Autumn

Capitolul 10

    Ceasul de pe perete care ticăia, cutia mea cu suc pe care nu-mi aminteam când o pusesem pe noptieră, tot acolo unde tarantula se agita în acvariul acela, păpușa urâtă cu aspect grotesc așezată pe scaunul de lângă geam... absolut toate se perindau acum prin fața ochilor mei. Amețindu-mă, făcându-mă slabă în fața lui, dându-i șansa de a profita de vulnerabilitatea mea.

— Cred totuși că nu te simți bine, a concluzionat el, punându-mi mâinile pe umeri și presionând pe ei, ca să mă determine să mă așez.

M-a urmat la rândul său, stând turcește pe jos. Luându-mi palmele într-ale lui și masându-le ușor cu buricele degetelor.

Totul revenea deodată înapoi, făcându-mă mult prea conștientă de el și de atenția pe care mi-o oferea. Totul se îndrepta în direcția sa, de parcă așa era normal să fie.

Și totuși... Autumn Vail nu era nimic pentru mine.

Lucrurile care mi se întâmplau n-aveau nicio legătură cu atracția sau altceva de genul acesta.

— Cred că... mi-a scăzut glicemia sau ceva, am articulat cu greu. Probabil arahnida aia, am mișcat doar puțin din cap, indicând spre noptieră, refuzând să mă mai uit într-acolo.

M-a privit suspicios, de parcă nu mă credea, continuând să-mi frecționeze mâinile.

— Ți-e foame? Ai mâncat azi ceva? Nu pari a avea prea multă grijă de tine, a făcut o analiză scurtă a fizicului meu. Evident, din remarca lui, era clar că nu-l impresiona.

Grozav, Red! Numai asta mai lipsea să-ți trezească interesul acum!

Ce conta ce credea și ce gândea? O zisese răspicat deja. Noi doi n-aveam să fim niciodată apropiați și cu siguranță că nici eu nu îmi doream asta. Probabil era mai bine pentru amândoi așa.

— Nu-mi amintesc, am zâmbit slab, rămânând fixată pe expresia îngrijorată de pe fața sa.

A surâs scurt, buzele acelea curbându-se, furându-mi pentru o clipă concentrarea și așa precară.

— E adevărat că îți place Avery?

Oh, Nu! Ce-mi venise să întreb asta?

S-a uitat la mine cu ochi mari.

— De unde ai scos așa ceva?

— Elis a zis...

— Nu cred că așa a spus, a clătinat el din cap.

Era foc în mâinile lui. O arșiță care mă moleșea, anihilându-mi orice urmă de logică.

— Ai dreptate. Ea e interesată de tine...

Bezna din ochii lui s-a intensificat, întunecându-i privirea.

Se lăsase tăcerea. O liniște asurzitoare care urla. Stăteam, parcă înțepenită, numărând fiecare por de pe fața sa. Fiecare cută, fiecare răsuflare din pieptu-i care se ridica și cobora.

Auzeam o melodie pe care niciodată n-o mai ascultasem până atunci și nu știam de unde venea. Nu exista, nu era reală și totuși... acordurile ei de pian și chitară dansau prin urechile mele, fiindu-mi imposibil a le ignora.

— Ce vei face cu el? a întrebat el, spărgând liniștea și atmosfera aceea care se crease singură în jurul nostru. A mișcat doar din ochi, ca să înțeleg că vorbea despre Elis.

Chiar așa... Nu-mi pusesem problema aceasta până acum.

— Cred că rămâne aici. Nu am cum să mă descurc singură cu el, fiind în starea asta.