▪️Capitolul 18▪️

542 62 133
                                    

            – Deci, ați mers să mâncați, ați stat de vorbă, te-ai distrat, te-a dus acasă. Te-a lăsat în prag, subliniez! Și nimic? Absolut nimic?

            Rebecca gesticula scoasă din sărite, scoțându-mi ochii cu unghiile.

          – Ce voiai să fac?

         Discuția asta devenea cam incomodă, așa că am preferat să privesc în sus pe stradă.

           Rebecca stătuse cu mine la librărie până am închis și tot timpul mă bătuse la cap, amintindu-mi cât de tâmpită pot fi.

            Strada era întunecată, luminată doar de becurile stradale și de vitrinele magazinelor. Luna își făcuse apariția pe cer, aruncând raze leneșe peste oraș. Simțeam mirosul de ploaie în aer, lăsându-l să-mi umple plămânii.

           Tenișii mei plescăiau pe asfalt, făcându-le parcă în ciudă pașilor neauziti ai Rebeccăi.

           – Să îi bagi limba în gură? Să sari pe el? Mai puteai face și altceva, dar știu cât de puritană ești.

          Mi-am dat ochii peste cap.

          – Haha, al naibii de amuzant.

           Rebecca s-a uitat la mine și mi-a făcut cu ochiul. Părul lung i s-a revărsat peste umeri.

          – Ști că te iubesc, dar uneori îmi vine să îți zbor capul de pe umeri pentru că e degeaba acolo.

            M-am strâmbat la ea și mi-am privit concentrată papucii.

           – Nu pot sării pe el așa cum vrei tu, Doamne! Nici nu-l cunosc pe tip.

           – Ști ceva? Tu ai impresia că nu cunoști pe nimeni cu adevărat în afară de mine și Trav. Îl cunoști și pe Cam, dar ai fixația ta și nu te înțeleg.

           Nici eu nu mă înțeleg câte o dată. Nu îl cunosc pe Cam la fel de bine ca și pe Trav sau Rebecca, e imposibil să o fac. Nu ne-am cunoscut decât acum în jur de o lună.

           – Am o întrebare și vreau să fi sinceră.

           S-a oprit în fața mea și m-a obligat să o privesc. Ochii ei albaștri erau fixați pe chipul meu și buzele strânse.

          – Îl placi?

          Creierul meu s-a oprit brusc.

          – Ce, am întrebat.

          – Te-am întrebat dacă îl placi, nu dacă îl iubești, Lynn. Răspunde. Da sau nu.

           Am stat să mă gândesc. Adică era frumos, amuzant și mă simțeam incredibil în prezența lui, dar mai era și nebunia aia din capul meu de fiecare dată când intram în contact. Of, ale naibii broaște pe tocuri!

            – Da, îl plac, am oftat.

            Rebecca practic a țopăit din calea mea și am mai mers puțin până am ajuns în fața casei ei.

           – Deci știam eu! Și pot să-ți spun un secret?

           Am ridicat dintr-o sprânceană. De când îmi cere permisiunea?

           – Și el te place, a chițăit.

          – OK, ai fumat ceva, i-am zis. Acum mergi și pune capul pe pernă că îți trece până mâine.

Amintește-ți de mine Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum