Capitolul 1

6.5K 360 25
                                    

   
           Hailey

      Calc cât de ușor pot ca să nu fac niciun sunet. Am pantofii într-o mână, telefonul și geanta în cealaltă și înaintez pe podea cu grijă. Aproape că îmi țin respirația în clipa în care trec pe lângă dormitorul mamei și al tatei. Când deja ajung la scări, răsuflu ușurată.
  Cel mai bun lucru e că mama și tata uită adesea să încuie ușa ceea ce îmi face mie munca de a mă strecura afară mult mai simplă. Ies pur și simplu pe ușa din față, atât de simplu e.
   Afară e întuneric și liniște, toată lumea din cartier doarme. Sentimentul acesta, că eu sunt trează când toți dorm îmi dă o energie pe care nu o pot descrie așa că inspir adânc și încep să alerg. Bine, nu alerg chiar ca o nebună singură în miezul nopții fără a avea o destinație spre care alerg.
   Mă opresc la câteva case mai încolo cu respirația sacadată, cu pantofii încă în mână, da, am alergat desculță și a fost grozav.
   Privesc casa în fața căreia m-am oprit și după ce ajung sub fereastra care vreau, apuc o pietricică de pe jos și o arunc. Face un mic poc, când se lovește de sticlă. Aștept câteva secunde și când văd că nu se întâmplă nimic, mai arunc o pietricică, apoi încă una și încă una. Chiar când mă pregătesc să arunc alta, ceva se mișcă în fața ferestrei și geamul se deschide:
-Ce Dumnezeu faci aici? mă întreabă Jordan cu o voce somnoroasă 
-Nu puteam să dorm.
-Hailey, ai habar cât e ceasul?
-Ceasul arată că e timpul perfect pentru o aventură!
   Jordan pare să se mai fi trezit puțin dar tot îmi aruncă una dintre privirile sale specifice care vrea să spună în ce belele o bagi iar?
   Eu doar ridic din umeri și rânjeșc larg:
-O să vedem, de asta e o aventură!
    Se freacă la ochi iar eu încep să sar în sus pentru că nu am stare:
-Haide, Jordy! Te rog, vino cu mine!
   Mă privește o clipă iar eu fac fața mea de cățel nevinovat ceea ce îl face să își dea ochii peste cap:
-Bine!
  Bat din palme și chicotesc:
-Mai încet dacă nu vrei să îi trezești pe mama și tata și apoi pa pa aventură!
  Îmi pun repede mâna pe gură și aștept câteva clipe până când se îmbracă apoi iasă pe geam cu atât ușurință de parcă zici că nu ar avea oase. Băiatul ăsta știe să se strecoare. Se apropie de mine, îi simt mirosul subtil de parfum și gumă, are părul puțin ciufulit dar știu că nu îi pasă. Asta îmi place cel mai mult la el, pur și simplu nu dă doi bani pe părerea altora:
-Deci, unde mă duci, prințeso?
  Îi arunc o căutătură urâtă, dar nu îl impresionează, știe că nu îmi place să mă numească așa. Însă nu mă enervez cu adevărat, de fapt, starea mea e una chiar foarte bună:
-Am chef să beau ceva.
  Jordan își dă ochii peste cap:
-Și nu puteai să faci asta acasă? La tine în cămară? A trebuit să vii și să mă trezești în mijlocul nopții ca să mergi și să bei un păhărel?
-Ah, nu îmi mai strica distracția! În plus, cu tine pot să beau pe gratis, tatăl tău are un bar!
  Jordan pufnește:
-Mda, și dacă află că am fost cu tine la ora asta într-un bar o să ne lege pe amândoi de grindă.
   Ochii verzi ai lui Jordan scânteiază în noapte iar eu mă opresc o clipă să îl privesc. Se oprește și el confuz când vede că îl fixez cu privirea:
-Acum ce mai ai?
-Ești frumoas.
-Ah, Hailey, ce naiba? Ai început cumva să bei înainte să ajungi la mine?
-Nu. Dar chestia asta doar ce mi-a trecut prin cap și am vrut să o spun.
  Începem din nou să mergem, iar eu ridic din umeri:
-Mereu e mai bine să spui ceea ce gândești atunci când ai ocazia decât să aștepți momentul potrivit care e posibil să nu vină niciodată.
   Jordan se uită la mine cruciș dar nu îl bag în seamă și ne continuăm drumul până în centrul orașului în liniște.
  Nu mergem la barul lui Thomas, pentru că Jordan are dreptate, dacă unchiul Thomas ar afla că umblăm prin baruri la ora asta, când ei cred că suntem acasă, el și tata chiar ar fi în stare să ne lege de grindă.
   Alegem însă unul slect, ne prezentăm cărțile de identitate, false desigur. Niciunul dintre noi nu are încă 18 ani și nimeni nu o să mă lase să intru într-un bar atât de ușor dacă ar știi că numele meu e Maxfild. Tații noștri au un renume în oraș, iar tatăl meu e detectiv. Nimeni nu vrea probleme.
-Vezi vreo masă liberă? întreabă Jordan
-Cine are nevoie de masă? Haide la bar să ne luăm ceva de băut și după aceea e vremea să dansăm!
  Ca să îi demonstrez punctul meu de vedere, îmi mișc puțin șoldurile, în pantalonii scurți și topul subțire pe care le port, ceea ce îl face pe Jordan să își dea ochii peste cap:
-Te rog, te rog, Hailey, nu mă face să mă bat, chiar nu am chef de așa ceva în seara asta.
-Ah, Jordan Maxfild nu are chef să se bată? Dar ce s-a întâmplat?
Ridică din umeri:
-Pur și simplu îmi ajunge cât trebuie să le explic mamei și tatei de unde am vânătaile pe care le capăt când am un motiv să mă bat, nu am nevoie să mai explic și așa ceva.
  Îmi dau ochii peste cap:
-Cu cât îmbătrânești, cu atât devii mai plictisitor!
-Cu cât îmbătrânești, cu atât devii mai enervantă!
  Îi  arăt degetul mijlociu iar el îmi rânjește, se preface că îmi trimite un sărut apoi îmi arată și el degetul.
  Asta e relația mea cu Jordan, legați prin sânge de frăția taților noștrii și legați pe viață ca cei mai buni prieteni. Băiatul ăla, e sufletul meu pereche.
  Eu o iau spre bar în timp ce el privește în jur ca să decidă dacă există vreo fată în barul acesta pentru care să își bată capul. Adevărul e că Jordan a frânt multe inimi, nu intenționat, dar fetele roiesc în jurul lui, e la fel cu toți verișori mei, genele astea de Maxfild au un efect de a face femeile să devină niște ușuratice îndrăgostite.
-O votcă cu lămâie!
  Barmanul îmi pregătește băutură și o dau repede pe gât, las paharul jos și mă dus spre ringul de dans. Nu e prea multă lume, dar e mai bine așa, am loc să mă mișc în voie. Nici nu îmi pasă de cei din jurul meu, pur și simplu dansez de parcă nu aș avea nicio grijă pe lumea asta. Mă zbengui, sar și încerc să prind fiecare acord al melodiei electrizante care răsună din difuzoare, până când, se schimba și începe o melodie mai lentă.
  Deschid ochii doar o clipă cât să privesc în jur, dar fără să vreau, privirea mi se oprește asupra unei mese din zona V.I.P., și nu pot să nu observ ochii care mă privesc. Ne intersectăm privirile iar eu îi admir ochii căprui. Mă aștept să își mute privirea, acum că l-am prins zgâindu-se la mine, dar nu o face, nici eu. Continuăm să ne privim în ochi în timp ce eu dansez pe melodia lentă.  Îmi mișc șoldurile și mâinile pe trup și dintr-o dată nu mai simt că dansez pentru mine, ci pentru el. Poate că o și fac.
  Ochii săi îi părăsesc pe ai mei câte o fracțiune de secundă cât să îmi privească trupul unduindu-se, dar mereu se întorc la nivelul ochilor mei.
  Melodia se termină iar cineva de la masa sa încearcă să îi capteze atenția,  dar el nu își întoarce capul, nici măcar nu își ia privirea de la mine până în clipa în care insoțitorul său nu îl atinge pe braț, moment în care tresare ușor, aproape imperceptibil, dar eu observ. E ca și cum tocmai și-ar fi revenit dintr-un moment de visare.
  Își mută privirea și apoi nu se mai uită spre mine deloc. Iar eu nu știu ce să fac pentru că dintr-o dată, nu mai pot să prind ritmul muzicii. De parcă acum că nu mai dansez pentru el, nici măcar nu mai are rost să o fac.
  Părăsesc ringul și mă duc la bar să îmi mai iau o băutură.

      

      

Între viață și moarte#Maxfild Junior Vol I Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum