Alfa în derivă

Capitolul ➸ 15

Cuvintele se încăpățânau și refuzau antagonic să iasă, blocându-se undeva în gât atunci când mâinile domnului (of Camelia, tipul te pipăie și tu îl domnești?!?) urcă și coboară lăsând piele de găină oriunde atingea.

-Nu te mai plânge, îmi atinge el fața care spre dezamăgirea mea era întradevăr udă, nimeni nu o să știe.

La început m-am bucurat crezând că are loc un seism. Dar nu am eu norocul ăsta, nu era un cutremur. Eram eu... tremuram. Iar sunetele alea veneau tot de la mine.

Tipul continua să tragă de hainele mele și eu nu făceam nimic. Eram pur și simplu înghețată. Împietrită în zid ca soția Meșterului Manole - involuntar și patogenic. Bă! Măcar mândra lu Manole, și-a cam căutat-o cu lanterna, adică hai să fim serioși, când ți se pune în cale o furtună de te ia viitura cu totul și nu stă să te întrebe dacă ai tu în desagă mâncare pentru soțișorul tău scump. Apăi, Ano dragă, fata mea, faci stânga împrejur și te duci fain frumos în soba ta unde-i cald și bine că nu-i rost de cutreierat pășunile pe vremea asta. Ăsta nu e Sunetul Muzicii. 

Dar eu chiar nu am cerut un Manole ca să mă zidească!

Nu e ca și cum a venit cineva la mine și mi-a zis ceva de genu: Hey, vrei să te fac una cu clubul? Just for the lols? Și apoi eu să adopt sloganul NIKE și să răspund veselă Eh, Just Do It. =_=. Dragostea e frumoasă tocmai pentru că nu te silește, nu poți să-mi impui să te iubesc pentru că așa ți s-o sculat ție pofta. Și aici parcă Ana, soția meșterului Manole, parcă e scuzabilă atitudinea ei de slugă. Parcă... DAR tot nu accepți râzând să te bage unu în perete și tu cânți că te dor sânii și că-ți moare copilul în burtă.

E culmea prostiei si nu-mi pasă că e artă! 

Vine vremea (și se pare că a și sosit) când ai de ales, fie închizi cartea fie dai pagina. Îmi vine mai ușor să dau pagina, mulțumesc!

Primul om în spațiu. Gândesc refuzând să admit că asta mi se întâmplă mie.

Mâinile tipului au început să tragă ostentativ de jacheta Patriciei..

Doctor who. Matt Smith. TARDIS. The Impossible Girl.

După ce a dat fibra protectoare jos de pe umeri, m-am impins in perete mai mult cu mâinile la spate, nevrand sa las bucata de material sa se umple de praful de pe jos. Adica stiu ca nu e momentul, dar nu e jacheta mea. Domnului cu respiratia grea nu i-a prea convenit pentru că imediat ce a realizat ce încercam să fac a smuls pur și simplu jacheta de pe mine lăsând bucata de haină neagră să cada pe jos.

Hipogrifi.

Tot ce simțeam era respirația tărăgănată, mult prea fierbinte și 100 de km mult prea aproape a tipului.

12 septembrie 1975

Roz

Ciocolată

Prima oară când l-am văzut...

Șerban

-Ce dr*acu faci?!! O voce inundă mica mea bulă de lume dar nu contează.

-Căcat. Aud cuvântul vulgar parcă în transă. Cum se face că pe francezul merde, sună atât de sofisticat în timp ce pe română... parcă ar vorbi un ork. 

După asta, deși ochii îmi erau larg deschiși, parcă vedeam prin apă. Totul se mișca așa de încet, încât parcă pluteam pe un nor. Puteam să aud zgomote pe fundal dar nu aveau sens deloc, cineva zbiera cineva bătea untul. Mi-e dor de mami. Oare acasă mi-a hrănit cineva peștii... probabil Trist, doar i-am spus... Voldy nu mănâncă decât purici pisați și mărunțiți bine, altfel se înneacă. Și nu vreau să moară.

-Hey, Camelia, cap de dovleac, hey... 

O voce agresivă, extrem de neplăcută continua să strige. Refuz să răspund la un ton atât de agresiv.

-Richy. Comandă aceeași voce autoritară. Ridco și ia-o de-aici! 

De ce e lumea așa nepoliticoasă. Serios. Nu vede că plutesc și că mi-e bine?

Simțeam că navighez pe cea mai genială barcă cu cei mai tari pirați care erau de fapt prietenii mei, unul era James, tipul cu care vorbeam pe Skype în timp ce amândoi jucam Skyrim, primisem un fel de maimuță care îmi stătea cuminte pe umăr și care mârâia supărată dacă încercam să o las jos. Eram pe mare, plutind în derivă și apoi… nimic.

Un piept tare era tot ce mă mai ținea pe picioare. Nu am realizat că strângeam în pumni tricoul albastru a lui Richy de mi se înnalbiseră degetele din cauza strânsorii, simțeam mirosul șamponului său inundându-mi simțurile și era OK. 

E ok.

-Gata, E ok. Îmi citește roșcatul gândurile shh.Mă bate el ușor pe spate.Confirmarea lui are efectul de a mă aduce înapoi în prezent și îmi vine să-i trag un șut pentru asta (îmi vreau maimuța înapoi!) până ce îi văd expresia feței.

Richy era încremenit, fie de faptul că așa ceva putea să se întâmple unei persoane pe care chiar dacă o displace... măcar o cunoaște și asta mă face să vreau să râd. Fie pentru că Șerban tocmai a omorât un om.

-Ți-am spus, fată dragă, nu ți-am spus? Tu ești singurul miel de aici. Ti-am spus la dr*acu! Urlă nebunul stând de-asupra domnului care părea că nu mai respiră. 

 Îmi las capul pe umărul lui Richy și probabil adorm pentru că nu-mi mai aduc aminte nimic. Doar vise întortocheate, cenzurate și negre.