TRIPLU "H" vol.3 (publicată)

Capitolul 1

NOTĂ

Triplu H vol.3 este format din două părți.

 Pentru că ați vrut să vedeți cam despre ce este vorba în acestea, o sa postez doar câteva capitole din prima parte, ca să vă puteți face o idee. Lectură plăcută!

**************************

Dacă sunetul puternic, ca o împușcătură, nu ar fi fost suficient să mă facă să înțeleg că tocmai mi-a explodat un cauciuc, atunci modul în care volanul aproape că mi-a scăpat din mâini, a făcut-o cu siguranță.

Spre fericirea mea, prezența de spirit este ceva ce se transmite celor din familia mea, așa că reușesc să redresez mașina înainte de a o lua razna pe câmpul care se întinde atât pe dreapta, cât și pe stânga drumului interstatal.

Totuși, am nevoie de câteva secunde lungi în care să trag aer în piept, înainte de a îndrăzni să cobor din mașină și să studiez pagubele.

Praful stârnit de frâna bruscă încă plutește în jurul meu și este atât de dens încât încep să tușesc. Cu ochii mijiți, ocolesc mașina roșie și prăfuită, apoi oftez. Cauciucul din dreapta este tăiat pe o porțiune lungă de câțiva centimetri, făcând astfel imposibil să îmi pot continua drumul.

Fluturând din mână de parcă aș încerca să alung un roi de albine, încerc să văd prin norul de praf undeva în fața mea, sperând să zăresc măcar un semn de viață. În spate, de unde veneam, știu că nu există nimic cale de cel puțin cincizeci de kilometri.

Când, în sfârșit, praful se reașează pe drum și pot zări la mai mult de un sfert de metru în jurul meu, înghit în sec. Pe partea dreaptă, la doar câțiva centimetri de locul în care am oprit, un șanț adânc de aproape un metru îmi face pielea să se înfioare. Oricât de mică mi-ar fi fost viteza, și nu era, să ajung în acel șanț ar fi fost o catastrofă.

Mulțumesc în gând cerului că am scăpat, apoi tatălui și fraților mei pentru multele ore în care m-au chinuit la volan înainte de a-mi cumpăra mașina.

— O să-ți primești mașina când o să fiu sigur că te poți descurca în orice situație, mi-a spus tata de mii de ori.

Și exact așa a fost! Abia când mai aveam puțin și mă simțeam pregătită să particip la o cursă de Formula 1, i s-a făcut milă de mine. E drept că nici nu prea avea încotro. Împlinisem optsprezece ani și era timpul să îmi primesc cadoul conform tradiției: un Ferrari roșu strălucitor.

Iar asta s-a întâmplat cu mai bine de cinci ani în urmă.

La dracu'!

Înjurătura îmi scapă de pe buze, urmată de alte câteva, mult mai colorate și pentru care trebuie să le mulțumesc fraților și verilor mei că le-am învățat, dar nicio înjurătură, oricât ar fi de grosolonă, nu m-ar putea scoate din necaz. Căci este un necaz! Să schimb roata unui Ferrari, singură, în plin câmp, este ceva imposibil pentru mine și singurul lucru care nu m-au învățat.

Deschizând portiera, îmi iau poșeta de pe bancheta din dreapta și oftez din nou, cu ochii pe telefon. Dacă aș suna acasă, probabil că ar începe nebunia. Garda națională ar fi alertată, poate și FBI-ul, NASA m-ar căuta cu toți sateliții disponibili și o coloană de Ferrari-uri ar porni spre acest loc, riscând o grămadă de accidente, totul pentru a o recupera pe prințesa familiei pierdută la dracu-n praznic. Minunat! Primul meu drum lung făcut singură va deveni și ultimul, pentru cel puțin următorii cincizeci de ani, îmi spun ironică. Și așa a fost nevoie de munca de lămurire a tuturor femeilor din familie pentru a fi lăsată să plec o zi de acasă.