- Te rog … lasa-ma sa-ti explic.
- Matt…
- E important pentru mine.
- Spune-mi atunci… chiar daca o sa ma doara sa-mi amintesc toate clipele acelea…
- Ei bine, voiam sa incep cu inceputul, mai exact cand aveam 15 ani.
M-am ridicat de pe pat si simteam cum imi dau lacrimile. 15 ani? Doamne, la varsta aceea inca saream coarda cu fetele. M-am intors langa el si l-am luat de mana. Nu stiam care va rezista mai mult fara sa planga.
- La 15 ani, mama ne-a parasit pentru altul, un gunoi. A fost cea mai urata zi din viata mea. In ea aveam pusa toata nadejdea mea, toate sperantele. Anul trecut, in primavera cand ne-am vazut prima data in acel parc, trecusera patru ani de cand plecase. In fiecare an, pe 5 aprilie, stau pe o banca si imi aduc aminte cum ea si-a luat ramas-bun doar de la mine, iar eu am privit-o cum fugea in bratele celuilalt. Nu credeam ca mi se poate intampla tocmai mie. Sufletul meu se golea cu fiecare pas al ei. Nu am putut nici sa strig dupa ea, nici sa o rog sa se intoarca vreodata. Ryan m-a invinovatit mereu pentru asta.
- Oh… Nu stii cat de rau imi pare. Daca mai poti, continua te rog, descarca-te de tot. Haide, pune capul pe mine.
- Tatal meu a intrat in datorii dupa un an de la plecarea ei. Se ineca in alcool, iar eu si Ryan trebuia sa aducem toti banii acasa. El a inceput sa vanda droguri, m-a bagat si pe mine in asta. Tata a scapat de datorii.. plecand pe lumea cealalta. Ma simteam atat de abandonat, dar il vedeam pe Ryan acolo si ma bucuram ca mama mi-a lasat un asa frate. Am inceput sa ne certam tot mai des, nu il mai interesa daca eram acolo sau nu. La 17 ani eram in Iad asa ca am inceput sa ma droghez.
- Matt.
- Ma drogam… Da. Cel putin pentru cateva ore, eram departe de mine, de amintiri si pluteam. Si am inceput sa tanjesc dupa acea senzatie si am inceput s-o fac din ce in ce mai des. Ryan a incercat sa ma duca la o clinica, dar am fugit. Si nu l-am mai intalnit pana iarna trecuta, adica au trecut cam 3 ani. Si asta este cel mai nenorocit motiv al absentei mele, dar cel adevarat…
- Nu pot sa cred…
- Crede-ma… Cand ne-am cunoscut atunci am stiut ca am gasit ce era mai bun pe pamant si tu ai fost cea care m-a facut sa renunt… Am vazut in ochii tai o sclipire care m-a luminat, m-a ridicat din iadul in care traiam. Mi-a fost frica de acea senzatie. Era mai puternica decat cea data de droguri. Am lipsit mult.. Si n-am facut-o ca sa te ranesc, ci ca sa pot deveni o persoana mai buna pentru tine. Nu voiam sa iti fie rusine cu mine sau sa ma respingi, nu voiam ca tu sa devii persoana ce eu eram. Nu mi-as fi iertat-o niciodata. Asa ca am incercat sa te ranesc cat mai putin…
- Dar atunci la mall… pareai perfect sanatos.
- Da. Atunci aproape trecea efectul. Si imi era frica sa nu fac ceva necugetat si sa te ranesc. La cateva zile dupa aceea am fost spitalizat. Am incercat sa acopar ceea ce lua nastere in sufletul meu pentru tine cu droguri. Nu am putut. Iar nevoia de a sti ce faci, de a-ti fi alaturi era mai puternica decat prafurile acelea nenorocite. Si am venit, dupa sapte luni m-am intors sa te iau cu mine, sa ne cream propria poveste.
- Si cat timp eram cu Josh?
- Atunci iti urmaream fiecare pas, voiam sa fii fericita, dar ma durea sa te vad cu altul si voiam sa prizez din nou. Mi-am luat un apartament aici, apartamenul meu, iar pentru a obtine acei bani a trebuit sa vand iar, sa apropii o multime de oameni spre moarte. Ceea ce m-a impiedicat sa nu ma intorc la viciul acela, a fost sa te vad in acea zi in parc, cand te-ai despartit de el… Si dupa aceea, am facut eforturi supraomenesti sa pot rezista tentatiei atat drogurilor cat si sa ma apropii de tine. Te voiam alaturi mai mult decat oricine.
- De ce nu ai venit mai devreme? Te-as fi putut ajuta. Depaseam impreuna momentele…
- Nu intelegi ca eu nu eram inca vindecat? As fi putut oricand sa ma intorc la trecut. In plus, trebuia sa termin definitiv cu trecutul, asta insemnand sa renunt si la a vinde. Numai Dumnezeu stie cum am scapat. Si apoi momentele acelea din iarna cand eram doar noi, cand nu apartineam nimanui decat dragostei noastre… aveau un efect mai mare asupra mea decat ar fi avut orice praf. Tu erai mai puternica decat toate, de tine aveam nevoie ca de aer. Niciodata inima mea nu a fost plina de astfel de sentimente: iubire, dorinta si mai ales speranta, speranta ca aveam un rost si un loc in lume langa tine.
- Matt… nu stiam. Imi pare rau ca te-am judecat asa. Ma zbateam cu lacrimile… m-a tras la pieptul lui. Regret ca nu am incercat sa vad realitatea, dand vina doar pe tine. Credeam ca erai ca orice baiat care se joaca cu inima unei fete si apoi o rupe chiar sub privirile ei.
- Lasa-ma sa continui te rog… Apoi in primavara aceasta am ramas cu tine prea putin si nu ti-am spus de ce nu ma mai intorceam. Mi-era atat de frica de respingerea ta, as fi putut cadea din nou prada dependentei. Stiu ca ai vazut mesajele de la Ryan in telefonul meu. Chiar am vrut sa le vezi. M-a rugat, mai bine spus m-a obligat sa il ajut sa vanda iar. Spunea ca ii sunt dator, ca datorita lui sunt in viata si ca te am. Pe de o parte avea dreptate. M-am simtit dator asa ca am facut-o doar cu conditia ca el sa se asigure ca esti bine. De aceea l-ai intalnit la majoratul lui Peter. El se invarte mult prin cercurile adolescentilor; spune ca acolo se castiga cel mai bine. In “misiunea” mea am fost nevoit sa iau din nou blestematele acelea de pastile. Imi doream sa mor gandindu-ma la tine si la ce iti faceam din nou. Ma rodea pe dinauntru. Revenisem la trecutul meu vicios doar pentru a-l amuza pe fratele meu pentru ca sunt sigur ca ar fi putut-o face si singur. Mi-am dat seama dupa ce m-am intors. Am urmat o serie de tratamente, analize. Voiam sa ma asigur ca eram sanatos si nu scapam iar de sub control. Apoi a venit vara…
- …si din nou o petrecere la Ryan.
- A fost ca un test. Am vrut sa vad daca intr-adevar ma vindecasem, dar o faceam si pentru ca voiam sa ma razbun pe el. Imi spuse ca ceea ce credeam era adevarat: m-a trimis acolo doar pentru distractia lui personala. Praful a avut aceleasi efecte, dar stiindu-te alaturi, nu mi-a pasat. In sfarsit am depasit obstacolul ce ma tinea departe de tine. Si te-am lasat sa incerci si stiu ca ti-a placut, dar crede-ma… acelea sunt doar constatari de inceput. Urmeaza nopti nedormite, corpul iti cere mai mult, mai mult, si tu ii dai ce doreste doar ca sa scapi de dureri. Si cu ce pret? Il distrugi si mai rau. Singurul organ neafectat a fost inima care se hranea cu amintirea ta, cu iubirea noastra. Ea mi-a fost alaturi… In cei patru de cand atinsesem prima data acea pulbere a mortii s-a dat in interiorul meu o lupta crancena. Zilele treceau si simteam cum teama si durerea ma invaluie si nu aveam puterea nici sa tip caci urletele imi erau inabusite de suspine. Ma predam atat de usor, ratiunea mea era inghitita de droguri si corpul meu actiona instinctiv: se umplea de cocaina. Sufletul meu se lasa prada iluziilor si halucinatiilor, pana cand salavarea mea a venit din partea ta.
Nu mai puteam spune nimic. Chiar plangeam cu lacrimi de crocodile. S-a ridicat de pe mine si avea ochii rosii, tot de la plans. Mi-a luat capul in palmele sale si mi l-a apropiat de al sau. Eram atat de aproape de buzele sale, iar ochii sai erau ca o poarta spre sufletul lui. Am intrat acolo acum mult timp si ma puteam vedea oglindita acolo. Imi zambeam mie.
- Ai fost si esti salvarea mea din lumea asta. Daca te-as pierde, as prefera sa mor decat sa prizez din nou si sa stiu ca sufletul asteapta in zadar sa se alimenteze. Am incercat sa te invat tot ce aveam mai bun, dar tu nu stiai ca si eu invatam alaturi de tine. Invatam sa traiesc, sa gasesc dependente in ceea ce este bine…
- Atunci cred ca te pot numi un viciu. Am incercat sa fac o gluma la care el a zambit.
- Acum am terminat cu lumea aceea vicioasa si am inchis un trecut in urma mea. Viitorul il am cu tine, langa mine si nimic nu ma face mai fericit…
- Ooh…
L-am sarutat si lacrimile mele fierbinti i se prelingeau pe obraji, imi mangaia parul si vedeam in ochii lui atatea regrete… Nu aveam pentru ce sa-l iert. In fond nu mi-a gresit cu nimic… Gata! Nu mai ma intereseaza nimic. Am trecut peste tot ceea ce ne lega de vicii si dezamagiri.
Il priveam cum dormea in bratele mele. Si n-am putut adormi decat peste o ora cand genele mi-au acoperit ochii rosii de la plans. El era ca un inger cazut in patul meu, un inger menit sa-l salvez…
