrem de mult și aveam o vară întreagă de petrecut alături de atrăgătorul meu zeu.
Am coborât amandouă zâmbind din mașină, când Maria mă opri.
- Acela nu e tatăl tău?
Am privit în direcția indicată și am constatat că avea dreptate. Tatăl meu tocmai ieșea pe poarta mare a liceului. I-am făcut cu mâna și m-am apropiat de el.
- Tată, ce faci aici? l-am întrebat.
- Elena, dragă, putem să vorbim între patru ochi, te rog?
- Ne vedem înăuntru, spuse Maria, care înțelese aluzia și am dat din cap, privind-o cum se îndepărtează.
- Profesoara ta cheamă toți părinții la final de an, pentru a le prezenta acestora situația copiilor. Mi-a spus că ai fost cea mai bună din clasa ta, din școală chiar, dar spre final de an, lucrurile s-au schimbat drastic. Cam de când l-ai întalnit pe Marco.
Ascultam ceea ce spunea și simțeam cum mi se strange inima tot mai tare, după fiecare cuvânt.
- Nu spun că este vina lui, îmi place Marco. Dar, m-aș prosti pe mine dacă aș nega realitatea. Ca să mai intri la facultatea de arhitectură, ai nevoie de note aproape perfecte la examenele finale, altfel greșelile făcute în ultimul timp vor trage prea greu la cântar.
Oftă greu și nu puteam să îl privesc în ochi. Îmi era prea rușine cu mine.
- Am avut o singură dorință, vorbi el trist. Să nu se schimbe nimic la școală.
- Știu, am șoptit. Îmi pare atât, atât de rău!
Simțeam cum lacrimile îmi înțeapă ochii, dar la ce îmi folosea să îmi plang de milă acum? Sau să îmi găsesc scuze? Faptele erau deja consumate, indiferent de cât de rău mă simțeam acum.
- O să fac tot posibilul să nu te dezamăgesc, am spus cu voce tremurandă.
- Din păacate, am mai auzit promisiunea asta o dată, spuse el. Du-te la ore, să nu întarzii. Ne vedem acasă.
Tata mă pupă pe frunte și se urcă în mașina lui.
L-am privit îndepărtandu-se și simțeam cum sufletul mă durea atât de tare, încat nu mai aveam aer. În clasă, i-am spus Mariei în linii mari ce s-a întamplat și ea nu spusese nimic, doar își răzemă capul de umărul meu și mă pupă pe obraz, încercand să îmi fie cumva aproape. Apreciam asta, dar nu eram în stare să îi arăt acum.
***
Toată săptămana l-am refuzat pe Marco. De fiecare dată când el mă chema afară, găseam scuze și faptul că încă nu aveam de gaând să vorbesc cu mama, mă ajuta, pentru că nu ieșeam din camera mea. Stăteam aproape cât era ziua de lungă și învațam.
În seara aceasta învățam la algebră, când telefonul meu vibră. Aveam un mesaj.
"Bună iubito, ieșim la un film?"
"Nu pot în seara asta, am foarte mult de învațat. Altă dată."
Răspunsul veni aproape imediat.
"Astea îs porcării. Mă eviți, știu asta. De ce?"
"Nu e adevărat, doar sunt prea obosită."
"Ești obosită sau ai de învățat? La dracu cu toate, vin!"
Inima mi s-a oprit pentru o secundă și am privit ecranul telefonului cu ochi mari. Peste două minute l-am auzit la geam și nu aveam ce să fac, decât să îi deschid. Dorul pentru el îmi crescuse enorm acum, că îl revedeam. Parcă era și mai frumos decât înainte.
Ochii îi căzură pe cărțile mele deschise, de pe jos. Măcar nu mințisem la partea cu învățatul.
- Ce dracu se întamplă, Elena? întrebă el, privindu-mă furios.
- Nimic, ți-am spus că învăț.
- M-ai evitat toată săptămana! Ți-am scris ca un dobitoc, zi de zi și tu m-ai expediat de fiecare dată! Pot să primesc și eu o explicație serioasă?
Era furios. Al naibii de furios.
- Trebuie să mă concentrez pe școală, Marco, am șoptit fără vlagă. Nu am avut rezultate prea bune în ultimul timp și am mare nevoie de note bune la examenele finale.
- În ultimul timp? întrebă el și deși evitasem să aduc cumva vorba despre el, ca să nu îl supăr, își dădu seama și singur. De când ești cu mine?
Nu am răspuns și nu a fost nevoie.
- De ce nu mi-ai spus? mă întrebă el, trecandu-și o mână prin păr. Știu că ai trecut prin multe, că te-am făcut să treci prin multe rahaturi de când ești cu mine, dar nu ți-aș dori niciodată răul. Poți să discuți cu mine Elena, aș fi înțeles, la naiba! își trecu nervos o mână prin păr.
Avea dreptate în totalitate, dar eu alesesem să îl resping, rănindu-ne pe amândoi. Asta și dezamăgirea tatei, plus răutatea mamei mi se învarteau în minte și am simțit cum lacrimile se rostogolesc în voie.
- Nu plange, iubito, spuse el încet și din câțiva pași mari era langă mine, strângându-mă la pieptul lui tare.
M-a lăsat să plang în voie, apoi mă așeză pe pat, ștergându-mi lacrimile blând. I-am povestit despre discuția cu tata din fața liceului și el ascultă cuminte până la final.
- Înțeleg totul, iubito. Chiar înteleg. Și sunt de acord cu tine că trebuie să te axezi mai mult pe învățat în perioada asta, dar trebuia doar să îmi spui.
Am afirmat din cap, trăgandu-mi nasul.
- Îmi pare rău, am șoptit.
- Vino aici.
Comanda lui era tot ce îmi doream să aud acum. Buzele lui mangaindu-le pe ale mele și limba lui dătătoare de plăcere erau cel mai bun medicament din lume. Pentru prima dată în ultima săptămană, mă simțeam liniștită și Doamne, câtă nevoie aveam de asta!
- Vreau să mă revanșez, am spus privindu-l în ochii lui cenușii, pe care îi iubeam la nebunie. Ce spui dacă ieșim maine?
- Și învățatul? întrebă el zambind. Nu mă supăr dacă nu te mai văd câteva zile, strambă din nas în total dezacord cu afirmația și eu am râs cu poftă.
- E Duminică, îmi dau voie, am zambit. În schimb, săptămâna mi-o dedic învățatului. Ce spui?
- Este ok oricum e bine pentru tine, spuse el, sărutându-mi vârful nasului și eu am chicotit.
Până la urmă ieșeam la filmul ăla. Era o animație plină de culoare și extrem de veselă, dar nu găsisem altul mai bun. Marco se întoarse cu o pungă mare de popcorn, pe care mi-o înmână și el avea două pahare de Cola în mâini.
- Mergem? mă întrebă el drăgăstos și am aprobat.
La intrarea în sală, am dat nas în nas cu Ina și Saul, care se pregăteau să intre în altă încăpere.
- Ia te uită cine este aici, spuse ea în batjocură.
Marco începu să tremure nervos și eu nu îi înțelegeam reacția.
- Hei, ne salută Saul strâmb și eu i-am făcut cu mana.
- Mă bucur totuși că te-am văzut aici, ținand cont că la telefon nu mai răspunzi, spuse ea tăios. Voiam doar să te anunț că într-adevăr ești tătic. Felicitări!
Nici dacă un meteorit trecea pe lângă mine în acest moment nu îl vedeam. Ce tocmai spusese? Marco... tată... e însărcinată cu Marco?
Nu, nu se putea una ca asta! L-am auzit pe Marco urlând, amenințând, gesticulând cu sucurile pe care acum le ținea doar într-o mână, apoi Ina țipând și ea ceva înapoi și pe Saul încercand fără vreun rezultat să îi despartă. Parcă priveam un film mut.
Punga cu popcorn se lovi de podea, împrăștiind conținutul peste tot pe jos.
- Elena?
Glasul lui Marco se auzea de undeva de departe.
Dezamăgirea lui tata când a aflat că aproape dădusem cu piciorul la întreg viitorul meu, la tot ce muncisem patru afurisiți de ani. Îi promisesem că nu îl voi dezamăgi și exact asta am făcut. Omul acela care mă susținuse necondiționat, mereu, chiar și în fața mamei, era cu inima frantă din cauza mea. Pentru ca eu să ajung la randul meu cu sufletul bucăți. Aici se ajunsese.
- Tu știai? am șoptit.
- Nu e al meu! urlă el. Nu am lăsat-o dracului gravidă, nu sunt atât de prost!
- Am dovada! spuse ea, dar nimeni nu o băgă în seamă.
- Știai? am întrebat de data asta mai tare.
- Da, spuse el, trecându-și mâna prin păr. Mi-a mai spus o dată că ar putea fi gravidă, dar nu o cred! Elena, nu e al meu!
- Dar, ți-ai tras-o cu ea, nu-i așa?
Cuvintele mele ne-au făcut să tresărim pe amandoi. Nu mai aveam nici o vlagă, l-am privit pe Marco cum aruncă în primul coș de gunoi paharele de Cola și se intoarse repede, pentru a-mi șterge lacrimile pe care nici nu simțisem cand au scăpat.
- Nu mai vreau... nu mai pot..., am șoptit, dar el îmi puse doua degete pe buze.
- Nu, Elena, nu te las să mă părăsești pentru o târfă! exclamă el cu o privire disperată să nu mă piardă. Poate nici măcar nu e gravidă!
- Vrei să îți arăt o ecografie, iubitule? rânji ea mulțumită.
Marco se răsuci spre ea și palma lui îi izbi obrazul.
Ochii mei s-au mărit și am început să plang în hohote, tremurând.
- Ai lovit-o! am reușit să șoptesc printre suspine. Ai lovit o femeie, îți poartă copilul, Marco! am exclamat, nereușind să îmi revin din șoc.
Marco mă privi înlemnit, șocat și el. Ina se ținea de obraz, dar nu părea afectată. Doar se bucura de spectacol.
- Să. Nu. Te. Mai. Apropii. De. Mine. Vreodată! am pronunțat cuvintele tare si răspicat, în timp ce mă îndreptam spre taxiurile de lângă trotuar. Mai mult ca sigur că șoferii asistaseră la spectacol, pentru că cel în care intrasem eu blocase imediat ușile.
- Elena... Elena, iubito, nu pleca! Lasa-mă să îți explic, te implor! Nu mă părăsi! Strigă el, încercând să deschidă portiera, însă fără succes.
Era pentru prima dată când vedeam lacrimi în ochii săi frumoși, însă nu conta acum. Voiam să ajung acasă și să las durerea să mă tortureze, până îmi va măcina sufletul de tot.