Capitolul 4

13 2 9
                                                  

Lorelli se uita la cadavrul de jos, il examina. Nu i se putea citi nicio emotie pe chip, era de parca se uita la ceva comun, pe cand Ovid se uita cu atata atentie incat se putea spune ca mai avea putin si plangea. Era improbabil sa planga mai ales la cat de antipatica ii era bucatareasa. In sinea lor se bucurau ca scapasera de ororile gatite de ea.

                                                                                      ***

Lorelli statea pe scarile din fata, dreapta. Parea foarte dura si mult mai matura, pe cand Ovid statea garbovit, uitandu-se spre drumul ce ducea in sat. De multe ori il trecu gandul sa mearga in sat doar sa le vada reactia satenilor... Chiar isi dorea sa le vada reactiile, sa i se spuna in fata ca e ciudat. 

O trasura se apropie. Opri si din ea coborara doi barbati, sau asa parea. Lorelli se uita atenta si cand il vazu pe cel de al doilea ii cazu lumea in cap, dar ramase dreapta. Nu voia sa dea niciun semn de slabiciune sau... Sa ii demonstreze ceva ce era cu totul absurd. Nu era posibil asa ceva. Ea, sa il simpatizeze? Poate doar in cosmarurile ei... dar oare... Nu, era imposibil.

-Domnisoara Thornthwaite. spune domnul Shaw, facand o plecaciune. Lui Lorelli i se paru absurd.

Tom se apropie de ea, isi simtea tot corpul arzand. Se apleca si ii saruta bland mana apoi se ridica si ii zambi. Lorelli se simtea in acelasi timp scarbita dar si fericita. Ii era greu sa isi inteleaga sentimentele. 

Ovid il duse pe domnul Shaw in bucatarie unde se afla cadavrul. Lorelli ramase in salon cu Tom, singuri. Tom se uita la ea.

-Deci se pare ca destinul ne-a adus iar impreuna. spune zambind larg.

-Asa se pare. spune avand tot acea postura dreapta.

Tom o sorbea din priviri. Se apropie de ea dar Lorelli nici nu se uita la el.

-As putea  sa te intreb de ce ai venit si tu?

-Domnul Shaw  vrea sa duc mai departe slujba lui in familie. spune si isi lua privirea de la ea, mutand-o la straniile tablouri de pe pereti.

-Domnul Shaw nu e tatal tau?

-Ba da...spune fiind atras de un tablou cu intreaga familie.

-Sa inteleg ca esti prea plin de sine ca sa ii spui tata. Spune mai mult pentru sine.

-Poate daca ai sti ce e sub acoperisul casei mele, nu ai mai spune asta. spune si se apropie de tablou.

Lorelli se uita la el. Avea dreptate, nu era dreptul ei a judece o persoana atat de necunoscuta pentru ea, dar parca...asa de apropiata...Nu mai spuse nimic, ii era de ajuns sa se uite la el...Tom isi intoarse fata spre ea.

-De ce aici, tabloul e taiat?intreaba aratand spre o parte mare a tabloului taiata, fix langa Oliver.

Lorelli se apropie de el. Se uita la tablou.

-Asa e de cand l-au pus pe perete... Mereu a fost asa...

Era asa aprope de el...simti un parfum asa placut venind dinspre el...mirosea a...a ploaie de vara . Ii placea. Se uita la el, Tom se uita la ea. Pentru cateva secunde   li se intalnira privirile...secunde ce parura o eternitate...era un sentiment diferit. Pentru prima data Lorelli isi dadu seama ce era... Iubire... Tom ii zambi, un zambet foarte ciudat, Lorelli il lua drept batjocura. Isi batea joc de sentimentele ei? De ea? Iubirea ce o simtise acum cateva secunde se transformase in ura. Il ura...asta era cel mai sigur gand pentru ea.

-Deci asa a fost mereu, nu?sparse el tacerea.

-Da. Nu am inteles niciodata de ce. De multe ori, de la moartea parintilor mei am incercat sa aflu de ce sau ce fuese acolo, dar nu am reusit niciodata...

-Poate pentru ca esti inceata la minte. spune si ranji, revenind cu privirea spre tablou.

Lorelli se incrunta si se uita la el.

-Esti un... nu reusi sa termine propozitia ca in salon veni domnul Shaw cu Ovid...Ovid parea pus pe sotii, dupa privirea lui.

De pe fata lui Tom ii disparu zambetul si isi indrepta postura uitandu-se doar la tatal sau...Lorelli observa asta si i se paru foarte ciudat.

-Domnisoara Thornthwaite,domnule Thornthwaite, cazul e mult mai grav decat pare... Daca nu va deranjeaza, as vrea ca eu si ajutorul meu sa stam aici o perioada. se uita la Lorelli apoi la Ovid.

-Pana cand?intreba Ovid.Nu isi dorea ca ei sa ramana.

-Perioada nedeterminata. spuse domnul Shaw.

-Si, cand veti veni sa stati aici?intreba Lorelli. Nu ii convenea deloc sa il vada pe Tom in fiecare zi.

-Incepand din seara aceasta.

Lorelli se uita cu coada ochiului la Tom. Nu ii comunica nimic fata lui. Simti un gol in stomac. De ce cand erau singuri se comporta altfel dar de fata cu tatal lui era asa de...asa de inexpresiv?

                                                                                         ***

Ovid se indrepta spre locul lui secret cand simti o mana pe umar. Se intoarse si il vazu pe Tom.

-Putem vorbi?intreba Tom uitandu-se la el.

-Da, sigur. Despre ce?

Cei doi mersera si se asezara sub un copac.

-Despre sora ta. Zilele astea de cand sunt aici e foarte rece. Se comporta de parca nu ii convine nimic. Asa e mereu?

-Da...Mereu...Doar cand se misca foarte haotic, nu e asa...parca e in lumea ei. Nu stiu ce are. E ciudata de cand o stiu.

-Cum adica, se misca haotic? Face asta des?

-Cat de des e posibil. Ma enerveaza la culme. Dar de ce ma intrebi asta?

-Doar intreb...Nu are nicio importanta. spune si se ridica.

-La dracu, daca iti place de ea, sa te lecuiesti de sentimente. E foarte enervanta. 

-Stiu... Pe curand. Si pleca spre conac. 

Oare cate ii ascundea fata aceea frumoasa de care era asa legat? Cat ii va lua sa o descopere intru totul? Il enerva faptul ca nu stia aproape nimic despre ea. Voia sa se apropie mai mult de ea. Si mai mult...si mai mult...si mai mult incat sa petreaca impreuna o eternitate.Era absurd? Era, dar ii suradea ideea. 



*Am mai terminat un capitol. E asa ridicol. In fine, am promis cuiva foarte drag ca nu voi mai spune asta deci, capitolul asta ar putea fi mai mult decat acceptabil. Acum sper sa fie destul de bun...*

*Multumesc   _griffindorghost_  pentru ca mereu imi spui parerea sincera*

Inceputul sfarsituluiDescoperă acum locul unde povestirile prind viață