Te urăsc pe zi ce trece tot mai mult, dar nu mai tare decât urăsc adevărul.
*
Îl priveam şocată, era înalt, părea solid, dar nu exagerat. Era blond, însă nu acel blond gălbui, ci mai degrabă un şaten deschis. De la distanță nu-mi dădeam seama de culoarea ochilor lui, pentru că doar asta se vedea din spatele măştii negre, nu ştiam exact din ce material era, dar cu siguranță nu era metal, probabil cauciuc. Nu se observa nimic, nici forma buzelor sau a nasului. Era îmbrăcat într-o cămaşă albă şi o pereche de pantaloni negri.
- Ai să continui să te holbezi la mine? se propti cu spatele de perete, după ce încuie uşa.
Nu îmi era teamă să rămân cu el în aceeaşi cameră, ba din contră, mi-am dorit să-l înfrunt.
- Nu, am râs uşor. Acum înțeleg de ce nimeni nu a vrut să mă ajute să vorbesc cu tine, pentru că nu te laşi văzut şi chestia şi mai amuzantă e că eşti cu adevărat Mască.
- Asta voiai să-mi spui sau aveai nevoie de nişte răspunsuri.
- Nici nu ştii câte întrebări am.
- După cum vezi sunt aici, tonul îi deveni grav, însă nu am venit să stăm de vorbă ci să te lămuresc de ce eşti aici.
- Sunt..
- Să facem lucrurile mai simple, mă întrerupse el şi făcu câțiva paşi spre mine. Eu îți dau răspunsurile şi le asociezi mai târziu cu întrebările pe care le ai, tu nu duci lipsa de timp, însă eu sunt cam presat.
Era un nemernic insolent! Mă subestima.
- Mă crezi..
- Şht! ridică tonul. Nu sunt aici să ascult, ci să vorbesc. Nu asta voiai? deveni şi mai dur. Eşti aici din cauza soțului tău, el îmi datorează o grămadă de bani, dar a ales să dea birt cu fugiți. Crede-mă nu erai în planul meu, dar dacă oamenii mai fac şi greşeli, se întâmplă şi schimbări. Ah, vei sta aici cât va fi nevoie, iar dacă comportamentul tău nu se va schimba, poate că voi face şi eu o greşeală.
Privirea lui mă înfioră, deşi nu mă temeam de el, ci de greşelile care m-ar include pe mine.
Eram şocată de mărturisirea lui, nu putea fi adevărată, Sam nu era genul acela de persoană. În plus de ce i-ar datora bani? Mai ales unui interlop. Erau multe lucruri, pe care nu reuşeam să le înțeleg.
- Sam e polițist! Şi nu e o persoană coruptă să împrumute bani de la interlopi ca tine!
- Se pare că nu îți cunoşti prea bine soțul, dar nu mă aştept să mă crezi, nu-mi pasă. Întreabă-l pe el când o să îl găseşti.
- Îl cunosc foarte bine! Tu vrei să îl corupi iar în schimb i-ai cerut bani, dar cum nu ți i-a dat, m-ai răpit pe mine în schimbul banilor.
- Nici pe aproape, Sam se ocupă de vânzarea armelor, pe care le găseşte la alți interlopi şi nu le predă poliției. Face asta de mulți ani, cred că nici nu erai prin viața lui. Cel puțin asta cred pentru că se cam distra cu fetele.
Aveam lacrimi în ochi, dar nu voiam nici în ruptul capului să plâng în fața lui. Adevărul era mai dureros decât mi-aş fi închipuit, iar partea cea mai rea era că îl credeam şi începeam să îndoiesc de Sam.
- Cred că e suficient pentru azi! se întoarse el spre uşă.
- Ştii ce? E uşor să vorbeşti despre alții, să arunci adevărul în față ca o găleată plină cu apă rece ca gheața. Dar să te priveşti în oglindă, e greu, nu?
- Nu înțeleg..mă privi el fix.
- Nu eşti decât un laş, care se ascunde sub un nume şi o mască! Nu ai curajul să ieşi în față şi să spui cine eşti. Preferi să trăieşti în spatele propriei umbre, a măştii tale, care nu doar că îți acoperă identitatea, dar ți-o şi dublează.
- Nu ai niciun drept să-mi vorbeşti aşa, se răsti el la mine.
- Poate că nu am, dar nici tu nu ai să mă ții aici captivă, poate că ție îți place captivitatea ta din spatele măştii, dar eu fără libertate sunt goală.
- Mă scoți din minți! De când ai venit aici nu ai ştiut decât să faci scandal şi tâmpenii.
- Doare adevărul nu-i aşa? Al naibii de tare..
Şi m-am simțit izbită de perete cu mâna lui puternică în gâtul meu. Gest care m-a luat prin surprindere sau şi m-a speriat.
- Jur că te sufoc cu mâinile mele.
- Eşti un laş! m-am uitat cu dezgust la el.
Îmi era din ce în ce mai greu să respir. Încercam să-i împing mâna, dar în zadar, era mult mai puternic ca mine.
Spre norocul meu îşi desprinse mâna de pe gâtul meu şi lovi peretele din partea mea stângă cu pumnul.
- Nu mă provoca, Clarissa! Ai putea să regreți.
Am tras adânc aer în piept, masându-mi gâtul cu palma.
- Chiar crezi că sunt proastă, nu-i aşa? Crezi că nu ştiu că nu ai să faci nimic ca să mă răneşti, ci dimpotrivă, pentru că ai nevoie de mine să-l prinzi pe Sam. Şi da, m-am prins că Sam nu va veni să mă caute. Şi că aici e mai mult decât nişte bani, e ceva personal.
- Nu te-am subestimat, am crezut că Sam nu e vinovat!
- Nu bag mâna în foc pentru faptele lui despre care habar nu am, dar Sam, cel pe care îl cunosc eu, nu ar face asta.
- Cel pe care îl ştiu eu e în stare de mult mai multe.
Poate că nu ne cunoşteam, dar aveam să-i demonstrez lui Mască că greşeşte, iar Sam nu îi datorează nimic.
- Nu de mai mult ca mine, i-am zâmbit ironic.
- E cineva mai nebun ca tine? mă întrebă el, apoi deschise uşa. Ai face bine să te comporți cum trebuie, pentru data viitoare nu mai scapi de mine.
- Mulțumesc, Blake!
Din clipa în care mă salvase, iar Erik l-a numit Blake şi a încercat să se scuze în fața lui, am realizat că Mască şi Blake sunt una şi aceeaşi persoană. Însă era doar un nume.
Se întoarse cu fața spre mine, cred că era uimit, dar niciun gest nu-l dădea de gol. Păcat că aveam mască şi nu reuşeam să-i văd mimica feței.
- Cum mi-ai spus?
- Blake. Am fost legată la ochi şi tu ai fața acoperită de o mască, dar ai uitat un detaliu, vocea.
Îmi doream cu ardoare să văd un zâmbet pe chipul lui, sigur aveam unul în acest moment. Îi descoperisem numele, dar nu şi identitatea.
**
Trei zile de când nu l-am văzut pe Blake, impropriu spus văzut, pentru că vorbeam cu un om, ascuns în spatele unei măşti, putea fi oricine. Însă era ceva ce mă lega de el. Discuțiile cu el erau interesante, chiar dacă riscau să se transforme în ceartă. Voiam să aflu mai multe despre Sam şi despre presupusa datorie, dar şi despre el, omul din spatele măştii.
- Bună dimineața, îmi zâmbi Maya. Ți-am adus micul dejun.
- Miami, am zis eu din mijlocul patului.
- Te simți bine?
- Da, de fapt aş vrea merg din nou în camera mea, nu place aici. Poți vorbi cu B..Mască despre asta?
Nu-i puteam pronunța numele în preajma soției lui.
- Nu! se uita ea speriată la mine. Mască are regulile lui, nu poți să-i ceri tu, el va decide dacă vei reveni în camera în care ai fost. Mulțumeşte-i că..
- A venit, ştiu! am zis eu dezamăgită.
- ...Îți trimite mâncare. A fost aici?
Acum amândouă eram şocate. Nu puteam să mint, deja am spus-o, însă puteam să o întorc.
- Eram doar ironică, mi-am reglat glasul. Nu e ca şi cum Mască chiar ai venit, ştiu că ai încercat, mulțumesc!
De ce nu-i spuneam doar că da, a fost aici. Nu era ca şi cum aş fi fost vreo amantă sau ceva.
- Poftă bună! Revin mai târziu!
- Maya?
- Da, forță ea un zâmbet.
- I-ai spus cu adevărat lui Mască?
- Da. Dar nu o va face, are regulile lui.
- Sunt convinsă. Să fiu cuminte, nu?
- Exact, răse ea uşor.
Venise la mine fără să-şi anunțe soția, de ce? Acțiunile lui deveneau misterioase.
Sean pe de altă parte, se supărase din cauza încăpățânări mele. Dar nu înțelegea că și eu aveam regulile mele, nu puteam să fiu privată de libertate și să nu știu de ce. E o chestie de principiu. Iar Mască era o cutiuță cu surprize pentru mine, pe care voiam să o deschid cât mai repede. Misterul lui mă atrăgea, voiam să aflu cât mai multe despre el și să descopăr lucruri interesante. Doar cu ajutorul lui Mască puteam să ies de aici, trebuia să-i aflu slăbiciunile, iar decizia asta am luat-o când am văzut surprinderea pe fața Mayei, când i-am spus despre prezența lui Mască aici.
Nu puteam să mint, că nu mă gândeam la Sam, mă durea că mă îndoiam de el și nu știu de ce, simțeam că Mască spunea adevărul, cel puțin pe jumătate. Sam era implicat, însă nu știam în ce anume, dar aveam să aflu cât mai curând.
Timpul trecea foarte greu, trebuia să fie ora prânzului, iar Maya nu apăruse. Era insuportabil să nu știi unde ești în timp, dacă e dimineață sau seară, ce oră, zi sau lună e, pierdusem șirul, pentru că le număram, nu mai aveam nici măcar fereastra să văd de câte ori apune și răsare soarele.
Plictiseala mă omora încet, nu aveam ce să fac, noroc cu gândurile mele. Oare ce făceau părinții mei? Hailey și Amber? Sam? Oare cei de la revistă îmi așteptau în continuare recenziile sau deja mă concediară? Dar oamenii care îmi urmăresc blogul, oare îmi simt lipsa? Îmi era dor să citesc o carte, însă și mai dor să scriu vreo povestioară. Dacă ar fi să mai ajung acasă, cu siguranță aș scrie un roman polițist cu tot ce mi s-a întâmplat aici, în această casă.
Nu îmi aduc aminte când am adormit, dar m-am trezit bulversată și înfometată. Mi-am privit măsuța și nu era nicio tavă, unde era Maya? De ce nu venise? Am făcut ceva greșit, cred că m-am comportat cât se poate de bine. M-am plimbat prin mini dreptunghiul meu de cameră. Îmi doream un duș, nu mai suportam traiul acesta. Voiam o baie separată de dormitor, niște haine curate și un pat mult mai comod decât acesta. Dar nu eram la hotel, deși înainte aveam totul, acum din cauza mea, eram aici.
Nu aveam nici măcar un săpun aici, pentru că aș fi încercat să fac un duș în chiuvetă. Dar dacă aș da drumul aici la chiuvetă? Ah, nu! Aici ar afla cu greu că e camera inundată și îmi plus de data aceasta chiar m-aș putea îneca. M-am așezat în pat, am închis ochii și mi-am imaginat cum ar fi să mă plimb printr-o grădină sau prin parcul acela aproape de casa mea. Îmi era dor de acasă, de familie, de prieteni, de natură, de lumina soarelui și de cerul albastru. Îmi era dor de natură!
Când am auzit cheia răsucindu-se în ușă, am sărit repede din pat. Eram entuziasmată că în sfârșit îmi venea mâncarea, poate că nu am apreciat eu timpul, mi-a trecut mie mai greu și de fapt Maya venea exact la ora potrivită.
- Blake? am făcut ochii îmi mari când l-am văzut intrând cu o cutie de pizza, din câte observam eu. Verifică dacă nu e nimeni în spatele lui, coridorul era întunecat și intră în cameră, închizând ușa în urma lui. Ce cauți aici? am întrebat eu mirată.
- În primul e casa mea, iar în al doilea am venit să-ți aduc mâncare, presupun că ești lihnită cum nu ai primit nici prânzul și nici cina.
Atât de mult timp trecuse?
- Cât e ora?
- E trecut de miezul nopții, am crezut că dormi.
- Am dormit toată ziua, când mă plictisesc dorm, dar chiar nu mai îmi este somn. Stai, Clarissa! Mi-am spus eu în minte, nu vorbi aiurea, fii rațională. Unde e Maya?
- E plecată, se întoarce mâine.
- Și Sean?
- Ți-e dor de protectorul tău?
Avea un ton ironic, ba chiar aș putea spune că unul grav.
- Poate, l-am cam supărat și îmi pare rău pentru asta.
- Pizza, schimbă el subiectul și așeză cutia de pizza pe pat. Poftă bună!
- Mulțumesc! Dar am o întrebare..
- S-ar putea tu să nu ai vreodată?
M-am prefăcut că nu-l bag în seamă.
- Ce am făcut încât să nu merit prânzul și cina azi?
- Păi..ți-am adus pizza.
- Păi, i-am imitat vocea, abia acum!
- Trebuie tu să le știi pe toate?
- Cam da..
- Așa am decis eu, azi să nu primești nimic, ai noroc că m-am răzgândit și ți-am adus o pizza.
- Deci nu ai putut să dormi știind că eu nu am mâncat?
- Incredibil! Pe cuvânt că ești imposibilă, ai replică la orice?
- Nu, dar trebuie să am ultimul cuvânt, am deschis cutia de pizza, mirosul îmi făcea stomacul să vibreze de fericire.
El doar zâmbi și făcu câțiva pași prin încăpere.
- Te rog, servește-te! aveam un zâmbet șiret pe față, nu putea să mănânce decât dacă își dădea masca jos, iar asta l-ar costa ceva.
- Foarte amabilă, dar nu mulțumesc.
- Ești alergic la pizza? am ridicat din sprâncene.
- Nu, doar la tine.
Auch! Asta mă duru, dar nu mai mult cât mi-a plăcut.
- Stai..dacă tu nu mănânci, nici eu nu am s-o fac. Poate e otrăvită!
- Ești nebună! Crede-mă dacă voiam să te otrăvesc, o făceam și până acum, nu aveam nevoie de o pizza pentru asta.
- Bine punctat, am luat o felie repede, îmi era atât de foame, încât nu știu când am ajuns deja la a treia felie. Mască era încă aici, îmi evita privirea, se plimba prin cameră. Purta o pereche de blugi bleumarin și o cămașă din blugi de un albastru deschis, cu mânecă lungă, suflecată până la coate, iar în picioare o pereche de adidași albi.
- Nu stai jos? l-am invitat politicos să stea pe marginea patului.
- Sunt bine aici. Vreau să-mi răspunzi sinceră la o întrebare.
- Hm interesant, acum eu am răspunsurile? am clipit de două ori repetat, scuturându-mi genele.
- Ești infantilă, știi.
- Întrebarea..
- Știai că Sam se ocupă de asemenea lucruri? L-ai bănuit vreodată?
- Deja sunt două întrebări. Nu, am aflat aici, după cum știi și nu, nu îl bănuiesc nici acum pentru că știu că Sam al meu e nevinovat.
Mințeam, adevărul era că mă gândeam la posibilitatea ca el să fie vinovat de tot ceea ce mi-a spus Mască, dar nu aveam să recunosc asta. Dar îl cunoșteam pe Sam, chiar dacă existau divergențe între noi și se schimbase mult, mu ar fi fost în stare ca polițist să încalce legea, colaborând cu niște infractori. Voiam să cred în Sam pentru că-l iubeam enorm, dar prin faptele lui că nu venea aici și nici nu mi-a răspuns la telefon în seara aceea, credeam că este implicat, poate încerca să acționeze în vreun fel împotriva lui Mască, folosindu-se de mine. Cert era că îmi doream să îi vorbesc, să aflu de la el crudul adevăr, dacă acel adevăr există.
Am mâncat cu atâta poftă, dar tot nu am reușit să termin întreaga pizza.
- Uneori credem în lucruri, care vrem să ne facă fericiți, pentru că ne este teamă de adevărul dureros. E normal să nu mă crezi, Clarissa și nici nu mă aștept, eu cred că nu ai nimic de-a face cu acțiunile lui Sam. Și știi de ce? Pentru că se citește în ochii tăi dezamăgirea.
- Citești și în stele? m-am abținut eu să nu râd.
El zâmbi și dădu din cap.
- Poate sunt dezamăgită de tine.
- De mine?
- Da, tu ești cel care m-a răpit, care mă ține captivă într-o cameră unde nici soarele nu pătrunde, nici timpul nu îmi este cunoscut, din cauza ta sunt aici.
- Nu, greșești. Eu nu te-am vrut aici, Sean și Erik s-au ocupat de răpire, iar ținta nu erai tu ci Sam, iar cum ei au urmărit mașina și nu persoana, s-a întâmplat așa.
- Știi ce e ciudat, dacă au văzut că sunt eu de ce nu au plecat?
- Au încălcat regula mea și au decis singuri că tu vei fi ținta perfectă pentru a-l constrânge pe Sam să îmi aducă banii.
- Ah, să fiu folosită ca un obiect, pentru a-mi atrage propriul soț într-o capcană?
- Nu știu la ce s-au gândit atunci, dar nu contează. Eu fac regulile și o să am grijă să le respecte. Nu vei fi folosită, ba chiar te-am primit frumos în această casă, iar că ai ajuns aici, e pur și simplu..
- Vina mea, am zis eu, luându-i-o înainte. Dar și a ta!
- A mea?
- Da. Toată lumea e înfiorată de regulile tale. Dar nu ești corect, mie nu mi-am dat vreo listă cu ele, de unde să știu dacă îți încalc vreo una din reguli?
Avea un râs atât de plăcut, îmi imaginam zâmbetul lui.
- Serios? nu se putea opri din râs. Aruncatul tăvilor cu mâncare, distrugerea camerei și inundarea ei, nu pare ca și cum ai încălca codul bunelor maniere? Nu era nevoie de reguli pentru a te comporta frumos.
- De când victimele se comportă frumos cu răufăcătorii?
- Răufăcătorii? Asta crezi despre mine că sunt un răufăcător?
- Asta și multe altele..
- Cum ar fi? își puse el mâinile în sân.
- Nu ai suporta adevărul, i-am zâmbit ironic.
Amețeam ușor, parcă îmi era și greață.
- Nu, serios, spune-mi ce crezi despre mine! îmi impuse el.
Fruntea îmi era plină de sudoare. Stomacul începu să mă doară.
- Un interlop, răufăcător, răpitor, fugar, laș, impunător, rău, excentric și un om care își pierde foarte repede cumpătul, am înșiruit eu, deși simțeam cum cuvintele îmi ies fără vlagă.
- Interesant.
- Cred că nu te-am surprins, bănuiesc că ți se spune des asta.
- Spre dezamăgirea ta, nimeni nu a avut tupeul să-mi spună în față că sunt toate astea.
M-am ridicat brusc din pat, începeam să transpir tot mai tare, mă țineam de burtă, deoarece intensitatea durerii creștea din ce în ce mai tare. M-am aruncat pe betonul rece, îmi era rău, respirația îmi era sacadată, mă durea stomacul îngrozitor, simțeam că o să vărs.
- Clarissa, ești bine? întrebă el, încă stând în picioare și privindu-mă cu superioritate. Era incredibil cât de fără scrupule. Nu-mi venea să cred că mai avea tupeul să mă întrebe dacă sunt bine când el m-a otrăvit. Așa voia să scape de mine? În felul acesta?
- Nu! Deloc! Ce naiba mi-ai pus în pizza?
~*~
Vă mulțumesc!
Aştept părerile voastre!
❤