HEAVAN : Living in Sin

Capitolul 6

— Îmi pare rău, oftează și se așează pe marginea patului. Știu ca am fost un măgar, spune mai mult în șoaptă și se uita la parchet ca mai apoi sa își ridice privirea asupra mea, dar nu pot sa privesc cu ochi buni o alta femeie inafara de mama și bunica, adaugă.

— Și asta înseamnă să mă jignești cu fiecare ocazie când? Îl atac.

Te comporți ca un copil! Știu asta și ugh. Vorbesc singura. Nu e de ajuns ca ii cer unui bărbat mai mic decât mine socoteala acțiunilor lui care nu ar trebui sa ma privească, vorbesc și singura. În primu rand nu suntem nici măcar amici ca să pot sa ii iau la rost. De ce naiba o fac? De ce ma înfurie atât de tare comportamentul lui?

— Nu stau prea bine cu nervii, mărturisește.

— Ei bine, controlează-te, ii cer. Nu mai ești adolescent sa te comporți in felul asta! Nu suntem nici măcar amici ca să îți permiți sa te comporți în felul asta, adaug simțind cum fierb deja.

— Dacă nu suntem nici măcar amici de ce naiba te deranjează atât ce spun eu? Ridica puțin tonul privindu-mă.

— Nici eu nu știu! Ridic și eu tonul la rândul meu. De cand ai apărut tu în peisaj am nervi constant, ma enerveaza ceea ce zici despre mine. Ma enervează ceea ce îmi spui mie! De când ai apărut ceva nu e bine!

Acesta tace, iar eu la rândul meu tac. Acum sunt nervoasa. Nervoasa pe el pentru comportamentul lui fata de mine. Nervoasa pe situația în care ne aflam și mai ales, nervoasa pe mine pentru ca am ajuns în situația asta. De ce las pe cineva sa îmi nelinisteasca viata în halul asta. De ce as lasă pe cineva sa între în viata mea? Nu e ca și cum el a întrat, dar după atâția ani e prima persoana care s-a apropiat atât de mult într-un timp atât de scurt. Nu vreau sa se apropie. Nu vreau sa ma afecteze și nu vreau sa am reacțiile astea necontrolate pe care în mod normal, nu le-am mai avut din adolescenta.

De ce continui sa aduc vorba de vârstă și adolescenta? Ceva în capul meu nu mai funcționează corect. Continui sa îmi pun întrebări de vârstă, de cum eram și cum nu mai sunt, de comportamentul meu. De ce l-am lăsat sa îmi facă asta? Cum a făcut asta? Cum a dărâmat stâlpii care îmi țineau viata echilibrata și simpla?

— Nu știu la ce te gândești atât, dar îmi cer scuze bine? Nu am vrut sa zic acele vorbe, doar ca răceala ta fata de orice ma enervează și eu nu pot avea respect fata de o femeie, cum ți-am zis. Nu le pot considera prea mult, sa zic asa. Am lăsat o chestie din trecut sa îmi afecteze foarte mult gândirea fata de acest lucru și chiar nu pot sa fiu dintr-o data altfel, îmi spune apropiindu-se puțin de mine.

Îl privesc și tac. Și eu am lăsat tot trecutul meu sa ma transforme în ceea ce sunt acum. Într-o acritura, cum am fost numita. Dar ai venit tu și dărâmi ceva acolo.

— Dacă poți avea respect pentru femeia care te-a născut și crescut, crede-mă ca poți avea respect pentru femei, dar asta e o alegere, spun.

Ma privește și tace. Deschide gura sa zică ceva dar o închide la loc. E ca și cum nu ar avea ce sa îmi zică, ce sa întoarcă sau pur și simplu s-ar aștepta să îi întorc orice și nu mai are energie.

Pentru o secunda ma trezesc la realitate, rupându-ma de conversație. E întuneric. Ceea ce înseamnă că e noapte. Îmi dau seama abea acum ca ochii mei s-au obișnuit cu întuneric, de aceea încă îl pot vedea oarecum clar pe Dominic.

Am fost atât de prinși de conversație încât s-a făcut noapte.

— Nu pot sa spun ca o sa ma pot comporta frumos cu tine după discuția asta, ma refer, fără acele ieșiri, spune încet și ma privește. Dar o sa încerc, dar te rog, acum hai sa dormim, ma simt sleit de puteri, mormăie.

Dau din cap în speranța că mă vede. Cel mai probabil m-a văzut pentru ca s-a ridicat în picioare. Îmi dau seama în ce sunt îmbrăcată și îmi mai dau seama ca nu pot dormi asa.

— Ai avea ceva în care as putea sa dorm? Întreb încercând sa ascund faptul ca îmi e rușine.

Acesta nu spune nimic , fiind mai departe de mine, ne mai fiind în pat fi probabil lângă dulap, nu îmi prea dau seama ce face.

— Poftim, spune și simt cum îmi cade în cap ceva.

Iau materialul în mâini și îmi dau seama ca este tricoul lui. Tricoul care era pe el chiar.

— Pai și tu ce o sa porți? Întreb mai mult in șoaptă.

— Nu pot sa dorm prea îmbrăcat sincer, dar fac o excepție și îmi iau măcar pantaloni scurti, spune jucăuș.

Oftez și încep sa ma dezbrac sub pătură, lăsând hainele sa cada lângă pat și punând tricoul pe mine. Tricoul lui îmi vine practic, rochie, iar mirosul parfumului lui îmi inunda nările. La naiba, de ce miroase atât de bine. Mirosul pe care sincer, nu cred ca l-am mai întâlnit, de ciocolata și vanilie ma face sa îmi afund și mai mult nasul în materialul bluzei. Îmi dau seama ce fac și las bluza sa cada, îndepărtând-o de nas, simțind cum îmi arde fata. Pătură se ridica și îl simt pe Dominic cum întra sub ea.

— Vino aici, spune și ii simt bratul în jurul meu, acesta trăgându-ma la el în brate.

— Ce faci? Îl întreb fiind mai mult confuza de reacțiile mele.

Roșesc la naiba. N-am mai roșit de 6 ani de zile.

— Conversația noastră ți-a ținut mintea ocupata pana acum, dar nu vreau sa fi speriata dacă e ceva asa ca preventiv, te țin în brate. Asta și va fi destul de frig și vreau sa îmi țin de cald, spune și își așează bărbia pe umărul meu, având fata lui foarte aproape de a mea și simtinu-i respirația pe obraz, simțind furnicături în tot corpul.

—Bine, spun cu juma de gura.

Cu toate ca îmi e atât de frica sa accept asta, Dominic are un efect asupra mea. Un efect mult prea mare.